Linkuri accesibilitate

In memoriam Janis Joplin (1943–1970)


Biografiile de tip „rock’n’roll” nu sunt niciodată de invidiat. Motivul este acela că fiecare biograf încearcă să deconstruiască miturile care înconjoară subiectul ales, să ofere cititorilor o reprezentare „mai onestă” a persoanei aflată sub lupă. Atunci când subiectul este un idol cultural precum Janis Joplin, procesul de extragere a acestei dive din clișeele „sex, droguri și rock’n’roll” - la care Janis însăși a contribuit - pare aproape imposibil. Cert este că vorbim, măcar în acest caz, despre un adevărat complex de forțe și împrejurări care a dat forma ascensiunii meteorice către faimă a fetei născute în Port Arthur, Texas.

Din perioada anilor formativi în sudul Statelor Unite și până la apogeul carierei de star rock în districtul Haight-Ashbury din San Francisco (inclusiv cu acea psihedelică vară a iubirii/summer of love din 1967), Janis Joplin s-a arătat lumii ca o persoană ostentativă, adesea rudimentară. A făcut-o însă pentru a proteja o încredere mai degrabă fragilă în propria-i ființă. Janis a transgresat multe lucruri în scurta ei viață: rolurile de gen, de clasă, orientarea sexuală, dar și stilul muzical. Lupta lui Joplin cu propria definire ca femeie a fost, probabil, și cea mai spectaculoasă.

Nu a fost vreodată capabilă să împlinească acele așteptări sociale ale feminității convenționale și a fost bântuită, în toți cei 27 de ani pe care i-a trăit, de senzația că nu poate fi iubită. De altfel, în 1965, după un prim contact cu contracultura nebunescului San Francisco, s-a întors pentru o scurtă perioadă în orașul natal texan. Hotărâtă să scape de dependența de alcool și metamfetamină (faimosul speed), și-a strâns părul într-un coc, s-a machiat și a sfârșit jucând canastă cu acei oameni „foarte, foarte plictisitori”... Această regresie în convenționalitate a fost scurtă, dar ne arată cât de mult și de disperat își dorea Janis acceptarea pe care un astfel de conformism o aduce. În cele din urmă, când s-a întors la Haight-Ashbury și a devenit una din principalele voci rock feminine, succesul a fost sinonim, de fapt, cu triumful unei asemenea sfidări. Și totuși, prematura moarte survenită pe 4 octombrie 1970 în urma unei supradoze a demonstrat că prețul pentru feminitatea renegată a fost cu adevărat mare.

Cele mai bune piese ale lui Janis Joplin se află pe albumele Cheap Thrills și Pearl, lansate în 1968, respectiv 1971 (postum). Esența personalității și cristalizarea ei poetică sunt evidente mai ales în piesa „Turtle Blues” de pe primul album, un fel de atitudine de tip carpe diem care a urmărit-o până în ultima clipă:

„Ah, I’m a mean, mean woman,

I don’t need no one man, no good, no.

I’m a mean, mean woman,

I just treats ‘em like I wants to,

I never treats ‘em, honey like I should”.

Janis Joplin a fost cu adevărat îndreptățită să-și consume marea ei tragedie. A reprezentat un model alternativ de sexualitate feminină și, deși putem susține opinii diferite despre asta, a avut cu siguranță dreptate cel puțin într-un singur aspect: sexul și puterea sunt sinonime. Agresivitatea și directețea ei s-au plasat astfel într-o opoziție radicală față de normele prevalente în epocă despre pasivitatea feminină și obediența față de bărbați.

A avut un impact imens asupra fanilor de toate orientările și a rămas, în pofida contradicțiilor inerente, o făptură independentă. Decesul ei a fost până la urmă un accident, pentru că Janis Joplin n-a murit din disperare. Există azi suficiente dovezi care să ateste că la momentul 4 octombrie 1970 era fericită cu muzica ei și nu se simțise nicicând mai stăpână pe matricea emoțională. Generalizările despre sex, droguri și tinerețe în America anilor ’60 și ’70 nu-și au locul. Când s-a dus, ne-a lăsat o bună parte din inima ei...

Vezi comentarii

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

XS
SM
MD
LG