Linkuri accesibilitate

Indemnizația de 1.000 de lei pentru copii va fi achitată din noiembrie


Potrivit estimărilor CNAS, peste 63.000 de persoane vor beneficia de aceste prestații sociale.
Potrivit estimărilor CNAS, peste 63.000 de persoane vor beneficia de aceste prestații sociale.

Indemnizația lunară de 1.000 de lei pentru copiii de până la 2 ani, intrată în vigoare în octombrie, va fi achitată începând cu luna noiembrie.

„Conform prevederilor cadrului normativ, indemnizațiile lunare pentru copii se plătesc pentru luna precedentă”, a precizat pentru Europa Liberă serviciul de presă al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS).

Indemnizația va fi oferită tuturor copiilor, indiferent dacă părinții acestora au sau nu statut de persoană asigurată. Astfel, persoanele asigurate social vor primi indemnizația lunară de 1.000 de lei suplimentar la cea pentru creșterea copilului pe care o ridică în prezent și care variază în funcție de venituri. În cazul persoanelor neasigurate, indemnizația lunară acordată până la vârsta de 2 ani a copilului se va majora cu 260 de lei, de la 740 la 1.000 de lei.

Potrivit estimărilor CNAS, peste 63.000 de persoane vor beneficia de aceste prestații sociale. În bugetul de stat au fost prevăzute circa 76 milioane de lei pentru aceste cheltuieli.

De asemenea, CNAS a anunțat că a finanțat marți, 4 octombrie, ajutorul unic de 1.500 de lei beneficiarilor de pensii și alocații de stat mai mici de 5.000 de lei. CNAS precizează că a transferat în total peste 980 de milioane lei către 654.000 de beneficiari. Aceștia își pot primi banii la poștă sau la bancă.

Pe fonul crizei prețurilor, guvernul a decis să majoreze alocațiile sociale, rectificând bugetul de stat și sporind cheltuielile cu peste 3 miliarde de lei.

XS
SM
MD
LG