Linkuri accesibilitate

Ion Chicu: „Nicio țară independentă nu-și dorește forțe militare străine pe teritoriu”


Ion Chicu
Ion Chicu

„Nicio țară independentă nu-și dorește forțe militare străine pe teritoriu. Bineînțeles, nici noi nu ne dorim”, a declarat premierul Ion Chicu. Premierul a reacționat astfel la afirmația ambasadorului rus la Chişinău potrivit căreia „nu există condiții pentru retragerea trupelor ruse din Transnistria”.

Ambasadorul Oleg Vasnețov a spus într-un interviu pentru agenția de presă TASS că cei 1500 de militari ruși „care în virtutea unor circumstanțe obiective ajută desfășurarea misiunii de pacificare și păzesc depozitele cu muniții învechite din Transnistria nu pot fi retrași ca prin magie”.

Solicitat de jurnaliști în cadrul unei conferințe de presă, Ion Chicu a încercat să evite mai întâi să-și formuleze opinia, spunând că Ministerul de Externe a făcut deja publică poziția oficială. La insistența jurnalistului, premierul a declarat că „toți ambasadorii care se află la Chişinău trebuie să respecte Republica Moldova ca stat suveran și independent”. „Poziția Guvernului Republicii Moldova este aceea care a fost tot timpul: trebuie de ajuns la o soluție pașnică pentru conflictul respectiv (transnistrean – n,red.). Forțele militare străine trebuie să părăsească Republica Moldova, iar noi trebuie să fim suficient de înțelepți, cu suportul partenerilor pe care îi avem să soluționăm această problemă. Nicio țară independentă nu-și dorește forțe militare străine pe teritoriu. Bineînțeles, nici noi nu le dorim”, a declarat premierul Ion Chicu.

Mai devreme, într-o reacție la declarațiile diplomatului rus, ambasadorul cu misiuni speciale din cadrul Ministerului de Externe de la Chişinău, Andrei Popov, a reamintit că retragerea militară din Republica Moldova este un angajament asumat de Rusia pe plan internațional și a spus, cu referire la actuala misiune de pacificare, că „blindatele și soldații cu arme Kalașnikov au alt obiectiv, nu cel de a apropia malurile și de a promova interacțiunea”.

XS
SM
MD
LG