Linkuri accesibilitate

Intră în vigoare planul UE de reducere a consumului de gaze naturale cu 15%


Uniunea Europeană solicită statelor membre să reducă consumul de gaze naturale cu 15% în cadrul unui nou plan menit să pregătească blocul pentru o eventuală oprire a livrărilor de gaze naturale rusești.

Planul, aprobat în urmă cu două săptămâni și publicat sub forma unui regulament al Consiliului European la 8 august, se va aplica timp de un an și se preconizează că va intra în vigoare la 9 august.

În textul regulamentului se spune că acesta ar trebui să intre în vigoare de urgență „având în vedere pericolul iminent pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale provocat de agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei”. Conform planului, se așteaptă ca țările UE să facă tot posibilul pentru a-și reduce, în mod voluntar, consumul de gaze naturale cu 15% între 1 august și 31 martie 2023, în comparație cu consumul mediu înregistrat în aceeași perioadă în ultimii cinci ani.

Potrivit Comisiei Europene, pentru a atinge obiectivul în următoarele șapte luni trebuie să se economisească în total 45 de miliarde de metri cubi de ga. Numai Germania, de pildă, ar trebui să consume cu aproximativ 10 miliarde de metri cubi mai puțin.

Germania consumă aproximativ 40% din gazele naturale rusești importate de Uniunea Europeană.

XS
SM
MD
LG