Linkuri accesibilitate

MAI: membrii AUR care au agresat un polițist în PMAN „vor fi sancționați penal”


Ministerul de Interne de la Chişinău condamnă, într-un comunicat, comportamentul agresiv al membrilor AUR din Piața Marii Adunări Naționale, din 4 iulie, și afirmă că „agresorii vor fi sancționați penal conform legislației”, cerând totodată forțelor politice să se abţină de la provocări, în ultimele zile ale campaniei electorale, înainte de alegerile din 11 iulie.

„Menționăm că este inadmisibilă și sancționabilă violența de orice fel, însă atacul mișelesc al unui participant la acțiunea AUR față de un colaborator aflat în serviciu este o acțiune premeditată, săvârșită intenționat, care cade sub incidența Articolului 349 al Codului Penal (Amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere sau a unei persoane care își îndeplinește datoria obștească). ...Pe ultima sută de metri a campaniei electorale, ne adresăm insistent și solicităm repetat tuturor formațiunilor politice să se abțină de la provocări menite să destabilizeze ordinea publică și să contribuie prin propriul exemplu la buna desfășurare a scrutinului electoral”, se arată în comunicatul Ministerului de Interne.

Astăzi mai mulți membri ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au organizat un protest în fața sediului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Cei de la AUR au venit cu mai multe pungi negre, identice cu cea în care apare într-o secvență video liderul PSRM, Igor Dodon, alături de fostul președinte PD, Vladimir Plahotniuc. La protest au avut loc altercații intre participanţi.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG