• Facebook
• Twitter
• Google+
• Pinterest
• Cod încorporat

„Cetățeni! Trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un nu hotărît stărilor de lucruri ce se conturează la noi!” Aceste cuvinte, doamnelor și domnilor, par decupate de pe plancardele protestatarilor antiguvernamentali și pro-europeni din Ucraina, sau de pe bannerele activiștilor care organizează proteste individuale în Rusia ca să evite arestarea pentru demonstrații neautorizate, se potrivesc foarte bine cu manifestațiile de solidaritate cu trupa Pussy Riot de pe vremea când două din membrele sale erau în închisoare, sau par a fi scrise de opozanții regimului președintelui Aliaksandr Lukașenka din Bielorusia, ar fi putut foate bine să fie strigate acum cîțiva ani buni la Teheran de oamenii care puneau la îndoială realegerea președintelui de atunci al Iranului Mahmud Ahmadinejad, sau ar fi putut fi chiar scrise pe pancardele masivelor demonstrații împotriva exploatării aurifere de la Roșia Montană și a exploatării gazelor de șist din București și din alte orașe ale României. „Cetățeni! Trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un nu hotărît stărilor de lucruri ce se conturează la noi!”. Aceste cuvinte, doamnelor și domnilor, au fost scrise cu creta în anul 1981 pe una din clădirile din centrul orașului Botoșani din România, de către Mugur Călinescu, elev pe vremea aceea la Liceul A.T. Laurian din același oraș.

La microfon Lucian Ștefănescu, bine v-am găsit la ediția de duminică 23 februarie 2014 a emisiunii Punct și de la Capăt. Emisiunea noastră de azi este dedicată unei biografii aparte din istoria recentă a României, o biografie din păcate scurtă (omul a murit de leucemie la 20 de ani), o biografie care a stat îngropată ani de zile în arhivele Securității române, de unde a țîșnit la suprafață datorită istoricului Marius Oprea, faimos pentru eforturile de a documenta și scoate la lumină faptele aparatului represiv din România socialistă a lui Nicolae Ceaușescu. Mai precis, emisiunea noastră e dedicată unui spectacol de teatru, „Tipografic Majuscul”, pus în scenă la Teatrul Odeon din București de Gianina Cărbunariu, spectacol care conferă acestei biografii locul pe care îl merită în societatea românească de azi - acela de lecție a trecutului și exemplu pentru prezent. Biografia de care vorbim a fost fundamental marcată pentru o perioadă de timp de postul nostru de radio, de radio Europa Liberă, care, așa cum veți auzi în cele ce urmează a devenit .... personaj al unei piese de teatru. Biografia aparține lui Mugur Călinescu, elevul de 16 ani care în 1981 a decis să protesteze public în piața centrală din Botoșani, scriind cu creta pe clădiri și pe panouri îndemnuri către concetățenii săi, după ce a ascultat emisiunile postului de radio Europa Liberă. Securitatea a intrat în alertă, l-a căutat pe făptaș timp de o lună de zile, cu un enorm efort logistic, disproporționat în comparație cu gravitatea faptei, și mai ales în comparație cu cât de inofensiv era, de fapt, cu făptuitorul. După ce a fost descoperit, Mugur Călinescu a fost interogat îndelung de Securitate, iar spectacolul „Tipografic Majuscul”, pus în scenă la Teatrul Odeon de către Gianina Cărbunariu, una din regizoarele tinere ale momentul în România, este construit pe dosarele întocmite de Securitate în cazul dela Botoșani. Piesa de la Teatrul Odeon folosește fragmene din interogatorii, declarații ale lui Mugur Călinescu, ale mamei sale, tatăului său, note informative, și două interviuri realizate în 2007 cu doi din anchetatorii lui Mugur Călinescu de către istoricul Mihai Bumbeș, care a colaborat cu Gianina Cărbunariu la realizarea spectacolui. Premiera a avut loc la București în sepembrie 2013, și face parte dintr-un proiect internațional intitulat „Vieţi paralele - secolul 20 prin ochii poliţiei secrete.”

Cum se scrie, cum se pune în scenă și cum se joacă o piesă de teatru ale cărei cuvinte aparțin în întregime unui dosar de Securitate? Cît de actual este protestul din 1981 al lui Mugur Călinescu? Ce spune acest protest generației de azi din România? Este acest protest unul universal? Acestea sînt, doamnelor și domnilor, cîteva din temele dialogului pe care radio Europa Liberă l-a avut la București în noiembrie 2013 cu regizoarea Gianina Cărbunariu și cu istoricul Mihai Bumbeș.

Gianina Cărbunariu: „În ultimii trei-patru ani, am făcut mai multe spectacole inspirate din istoria recentă, şi care au avut la bază ca material interviuri sau cercetarea în arhivă. Înainte de a face spectacolul „Tipografic Majuscul”, am făcut un spectacol care se numea „X milimetri din Y kilometri”, care avea la bază ca material o stenogramă din dosarul poetului şi jurnalistului Dorin Tudoran. Aşa ne-am întîlnit cu Mihai la spectacol, noi ne ştiam dinainte, dar ne-am întîlnit şi am discutat despre o posibilă colaborare.”

Europa Liberă: Spectacolul face parte dintr-o serie internaţională...

