Linkuri accesibilitate

La început a fost cuvîntul iar azi cuvîntul greșit (I)


E prea tîrziu? Am intrat, deja, într-una din acele mișcări ale timpului care trag după ele societăți și civilizații? E greu de răspuns în termeni preciși dar senzația e copleșitoare. Sentimentul răsturnării istorice plutește în aer. Tot ce era pînă de curînd dat, cert și garantat - toate ideile și instituțiile pe care se sprijină civilizația în care trăim - se clatină sau par arbitrare, vinovate și fragile. Nimic în afara proclamațiilor care mătură viața clădită în milenii de civilizație nu mai are dreptul la viață. Singura realitate admisă în febra contestației e distrugerea rapidă și generală a realității. Inventarul e înspăimîntător.

Sexul a fost suspendat și redefinit ca opțiune psiho-personală

Campania de anihilare a lovit rînd pe rînd noțiunile elemntare ale vieții de grup și, chiar, ale anatomiei umane. Noua ideologie a progresului, drepturilor și identității supreme forțează eliminarea granițelor de stat și a fronteirelor culturale, după ce le-a declarat o barieră rasistă. În consecință, migrația nu mai e transfer de populații ci datorie civică. Familia suferă același tratament și a fost așezată între marile relicve rușinoase ale discriminării ”de gen”. De aici, deprecierea familiei descrisă cu ostilitate drept formă de asociere ”tradițională”. Sexul a fost suspendat și redefinit ca opțiune psiho-personală. A fi bărbat sau femeie nu e nici obligatoriu, nici permanent, nici singura opțiune. Egalitatea, înțeleasă ca obligație numerică a scos din joc ideea de merit și competența recunoscută. Cotele rasiale și sexuale bat orice alt considerent la angajare și pot aduce un post oricărui candidat cu identitate, nu cu pregătire corespunzătoare. Statul și funcția lui de garantor al ordinii au fost demascate ca părți îngemănate al sistemului de opresiune. Forțele de ordine, în primul rînd poliția, au fost defăimate și puse în fruntea listei de instituții care trebuie lăsate fără finanțare. Cultura istorică și educația școlară au devenit, tot prin proclamație, oglinda intereselor de rasă ale opresorilor occidentali trecuți sau prezenți. Memoria lor e îndepărtată, odată cu statuile demolate la cererea noilor forțe ale vigilenței și corectitudinii. Filozofia, istoria, economia, științele medicale sînt șterse sau rescrise pentru a elimina autori, opere și idei indezirabile. Adevărul e o noțiune flexibilă, discutabilă și nenecesară. În aceste condiții, cenzura e cea mai activă formă de gîndire și argumentul cel mai frecvent, la întîlnirea cu opiniile diferite, exprimate azi sau de la sumerieni încoace. În genere, tot ce a pre-existat suflului devastator care condamnă, acum, viața lumii nu e nimic mai mult decît o mascaradă criminală, un complot înrăit împotriva exploataților, exclușilor și minoritarilor dintotdeauna. Existența spirituală și viața concretă a lumii de pînă azi sînt un fals mizer. Suma lor e mereu egală cu acte premeditate de rasism, profit și exploatare.

Aici am ajuns în anul 2020, la aproape 80 de ani de la victoria democrației asupra nazismului și la 30 de ani de la triumful aceleiași democrații asupra comunismului. Tabloul e complet și cere, fără rezerve și excepții, înlocuirea sau, mai bine și mai repede, suprimarea civilizației încununate de aceste victorii - excepție fac, deloc surprinzător, numai ideile groparilor generoși care au trecut la înhumarea atîtor milenii de rușinoasă cultură umană. Acesta fiind tabloul, acestea fiind dorințele și urgențele de neamînat ale noului val de gîndire, apar, inevitabil, cîteva întrebări.

Mai întîi: cum de e posibil ca umanitatea în întregul ei să fi greșit tot, în toate direcțiile și pe toate planurile, de la începutul vremurilor și pînă astăzi? Căci revolta împotriva civilizației presupune o civilizație eșuată. E, deci, tot ce am gîndit și clădit, din generație în generație, o rătăcire pe care o îndreaptă, astăzi, s-ar zice, din senin, cei ce văd adevărul pe care o omenire oarbă nu l-a ghicit nicicînd? Pare absurd. Dar nu tot ce pare absurd e imposibil sau inexistent.

Sîntem în fața unei realități înfricoșătoare dar nu și în fața unei atitudini nemaivăzute,. Dacă ajută la ceva, ar trebui spus că istoria umanității a mai cunoscut și a mai traversat, cu pierderi colosale, asemenea faze destructive și curente nihiliste. Sofistica greacă e un strămoș complex și dificil al viforului elementar de astăzi. Apoi, milenarismul sectar creștin, războaiele pentru adjudecarea formelor de stat care au fost la un pas de distrugerea Europei în secolul XVII și cutremurul negaționist al Franței revoluționare au precedat furiile de astăzi și le-au dictat repetitiv ideile fixe.

Dorul înverșunat de auto-distrugere e parte a culturii și condiției umane

Cine dorește, însă, exemple mai ușor de descifrat trebuie să lege cu secolul trecut. Nazismul și Comunismul de stat au fost sigure de inutilitatea vinovată a lumii și au adus-o în pragul dispariției. Pînă la urmă, tulburarea zilelor în care trăim nu e nici atît de nouă, nici atît de originală pe cît și-ar dori să creadă animatorii ei. S-ar zice că umanitatea trece periodic prin episoade de boală și rătăcire pe care le transformă într-o forță teribilă, dezlănțuită împotriva propriei ființe. Am mai crezut că tot ce a fost înainte de noi și tot ce am clădit cu valorile originare ale umanității e un păcat de neiertat și de eradicat urgent. Concluzia e inevitabilă: dorul înverșunat de auto-distrugere e parte a culturii și condiției umane. Ca întotdeauna, pierderile vor fi colosale. Și tot ca întotdeauna, noii campioni ai utopiei vor fi eliminați cu propriile argumente de proprii tovarăși de luptă. Umanitatea nu poate fi înlăturată dar e destul de limpede că acest adevăr elementar trebuie reînvățat periodic și plătit cu un preț cumplit.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG