Linkuri accesibilitate

Inițiative sociale în satele Moldovei: „Ideal este să construim ceva împreună”


Michel De Backer
Michel De Backer

Un interviu cu președintele organizației OVR International, Belgia, ce a inițiat mai multe proiecte sociale în satele din Republica Moldova.

Organizația internațională „Operațiunea Satele Românești” (Operation Villages Roumains) a fost fondată în 1988. Pe parcursul activității, membrii acesteia au participat la campanii prin care „s-au opus distrugerii satelor din România”. Ei spun că au fost inițiatorii mai multor proiecte sociale destinate bătrânilor, dar și tinerilor din mediul rural. Michel De Backer ne-a povestit despre încercarea lor de a-și extinde proiectele și în Republica Moldova.

Michel De Backer: „Cele mai importante proiecte au fost desfășurate în satul Costiuleni, la gimnaziul din această localitate. Am restaurat complet bucătăria școlii, ceea ce a permis ca peste 300 de elevi să poată avea cel puțin o masă caldă pe zi. Acesta este un exemplu. Sunt mici acțiuni, dar concrete, pe care încercăm să le ducem până la capăt în funcție de resursele pe care le avem. La urma urmei, nu finanțarea este importantă, dar contactul, relaționarea dintre persoane.”

Europa Liberă: Cu siguranță, în satele în care ați ajuns, oamenii v-au întrebat de ce ați parcurs mii de kilometri pentru a-i ajuta cu anumite proiecte în localitățile lor...

Solidaritatea internațională ne-a adus aici...

Michel De Backer: „Am mai auzit această întrebare. La început există un pic de neîncredere din partea locuitorilor, este normal. Putem fi bănuiți de un interes ascuns... Erau aceleași întrebări: dar de ce veniți aici, ce căutați etc. Ne-a fost greu să răspundem, pentru că ne-a mirat genul acesta de întrebări. Ce aș putea să spun este că prin pasiunea aceasta de a fi solidari..., solidaritatea internațională ne-a adus aici, ca să facem genul acesta de proiecte. Și curiozitatea de a întâlni alte persoane, alte culturi, alte moduri de viață etc. Nu mă lansez în mari teorii, dar mă gândesc că fiecare dintre noi ar avea ceva de învățat din astfel de interacțiuni. Vreau să asigur toată lumea: interesul nostru nu este financiar.”

Europa Liberă: De ce credeți că anume în mediul rural este nevoie de asistență?

Michel De Backer: „Constatarea noastră este că între orașe și sate este o diferență mare. De aceea încercăm să ne implicăm mai mult acolo unde este nevoie.”

Europa Liberă: Ce presupune proiectul pe care l-ați pornit recent la Petrușeni?

Michel De Backer: „Când am ajuns la Petrușeni, Primăria și locuitorii ne-au cerut sprijinul în a amenaja un centru în care persoanele în vârstă, dar și tinerii, copii să se poată adăposti iarna. Prima construcție care ni s-a propus de către Primărie ar fi presupus prea multe lucrări de restaurare. Și atunci am căutat în sat o locuință, o clădire mai bună. Am găsit vreo șapte case, le-am luat pe rând ca să vedem care ne convine și una ne-a atras atenția, părea să convină cerințelor noastre.

Suntem la începutul acestui proiect. Acum avem doar casa achiziționată și am găsit soluții pentru repararea acoperișului, există o mică echipă care se ocupă cu gestionarea acestor lucrări în sat. Ne ajută și Primăria, și biserica. Insistăm foarte multe pe o colaborare dintre mai mulți parteneri, pentru ca acest proiect să vadă lumina zilei. Astăzi am fost, de exemplu, și am cumpărat două biciclete pentru două persoane din serviciul social din localitate. Sunt necesare pentru ca asistenții să se poată deplasa de la o casă la alta.”

Casa din Petrușeni
Casa din Petrușeni

Europa Liberă: Spuneți că ați atras și autoritățile locale în proiect. Cât de deschise sunt de obicei să participe la realizarea unor asemenea proiecte sociale?

Michel De Backer: „Este o reacție foarte bună, rapidă. Se creează imediat un spirit de colaborare. Trebuie să recunoaștem că mai există mici probleme de ordin tehnic, care mai pot supăra, dar în general încercăm să clarificăm situația. Ceea ce contează este să ne ducem mai departe proiectul.”

Europa Liberă: Cum v-ați dat seama, de exemplu la Petrușeni, că este nevoie anume de o casă socială pentru bătrâni?

Michel De Backer: „În acest caz am avut un raport social despre numărul de persoane care ar putea să beneficieze din acest proiect. Asta a fost destul de convingător. Este vorba de 140 de persoane care ar fi într-o situație precară. Toți au nevoie de întreținere, igienă, spălarea hainelor, lemne pentru foc etc. Întâi am constatat necesitatea și ulterior am încercat să clădim acest proiect la Petrușeni.”

Europa Liberă: Cum reușiți să atrageți și alți voluntari, finanțatori, oameni care să se implice?

Michel De Backer: „Avem curse pe bicicletă, în care pentru un kilometru parcurs primim un euro donat. Avem și un ciclist individual, care a făcut turul Mării Negre, și care este un portdrapel al acțiunilor noastre, pe care le susține.”

Oamenilor nu le mai este teamă să lucreze, să colaboreze împreună...

Europa Liberă: Cum participă oamenii din localitate, sunt disponibili să facă voluntariat?

Michel De Backer: „Dacă vorbim despre occidentali, da. Dar pot să spun că și pentru cei din est implicarea este la fel. Acum 30 de ani era mult mai greu. Mergând prin sate, există deja o activitate asociativă care s-a dezvoltat. Oamenilor nu le mai este teamă să lucreze, să colaboreze împreună. Dar pentru asta este nevoie de un motor, de ceva care să pornească această dinamică.

Ca să rezumez, acum 30 de ani trebuia să insistăm ca lucrurile să se dezvolte, dar acum constatăm că lucrurile pornesc mult mai ușor. Sunt din ce în ce mai multe ințiative care atrag atenția. Cel mai bine este ca lumea să fie împreună, să socializeze și să știți că există deja un fundament.”

Michel De Backer și colegii săi de la OVR International
Michel De Backer și colegii săi de la OVR International

Europa Liberă: Dar cum convingeți oamenii dintr-un sat că participarea lor la viața comunității este importantă, că este important să fii activ și implicat civic?

Michel De Backer: „Dacă ar fi să revenim la proiectul din Petrușeni, există deja astfel de centre de zi în satele din România, care funcționează. În aceste centre ne ocupăm de persoane în vârstă, dar primim și copiii care vin să-și facă temele după școală, de exemplu. Și toate acestea funcționează în mod independent, sunt autonome. Fie suntem deschiși, fie suntem sceptici.

Ideal este să avem proiecte împreună, să construim ceva împreună, să avem o idee clară despre ce vrem să facem, dar și să avem timpul necesar pentru reflecții. Democrația este importantă, ca fiecare să spună ce gândește, astfel ca să nu lezăm pe nimeni prin inițiativele noastre și să încercăm să convingem că proiectele noastre sunt în interesul grupului, în interesul tuturor.”

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG