Linkuri accesibilitate

Maia Sandu NU va accepta o poziție de subordonare față de Igor Dodon și „patronii lui Igor Dodon de la Moscova” (Dan Dungaciu)


Revista presei matinale.

Analistul român Dan Dungaciu califică criza politică de la Chișinău drept o confruntare dintre premier și președinte, care va decide în final dacă Maia Sandu își asumă „să devină o Margaret Thatcher” sau își acceptă condiția de subordonare față de Igor Dodon.

Dungaciu a comentat pentru Cotidianul situația politică de la Chișinău, menționând că „ce face în acest moment Maia Sandu este foarte bine”. „Asistăm acum la Chișinău nu la o bătălie pentru procurorul general, ci la o bătălie politico-simbolică prin care se setează relația de putere de la guvernare și direcția spre care va merge Republica Moldova”, se scrie în material. Dungaciu a subliniat că nu crede că Maia Sandu va accepta o poziție de subordonare față de Igor Dodon și „patronii lui Igor Dodon de la Moscova”.

Portalul Unimedia.info îl citează pe expertul în politici economice de la IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, care consideră că există un aspect politic al concursurilor pentru procurori și că le consideră o ipocrizie.

Expertul a analizat rezultatul concursului și a ajuns la concluzia că „membrii comisiei s-au expus extrem de clar care sunt favoriții lor și obținem același rezultat indiferent de modul cum examinăm punctajele oferite de fiecare membru luat în parte. Problema nu este în cum a lucrat comisia, dar cui trebuie în genere așa comisii”, a scris Veaceslav Ioniță.

Portalul Noi.md citează politologul Vitalie Andrievschi care nu exclude posibilitatea creării unei coaliții dintre Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat din Moldova și consideră că PDM ar putea să-l sprijine pe șeful statului, Igor Dodon, la alegerile prezidențiale în schimbul funcției de prim-ministru. „Aici totul se rezumă la un singur lucru - alegerile prezidențiale.

Igor Dodon va vedea acum cine îl va susține la alegerile prezidențiale. Pentru el vor fi niște alegeri foarte dificile, pentru că dacă el acum nu se va înțelege cu o anumită parte, dar cu Maia Sandu el nu se va înțelege, ea nu-i va susține candidatura la alegerile prezidențiale - acest lucru este absolut de înțeles. Democrații i-ar putea susține candidatura în schimbul funcției de prim-ministru”, a conchis Andrievschi.

Într-o analiză pentru portalul Noi.md, Victor Surujiu scrie despre noua întorsăturile din concursul pentru funcția de procuror general. Conform pronosticurilor puterii, scrie autorul, în Moldova noul procuror general trebuia să apară la începutul lunii noiembrie, însă instituția de drept este în continuare condusă de un interimar.

În opinia sa, era de așteptat ca lista pretendenților la funcția de procuror general să fie făcută publică luni, 4 noiembrie, după care să înceapă etapa a doua de selectare. Însă planurile au fost spulberate de decizia ministrul Justiției, Olesea Stamate, care a declarat că concursul a fost compromis și că rezultatele lui vor fi anulate.

„Potențialii pretendenți la înalta funcție nu s-au grăbit să se înregistreze pentru participare la concurs, în pofida îndemnului prim-ministrei Maia Sandu”, scrie Surujiu.

Tribuna.md îl citează pe avocatul Asociației Promo-LEX, Dumitru Petru Sliusarenco, care susține că trecem printr-o perioadă de haos. „Însă, din haos se naște ordinea, ori nu se naște”, precizează avocatul. „Probabil Guvernul învață acum din greșelile pe care le comite din mers. Concursul pentru Curtea Constituțională a fost un eșec, iar situația de la CSM la fel lasă semne de întrebare. Concursul pentru Procurorul General are o miză uriașă și cu fiecare pas greșit lasă tot mai puține opțiuni de joc pe tabla de șah”, se scrie în material. Sliusarenco mai menționează că e foarte greu să câștigi jucând onest, contra unui trișor.

Premierul Maia Sandu nu și-ar fi planificat bine pașii atunci când și-a asumat răspunderea în privința modificărilor la Legea Procuraturii și riscă să piardă bătălia pentru reformarea justiției, dacă Guvernul va fi demis în următoarele 48 de ore. De această părere este analistul politic de la București, Cristian Hrițuc, fost consilier al președintelui Traian Băsescu, citat de Ziarul Național. „În R. Moldova, procurorul general a fost mereu disputat. Politicienii nu se ascundeau și cereau în cadrul negocierilor acest post. Public se vorbea despre cererea partidului X sau Y de a numi om pentru postul de procuror. Acum dezbaterea e un pic diferită. Maia Sandu vrea să schimbe legea. Vrea ca premierul să aibă atribuții în numirea procurorului general. Singurul argument care poate ține în bătălia asta politică este faptul că Maia Sandu are credibilitate și nimeni nu o bănuiește că ar pune în fruntea parchetului un om corupt. Dar, cu toate acestea, nu este un subiect pe care să riști să arunci republica în aer, să îți cadă Guvernul”, crede Hrițuc.

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG