Linkuri accesibilitate

Limbă, cultură și politică americană (II)


Imediat după apelul la unitate susținut cu argumente contradictorii de Președintele Biden a venit un lanț de Ordine Executive care au adîncit falia între realitatea găsită de Biden în prima zi de mandat și limbajul/ conceptele/ ideile puse la lucru de Casa Albă.

O primă salvă de 30 de ordine executive a inclus cîteva decizii care nu au cum să-i apropie și îndrepte spre unitate pe adversarii universului progresist la putere în America.

Ordinele Executive semnate rapid de Biden construiesc, rînd pe rînd, instituții și situații respinse de cei 74 de milioane alegători americani care n-au votat Biden. Prima intervenție executivă a Președintelui anunță consolidarea unui cadru ideologic echivalent cu răsturnarea realității și tradiției americane clasice.

E vorba de Ordine Executive care redeschid poarta migrației, împiedică deportarea ilegalilor și apropie momentul unei amnistii urmate de accesul la cetățenie al unui număr enorm (11 milioane) de ilegali. De asemenea, de decizia de a re-introduce cursuri de educație anti-rasistă în instituțiile de stat și de dreptul de afiliere la echipe feminine a transexualilor în sportul școlar de stat. O altă decizie deschide drumul spre salariul minim de 15 $/oră. Alta readuce Statele Unite în Acordul Climatic de la Paris. Tot un Ordin Executiv suspendă lucrările la conducta care transportă petrol din Alaska (partea canadiană) spre Statele Unite. În sfîrșit, un alt Ordin executiv permite includerea persoanelor fără cetățenie americană în recensămîntul care va genera noua hartă a circumscripțiilor electorale americane.

Nu e nevoie de foarte multă clarviziune pentru a înțelege măcar cîteva din efectele imediate ale schimbărilor impuse de primele decizii ale noului Președinte.

Normalizarea statutului ilegalilor și un nou val migraționist riscă să provoace un curent de nesiguranță socială și economică. Obligația de a trece prin cursuri de învățămînt ideologic nu e compatibilă cu libertatea tipic și intens americană a libertății de gîndire și expresie. Un salariu minim de 15 $ /oră nu va ajuta prea multă lume, oricît de mult ar crede altceva promotorii acestei măsuri. În plină criză economică amplificată de COVID, dublarea salariului minim va ajuta un număr mic de oameni și va ține în șomaj un număr incomparabil mai mare. Regimul economic cerut de Acordul Climatic de la Paris va supune unor presiuni extreme sectoarele direct productive americane. Suspendarea conductei petroliere din Alaska ar putea fi un cadou nesperat pentru exportatori de țiței ca Rusia, Iran și Venezuela, dar și pentru mari consumatori, în primul rînd China, care ar putea absorbi surplusul de pe piața canadiană pe care conducta nu îl va mai livra către Statele Unite. O altă consecință discutabilă poate veni din decizia de înregistrare a non-cetățenilor la recensămînt. Circumscripţiile ce vor fi redefinite în urma unui rcensămînt organizat în acest fel ar putea reduce serios ponderea electorală a alegătorilor care nu votează stînga.

Cine va profita, mai curînd sau mai tîrziu, de aceste decizii care fac politică de stat din virtuți ce atrag fragilitate economică și aliniere ideologică? În nici un caz unitatea cerută de președintele Biden. Limbajul și deciziile de la început de mandat asigură, mai degrabă, continuarea și intensificarea conflictului intern. Căci, în vreme ce partea liberal-urbană a lumii americane obține tot ce și-a visat, lumea dreptei din orașele mici, din suburbii și din statele Americii tradiționale pierde aproape tot și se va simți, probabil, amenințată de un pericol existențial.

Unitatea e desigur singura ieșire din criză și, aici, Președintele Biden a avut dreptate sută la sută. Dar asta numai și numai cu condiția ca limbajul și cultura să respecte realitatea existentă a națiunii americane. Altfel, reconcilierea se amînă, iar conflictul se prelungește în forme tot mai înverșunate. Promisiunea unității se îndepărtează și revenirea la coexistență democratică va fi tot mai dificilă. America poate trăi cu două culturi divergente dar numai în stare de conflict permanent. Numai reîntoarcerea limbii și a culturii la realitate poate pune capăt patimilor. Deocamdată, nimeni nu își poate imagina acest moment.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG