Linkuri accesibilitate

Maeştri şi Ucenici (XXVII): Ghenadie CIOBANU


Ghenadie Ciobanu
Ghenadie Ciobanu

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs. în ale muzicii? Vă rog s-o istorisiţi.

Ghenadie Ciobanu: În istoria europeană a artelor mai sunt exemple similare de impact puternic a unei personalități asupra alteia, de înrâurire deopotrivă a ideilor, concepțiilor și a întregii existențe. Personal, n-am trăit o asemenea întâmplare. Am participat la întâlniri de creație, workshop-uri, master-class cu celebri compozitori, am privit emisiuni despre personalități notorii din domeniul creației muzicale, am citit cărți dedicate vieții și creației renumiților maeștri, după care apărea, adesea, dorință de atașare la anumite idei, concepții, viziuni, uneori apăreau vibrații, afinități și alte feluri de rezonanțe energetice; atunci, mergeam în profunzime, acumulam anumite experiențe, profesionale și umane, la unele concepții renunțam foarte repede, altele erau abandonate cu trecerea timpului, dar nu mi s-a întâmplat să am un „șoc existențial”. Acum mă gândesc că intuiția m-a ferit de așa ceva și voi încerca să explic de ce cred așa.

Până la urmă în domeniul creației contează „ce” și „cum” și nu „cine”.

Țin minte și azi acele lucrări sau fragmente, părți din opusurile, aparținând unor compozitori diferiţi care m-au fascinat puternic în diferite perioade. Impresia este aceeași și astăzi. Meditând asupra acestor muzici și asupra fenomenului cu pricina, în general, am găsit explicația că toate aceste creații au ceva ce stă după sunete, dincolo de sunete, o altă materie decât cea sonoră, o altă substanță, lucruri care nu pot fi explicate prin cuvinte, concepții, adică, ar putea fi, dar într-un limbaj strict profesional, aproximativ și limitat. Îmi amintesc de cuvintele pe care le-a rostit maestrul Viorel Munteanu cu referire la o lucrarea ce îmi aparține (dincolo de modestie): de parcă ți-a fost dictată. Adevărul e că această senzație am avut-o și eu. Cred că anume prin aceasta se disting și lucrările rămase în memorie. Obișnuiam să audiez tot ce puteam găsi de același autor, dacă până a asculta lucrarea care m-a marcat nu am auzit alte opusuri de ale lui, și foarte rar trăiam aceeași revelație, în pofida faptului că creațiile ascultate erau și frumoase, și scrise la un înalt nivel profesional. Așa am descoperit personal multe creații ale marilor compozitori contemporani, dar niciunul din ei nu a devenit idolul meu. Într-un fel mă bucur că pot vorbi despre lucrări deosebite care m-au marcat și nu despre un idol anume. Până la urmă în domeniul creației contează „ce” și „cum” și nu „cine”.

Contextul cultural și intelectual în care ne-am format noi a fost diferit de cel din epoca lui Paul Valéry și Stéphane Mallarmé, conjunctura actuală însă e și mai diferită: astăzi în lume, în cele mai diverse domenii, există un noian de personalități cunoscute, un flux extraordinar de idei, concepții etc. Fiecare concepție nouă neagă concepțiile anterioare, ea însăși devenind fragmentară în scurt timp... Câte șocuri și, respectiv, câte decepții ar trebui să trăiască astăzi un Valéry? Sau care e idolul? De fapt, mai este și partea subiectivă, care depinde de sensibilitatea și receptivitatea celui care ar putea fi în postura lui Valéry.

Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

Gh. C.: Majoritatea celor care au absolvit compoziția la clasa mea au dorit să studieze cu mine. Din păcate, astăzi sunt nevoit să îi tratez pe unii tineri talentați cu refuzul, recomandându-le în calitate de profesori pe unii discipoli de ai mei, din motiv că am și alte ocupații pe lângă cea pedagogică. Încerc să le sugerez elevilor mei să nu-și creeze idoli, să fie liberi de concepții și preconcepții. Le vorbesc despre lucrurile la care am ajuns prin experiența personală, de exemplu, să fie atenți la toate manifestările sonore din jur, să fie receptivi și sensibili, să încerce să audă muzica de după sunete, acea muzică care se ivește din tăcere, pe de o pare, și cea care exprimă dezlănțuirea spontană a energiilor și a imaginației, pe de alta. Le aduc exemple din muzica celebrilor compozitori contemporani, arătându-le cum un maestru creează mijloacele de expresie, cum își alege tehnicile individuale și metodele de organizare a materialului sonor în raport cu propriile teme, problematici și universul imagistic. Le subliniez că toate acumulările de ordin profesional sunt acel „cum” care le va servi în cele mai dificile situații, „ce”-ul, doar că urmează a fi identificat, acest „ce” se va schimba în decursul carierei și vieții, odată cu dezvoltarea conștiinței și experienței, motiv pentru care nu ar trebui să fie împrumutat sub formă de concepții chiar și de la cei pe care îi considerăm azi idoli. Realizez însă, clar, că oricine din acești tineri cu care comunic ar putea nimeri la un moment dat, în rezultatul unei întâlniri providențiale, în situația Paul Valéry – Stéphane Mallarmé, iar care vor fi consecințele, asta-i o istorie aparte.

* * * * * * * * *

Ghenadie CIOBANU (n. 1957, Republica Moldova) a absolvit Institutul Muzical-Pedagogic „Gnesin” din Moscova, facultatea pian (1982) şi Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chişinău, catedra compoziţie (1986). Este autor a mai mult de o sută de opusuri în genurile: operă, musical, simfonic, concertant, muzică de cameră, corală, de teatru şi film. Creaţiile sale au fost interpretate în cadrul a numeroase recitaluri şi concerte în Republica Moldova, România, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Israel, Danemarca, Polonia, Rusia, Estonia, Ucraina, SUA, China, Italia, Bulgaria, Austria, Japonia, Guatemala, San Salvador, Azerbaidjan, Cehia, Ungaria, Canada ş.a.

Lucrările sale sunt înregistrate pe CD şi difuzate de către Denmarks Radio, programul P2 (Copenhaga), Radio România‚ Radio Moscova, Teleradio Moldova, Radio Leipzig, Radio Amsterdam, posturile de radio şi televiziune din Italia, Marea Britanie (GBEUR), Cehia (CZCR), Portugalia (PTRTP), Elveția (SESR), Croația (HRHRTR), Radio Viena etc.

Este doctor în arte, profesor universitar la Departamentul Muzicologie, Compoziţie, Jazz al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, profesor invitat la universităţi europene şi autor de comunicări ştiinţifice de muzicologie. Preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Moldova (1990 – 2012), Președinte de onoare al UCMM (din 2012), Preşedinte al Asociaţiei de Muzică Contemporană din Moldova (din 1993). Este fondator şi Director artistic al Festivalului internaţional “Zilele Muzicii Noi” din Chişinău, fondator şi Director artistic al ansamblului “Ars poetica”, producător şi prezentator al ciclurilor de emisiuni radiofonice “Studioul muzicii noi”, “Continuum. Interferenţe muzicale”, “Tezaurul componistic muzical” ș. a. (Compania publică “Teleradio-Moldova”). În perioada 1997-2001 a fost Ministru al Culturii al Republicii Moldova.

Este deţinător de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, printre care Ordinul Steaua României în grad de Comandor (2000); Premiul Naţional al Republicii Moldova (1998); titlul onorific Maestru în artă (1999); titlul onorific Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (1997); medalia 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu (România, 2000), Ordinul Gloria Muncii (Republica Moldova, 2010); Ordinul „Dimitrie Cantemir” al AŞM (2013), Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (2019).

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG