Linkuri accesibilitate

La nivel global, bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 a trecut de 30 000


La spitalul Gregorio Maranon din Madrid, 25 martie 2020
La spitalul Gregorio Maranon din Madrid, 25 martie 2020

La nivel global, bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns duminică la peste 30.000 – două treimi dintre ele fiind înregistrate în Europa. Statele Unite înregistrează în prezent cel mai mare număr de infecții din lume. În ciuda creșterii rapide a numărului de cazuri din statul american New York, președintele Donald Trump a decis să nu îl pună sub carantină, dând curs apelurilor mai multor lideri politici locali. La 29 martie, Statele Unite aveau peste 124.000 de cazuri confirmate de COVID-19. Trump a scris pe Twitter, sâmbătă, că în locul unei carantine va emite o avertizare „puternică” împotriva călătoriilor spre statele New York, New Jersey și Connecticut. În lumea întreagă se înregistrează astăzi peste 665.000 de cazuri de infectare. Între timp, în orașul chinez Wuhan, unde a început pandemia COVID-19, au început să se anuleze sâmbătă, după două luni, primele restricții majore. A început să circule metroul pe unele linii și s-au îndepărtat unele posturi de control în jurul orașului. China a raportat sâmbătă 54 de cazuri noi de infecție, dar toate erau de import, datorate revenirii unor chinezi din străinătate. De teama unui nou val de infectări, China a interzis intrarea tuturor străinilor, inclusiv a celor care au viză valabilă sau drept de ședere permanentă în China.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG