Linkuri accesibilitate

La granița cu Ucraina au loc manevre comune ruso-belaruse


Rachete antiaeriene S-400 care iau parte la manevrele militare ruso-belaruse, imagine pusă la dispoziție de Ministerul rus al Apărării, 9 februarie 2022.

La granița cu Ucraina au loc manevre comune ruso-belaruse, la care participă în jur de 30.000 de militari ruși, potrivit estimărilor occidentale. Exercițiile se desfășoară tot în zona de graniță cu Ucraina, fapt care facă să crească tensiunile în regiune, chiar dacă luni, aflat la Moscova, președintele francez Emmanuel Macron a obținut de la omologul său rus Vladimir Putin asigurarea că militarii ruși vor fi retrașidupă terminarea manevrelor. Exercițiile comune din Belarus se adaugă celor mai mari menevre navale rusești din Marea Mediterană de la căderea URSS, ceea ce nu face decât să tensioneze și mai mult situația în jurul Ucrainei.

Între timp la Berlin are loc o nouă reuniune a „formatului Normandia”, în care ar trebui negociată soluționarea conflictului armat din estul Ucrainei. Din acest format fac parte Ucraina și Rusia, plus Germania și Franța ca mediatori. Se speculează că Rusia ar vrea să-i includă și pe reprezentanții regiunilor separatiste pro-ruse din estul Ucraine, ca parte separată. O idee respinsă categoric până acum de Kiev. „Normandia” este formatul în care s-au negociat acordurile de la Minsk din 2014, respectate numai parțial de Ucraina, de separatiști și de Rusia.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG