Linkuri accesibilitate

Maeştri şi Ucenici (XXXI): Boris CREMENE


Boris Cremene

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs. în ale scenei? Vă rog s-o istorisiţi.

Boris Cremene: Drumul sau mai bine zis drumurile mele spre Melpomena au fost de o diversitate jazzistică. Eu am avut mai mulţi Mallarmé, şi toţi providenţiali. În ziua când absolvisem școala primară şi urma să-mi iau zborul în lumea mare, am aflat că la Floreşti, în hotelul raional, se oprise trupa teatrului Luceafărul; cum preşedintele colhozului nu acceptase spectacolul şi la noi sat, eu cu colegul meu Esenin (aşa îi ziceam noi pentru asemenărea fizică, dar şi talentul liric cu marele poet rus), care eram artişti bătuţi în cuie, ne-am gândit să mergem să ne facem prezentarea în faţa unui maestru de scenă. Zarurile fiind deja aruncate. Peste câteva zile urma să luam autobuzul ca să mergem la Chişinău să depunem actele la teatru. Bunica ne-a sfătuit să luăm şi un ştof de vin, căci artiştii, în special actorii, sunt băutori. Am pus merindele în rucsacul meu, proaspăt ieşit de sub arestul preşedintelui colhozului, şi ne-am pornit cu primul autobuz la Floreşti. Am întrebat la recepţie unde stau actorii şi doamna ne-a zis că toţi sunt la pescuit, dar că este cineva la nr. 7. Am bătut îndrăzneţ la uşă şi de dincolo a răspuns o voce de actor baritonală: „Daaa, intraţi”. Am deschis uşa şi am intrat. Pe un fotoliu, îmbrăcat într-un halat de mătase, îşi fuma şi îşi bea cafeaua un munte de om. De emoţie, şi eu, şi Esenin ne înghiţisem limbile. „Vreţi să vă faceţi actori?...”, parcă a întrebat, confirmând de fapt, muntele de om. „Îha”, am gâfâit noi ca nişte ogari care au alergat toată ziua un mistreţ. „În dulap e un borcan, vărsaţi ştoful acolo şi daţi-i drumul.” A început Esenin cu propriile versuri. Muntele de om s-a dus la chiuvetă, a spălat cana de cafea şi şi-a turnat vin. „Îi buuun. Mă refer la vin”, a zis muntele de om. „O să spun şi eu o poezie proprie”, am zis eu îndreptându-mi cămaşa. Aveam o anumită jenă după Esenin, pentru că el era mult mai bun la poezie. După ce şi-a aprins ţigara, muntele de om ne-a privit şi şi-a dat verdictul. „Tu du-te la teatru. Nu prea avem june primi de tipajul tău – de scris însă, scrii prost”, i-a spus sfătos muntele de om lui Esenin. „Tu ai stofă de poet, ai nerv, băiatule. Poate eşti bun de film, dar cu vocea ta leşinată nu ai ce face pe marea scenă”, asta a fost prognoza pentru mine. Am ieşit în grabă şi am alergat până la pod să prindem ultimul autobuz. A doua zi am plecat în lumea mare.

În realitate, totul s-a intâmplat pe invers: eu m-am făcut actor, iar Esenin poet. Foarte bun. Pe muntele de OM îl chema Iulian Pâslariuc. Un mare actor – şi la propriu, şi la figurat. M-a legat destinul de el mai târziu. Era prieten bun cu Apolinar Cazacu, o rudă de a mea şi chiar vecin. Ne-am întâlnit când am venit să iau o bibliotecă de 400 de cărţi în limba română, mare raritate la vremea respectivă, şi de atunci a devenit şi în viaţă, şi în teatru un duhovnic al meu. Marea mea lovitură de teatru a avut loc chiar în anul în care am venit să mă prezint în faţa comisiei de admitere. Pregătisem poezia lui Grigore Vieru „Cămaşele”. Petru Vutcărău m-a îmbrăcat într-o cămaşă roşie de atlas şi a mers cu mine să-mi ţină pumnii. Am intrat în sala numărul 50 a actualei Academii de Arte, secţia Muzică. La o masă acoperită cu o stofă verde închisă şedeau vreo zece membri ai Comisiei de admitere. Toţi fumau. M-am instalat în faţa lor şi le-am zis tare: GRIGORE VIERU „CĂMAŞELE”! O voce bisexuală care stătea în mijlocul Comisiei mi-a strigat uşor iritată : „На русском, товарищ, на русском!” Prima dată în viată am vrut să mă înghită pamântul. Totul se prăbuşise cutremurător de tare. Am ieşit încet, fără să zic ceva, am alergat la primul geam şi l-am deschis. Am scos capul afară şi primul lucru pe care l-am vrut a fost să mă întorc acasa, la mine în sat, printre ai mei. Cineva din Comisie a alergat din urma mea să mă convingă să revin, să-mi amintesc ceva în limba rusă, îmi zicea că le-am plăcut membrilor Comisiei, că am toate şansele, că hai... Nu mai aveam nicio formă şi nicio dorinţă. Mi-am retras documentele, apoi m-am dus şi am dat la Colegiul Auto. La teatru am revenit mult mai târziu, după ce se cicatrizase rana, şi după ce ne bătusem zdravăn cu nişte cursanţi de la Şcoala de Miliţie.

Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani, rogu-Vă să-mi spune-ți dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr actor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre artiştii începători aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

B.C.: Toate experienţele mele de dascăl le-am avut în afară. Sunt plecat din ţară din 1998. Am încercat să predau la noi la facultate odată, dar am călcat pe o scândură şi m-am prăbuşit cu tot cu podeauă. Era totul prea putred, şi atunci am hotărât să renunţ. Sunt foarte mulţi tineri buni, pe ei îi văd pe post de Paul Valéry.

„Omul vine la teatru nu ca să vadă realitatea, dar posibilitatea, nu ceea ce este, dar ce ar putea fi”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:47:06 0:00

* * * * * * * * *

Boris CREMENE s-a născut pe 2 iunie 1961 în satul Ciutuleşti, judeţul Soroca.

Studii:

1984 – 1989 – Conservatorul de Stat “G.Muzicescu”, specialitatea Actor teatru musical. Masterat în arta teatrului musical.

2015 – 2017 – Masterat ‘Arta spectacolului dramatic”, AMTAP Chișinău, R. Moldova.

2015- 2017 – Masterat “Scriere dramatica și scenaristică”, UAT, Targu Mureș, România.

Activitatea profesională:

10 mai 1990 – 10 noiembrie 1998, actor la Teatrul Eugène Ionesco din Chişinău;

20 mai 1989 – 25 mai 1990, actor la Teatrul Ginta Latina din Chişinău;

20 noiembrie 1998 – 22 septembrie 2000, profesor de Arte scenice la Universitatea Barao de Maoa Sao Paolo Brazilia;

15 septembrie 2000 – 25 noiembrie 2008, manager la un Centru de refugiaţi, Glenview House LTD Dublin Irlanda;

14 februarie 2009 – 10 noiembrie 2012, director artistic, Şcoala de teatru Drama Rainbow Beijing China;

20 iunie 2010 – 12 decembrie 2012, actor, Revista Catchy Bucureşti România;

10 iunie 2014 – 20 decembrie 2016, actor, Teatrul Geneza Art din Chişinău;

10 mai 2016 – 15 iulie 2018, manager, Studio Mgrinder Chişinău;

10 februarie 2019 – 10 octombrie 2019, coordonator lingvistic (franceza, engleza, italiana şi rusa), AirBnB, Lisabona, Portugalia;

28 februarie 2020 – 10 mai 2021, manager Proiect TikTok, Teleperformance, Lisabona, Portugalia;

din 10 mai 2021, analist Google Play, ManPower, Lisabona, Portugalia.

Roluri:

Marius Von Mayenburg “Martiri” – Directorul școlii

Gustav Flaubert „Doamna Bovary” – Charles Bovary

A.P. Cehov “Trei surori” – Verșinin Alexandr Ignatievici

W. Shakespeare “Visul uunei nopți de vară” – Theseu

D. Vasserman “Omul din LaMancha” – Dr. Caraso

W. Shakespeare “Hamlet” – Laert

Al. Dumas “Ce trei mușchetari” – Athos

A.V. Suhovo-Kobîlin “Moarteea lui Tarelkin” – Ciuvakin

M. Vișniek “Voci în lumina orbitoare” – Bruno

D. Mammed “Șalul” – John (coproducție americană)

E. Ionesco “Jacque și supunerea” – Papa (coproducție americană)

Spectacol (non verbal) “6/2” – Mr. Musca

A.P. Cehov “Pescărușul” – Medvedenko

V. Butnaru “Iosif și amanta sa” – Moses

E. Ionesco “Cântăreața cheală” – Mr. Martin

L. Pirandello “Liola” – Liola

V. Alecsandri “Chirița în provincie” – Lionaș.

Filme:

“Napoleon – Tigrul din iarnă” – Napoleon (China)

“Galilio Galilei” – Galileo (China)

“Legea lui Murphy” – Dusan (BBC Production)

“Dracul să Vă ia” – Gregor (Producție RTE 2 Irlanda)

„Serghei Lazo” – Belii (Moldova Film)

“Codrii” – Grig (Moldova Film)

“Dansul efemer al dragostei” – Puiu (Moldova Film)

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG