Linkuri accesibilitate

Marea Britanie se pregătește să-și evacueze colaboratorii civili afgani


Trupe britanice din forțele internaționale din Afganistan, Kabul, 2 martie 2020.

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a anunţat luni accelerarea relocării în Marea Brianie a personalului local pe care Londra îl are angajat în Afganistan, mulţi dintre care se tem de represalii din partea talibanilor după apropiata retragere a trupelor NATO.

„În condiţiile în care retragem forţele noastre armate, este absolut corect să accelerăm relocarea celor care riscă să fie victime ale represaliilor", a afirmat Wallace într-un comunicat.

Londra, care a relocat deja 1.358 de afgani în timpul celor 20 de ani cât a durat conflictul, a promis la începutul lui aprilie că va repatria prioritar în Marea Britanie orice angajat local care se simte ameninţat, indiferent dacă acesta mai lucrează sau nu pentru ea.

Însă mii de angajaţi îngrijoraţi şi familiile lor aşteaptă încă relocarea lor, în condiţiile în care ultimele forţe ale NATO, printre care 750 de soldaţi britanici, se vor retrage în curând din Afganistan.

Săptămâna trecută, șeful statelor majore reunite, generalul Mark Milley declara că guvernul american face planuri pentru evacuarea interpreților și a altor colaboratori civili care au lucrat pentru forțele SUA și ale coaliției internaționale din Afganistan în ultimele două decenii.

Statele Unite, a precizat Milley, sunt conștiente că există un număr semnificativ de afgani care au sprijinit coaliția și Statele Unite și care ar putea fi acum ținta răzbunării milițiilor Taliban.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG