În timp ce la Chișinău, ambasadorul Japoniei a inaugurat marți o expoziție la Muzeul de Artă, iar la București este în curs de desfășurare o altă expoziție ilustrînd stampele epocii Edo, mă gîndeam zilele acestea că în urmă cu o sută de ani fenomenul cultural al „japonismului” cum a fost denumit, al uimitoarei întrepătrunderii dintre două culturi atît de diferite, cum era cea europeană și cea a Japoniei, a căpătat, dincolo de pictură, o valență suplimentară în muzică.
Într-o epocă, pe parcursul a trei-patru ani, începînd cu anul 1917 și revoluția bolșevică, un număr de aproximativ două milioane de oameni s-au refugiat din Rusia în toate colțurile lumii, iar relativ numeroși muzicieni ruși au luat calea Japoniei, unii după o escală în China, la Harbin. Colonia de muzicieni ruși instalați în diverse orașe japoneze avea să se extindă în deceniile următoare odată cu sosirea altor personalități, formate în spațiul Rusiei imperiale și apoi în lumea germană, la Viena sau Berlin. O istorie întreagă despre ei își așteaptă sinteza, deocamdată fiind cunoscute doar biografii individuale.
Între cei care se bucură de un mare renume în Japonia sînt violoniștii Anna (Bubnova) Ono (venită în 1918) și Alexandr Mogilevsky (în 1937), dirijorul Emmanuel Metter (ajuns în 1926), pianiștii Leo Sirota (1929), Leonid Kreutzer (1935), Pavel Vinogradov (1937).
Printre muzicienii refugiați în anii revoluției ruse s-a aflat și un pianist și pedagog cunoscut la vremea lui, Julius Isserlis, originar din Chișinău. Înregistrările lui au fost aproape complet uitate, pînă cînd, recent, un producător japonez, Hisao Natsume, a restaurat și republicat pe CD, o selecție din ele. Hisao Natsume, cu care am stat de curînd de vorbă, nu era la curent cu faptul că familia Isserlis este legată de Moldova.
Mi-a vorbit, în schimb, despre pasiunea lui pentru marii pianiștii, născuți sau formați în epoca Rusiei țariste, ale căror vechi înregistrări le-a colecționat timp de 35 de ani, și pe care îi publică în prezent la casa de discuri Sakuraphon, pe care a înființat-o la Tokyo. Hisao mi-a confirmat și venerația de care s-au bucurat și se bucură pianiștii și pedagogii ruși instalați în Japonia în epoca interbelică:
Hisao Natsume: „Resimțim până astăzi beneficiul prezenței lor. Profesori de pian ca Leonid Kreutzer și Leo Sirota se bucură de o mare prețuire în Japonia. Maestrul meu, un mare cercetător în domeniul discurilor 78rpm, dr. Christopher N. Nozawa, le-a făcut cunoscute realizările pretutindeni prin contribuții științifice și reeditări pe CD ale interpretărilor lor. În plus, au existat numeroși pianiști care prin venirea lor în Japonia au contribuit la această pasiune a japonezilor pentru muzica clasică europeană. Unul cu cele mai mari merite este, de exemplu, Henri-Gil Marchex [1894-1970], care a contribuit la cunoașterea și răspândirea muzicii franceze în Japonia.”
Leonid Kreutzer cîntă Schumann...
Leonid Kreutzer, ale cărui înregistrări le-am putut asculta prima dată pe un CD al companiei Columbia Japan (Columbia Vintage Collection. Foreign Artists), a emigrat în Japonia în 1934, după ascensiunea la putere a naziștilor. Se născuse la St. Petersburg, în 1884 și la vremea emigrării era unul din cei mai apreciați pedagogi al Academiei de Muzică din Berlin, unde i-a avut ca studenți, între alții, pe viitorii remarcabili pianiști Władysław Szpilman, Karl Ulrich Schnabel sau Grete Sultan. Kreutzer provenea el însuși dintr-o școală bună, elev la St. Petersburg al Anei Esipova, discipol (și scurtă vreme soție) a unui alt celebru pedagog, Theodor Leschetizky.
Dacă astăzi avem mărturii despre arta acestor pianiști ruși la început de secol XX, faptul se datorează experimentării în Rusia a sistemului de înregistrare pe rulouri Welte Mignon, sesiunile de la St. Petersburg imortalizînd maniera de a cînta a unui Glazunov sau Ana Esipova.
Un Preludiu de Chopin, Ana Esipova în 1906, la origine un vechi LP al casei sovietice Melodya, restaurat la Tokyo de Hisao Natsume. În interviul pe care ni l-a acordat, producătorul japonez observa și că :
Hisao Natsume: „Japonezilor le plac înregistrările istorice și
interpreți cum sunt Cortot, Backhaus, Hofmann, Rahmaninov, Lipatti și mulți alții dinaintea lor. Dar ei tind să se focalizeze doar pe pianiștii de mare popularitate. În ce mă privește, în loc de a asculta pianiștii individual, le recomand melomanilor să asculte în mod sistematic arta mai multor pianiști vechi și rămași obscuri, prin intermediul reeditărilor pe CD. Bucuria mea ar fi să-i pot asculta direct la pian pe un Chopin sau Liszt. Așa ceva, însă, este desigur imposibil. Dar căutând și găsind urmele unor interpreți apropiați de vremea lor, devine posibil să ți-i imaginezi. Și nu este aceasta cea mai mare atracție a unei înregistrări istorice?”
Hisao Natsume este, în clipa de față, angajat în publicarea unei importante serii de discuri istorice, ilustrînd arta elevilor lui Theodor Leschetizky (1830-1915), între care s-au aflat numeroși mari pianiști ai secolului trecut. Pedagog deosebit de prolific, Leschetizky ar fi avut, după estimările cecertătorilor, în jur de 1500 de elevi. L-am întrebat pe producătorul japonez despre documentația pe care o are la dispoziție, despre colaborarea cu specialiștii din restul lumii și pe cîte CD-uri se va extinde proiectul lui, din care au apărut deja primele două volume.
Hisao Natsuke: „Aproape toate discurile 78/33 rpm, discurile acetat, benzi, rulouri și fotografii ale pianiștilor provin din colecția mea personală. Am și o serie de cărți și programe de concert. Pe de altă parte, primesc sprijinul unor colecționari privați, al altor firme de discuri istorice (Arbiter Records, Meloclassic) și al cîtorva societăți cum sînt Societatea Leschetizky din Japonia și Societatea Drozdoff. Tuturor le sînt deosebit de recunoscător. Sînt în căutarea și a altor colaborări.
O piesă de Leschetizky interpretată de elevul său Osip Grabrilowitch
Principalul autor, cercetător în cazul lui Leschetizky este Dr. James Methuen-Campbell, ale cărui cărți m-au influențat foarte mult. El este autorul unei lucrări extrem de importante, Catalogul înregistrărilor pianiștilor clasici, vol. 1 (Pianiști născuți pînă la 1872), la Disco Epson Ltd. și al volumului Chopin Playing: From the composer to the present day. El este specialistul și pentru Elevii lui Leschetizky și primesc în continuare o cantitate foarte mare de informații de la el.”
„Seria va avea, probabil, șase CD-uri antologii, cîteva dedicate unui singur pianist și cîteva ca Supliment. Aș dori ca în 2019 să apară volumele 3-5.”