Gianina Cărbunariu: „E un proiect mai mare, care se numeşte „Parallel Lives”. A fost iniţiat de Festivalul Nitra din Slovacia. Ei au aflat de spectacolul pe care eu îl făcusem cu Dorin Tudoran, şi m-au invitat în acest proiect, cumva lucrurile s-au întîmplat cam în acelaşi timp ce eu făceam „X mm...” ei demarau „Parallel Lives”. În proiect sînt artişti din şase ţări din fostul bloc comunist, Slovacia, Cehia, Ungaria, Germania, Polonia şi România.”

Europa Liberă: Toate având la bază material din dosarele poliţiilor politice...

Gianina Cărbunariu

Gianina Cărbunariu: „Da, asta a fost o condiţie, bineînţeles fiecare şi-a prelucrat materialul cum a dorit, adică nu ni s-a impus să fie teatru documentar.”

Europa Liberă: Toate cuvintele care se spun pe scenă în spectacolul dumneavoastră nu sînt scrise de un dramaturg, nu sînt o creaţie literară. Sînt cuvinte spuse şi luate din dosarul de securitate pe care l-ați studiat împreună cu istoricul Bumbeş, şi aţi făcut din acest limbaj neartistic un fapt artistic. Cum aţi făcut asta?

Gianina Cărbunariu: „Sînt un ready made, cu acest concept am lucrat, de a explora cu mijloace teatrale nişte documente ne-teatrale, pentru că practic avem acolo un limbaj de lemn de cele mai multe ori, desigur declaraţiile lui Mugur Călinescu, care cumva scapă tot timpul acestui limbaj de lemn sau îl întoarce împotriva sa...”

Europa Liberă: Pentru că el este consecvent şi nu renunţă deloc la poziţia lui, la fapta lui...

Mihai Bumbeş: „El are foarte multe declaraţii date la securitate. şi practic îşi menţine de fiecare dată poziţia. La un moment dat spunea „aşa am simţit eu că trebuie fac, că trebuie să iau atitudine”. În mod normal nu cred că nu ar fi scăpat într-o declaraţie clasică la Securitate aşa ceva.”

Gianina Cărbunariu: „Şi nu o dată.”

Mihai Bumbeș

Mihai Bumbeş: „...și nu o dată, mi s-a părut interesant că Scuritatea nu a avut o problemă în a-l lăsa pe el să scrie asta. Probabil i s-a spus la un moment dat să scrie că regretă, dar grosul declaraţiei menţine atitudinea pe care a avut-o scriind îndemnurile pe ziduri şi pe panouri.”

Gianina Cărbunariu: „A propos de limbajul de lemn pe care el îl întoarce: vorbea despre libertate, sau despre drepturi, şi cu siguranţă cineva îi spunea că nu-i OK, şi atunci scria „aşa-zisele drepturi”, „aşa-zisa libertate” care e încălcată. Pe lîngă ce spunea, punea în faţă cuvintele lor..”

Mihai Bumbeş: „Le îmbrăca în aşa fel încît să rămână ideea lui...„

Gianina Cărbunariu: „Exact. Cine citeşte detaşat declaraţia lui înţelege cît la sută e pus de ei şi cît la sută e atitudinea lui.”

Europa Liberă: Şi revolta e în sine acolo, rămâne.

Gianina Cărbunariu: „Absolut. Uneori e atît de ironic, încît nu-ţi dai seama cum de ei nu-şi dădeau seama de această ironie, sau dacă-şi dădeau seama ce atitudine aveau ei. Era un fel de joc al minţii.”

Mihai Bumbeş: „Da, e un joc al minţii, dar în acelaşi timp e gestul unui copil care nu avea nimic de pierdut în momentul respectiv...”

Europa Liberă: Dar e un idealism. Un idealism asumat. Cum altfel poţi să faci un asemenea gest subversiv într-o epocă totalmente neagră şi autoritară?

Gianina Cărbunariu: „E un idealism, dar totuşi unul pragmatic. Atunci când a scris a mizat pe o reacţie din partea cetăţenilor.

Europa Liberă: Care a fost?

Gianina Cărbunariu: „Care a fost zero.”

Mihai Bumbeş: „Nulă, da. N-a existat.”

Gianina Cărbunariu: „Dar în mod normal ar fi trebuit să existe...”

Mihai Bumbeş: „Scopul era instigarea la revoltă.”

Gianina Cărbunariu: „Da, şi a acţionat foarte pragmatic. Cu ce avea la îndemână. Ce am eu ca elev? Cretă. Unde pot să mă exprim? În piaţa publică. E idealism, dar foarte pragmatic. Şi cred că asta ne lipseşte şi azi, de multe ori. Faptul că n-a avut reacţie asta este ruşinea celorlalţi.”

Mihai Bumbeş: „E ruşinea cetăţii, categoric. El a mai încercat, reiese şi din piesă, să-şi „corupă” nişte colegi , dar n-a reuşit. Iar în momentul în care la un moment dat au trecut pe lîngă nişte panouri pe care el scrisese, şi el a spus: „Uite, eu am scris asta”, nimeni nu l-a crezut, asta mi se pare incredibil.”

Gianina Cărbunariu: „Sau măcar în declaraţii nu recunosc că l-au crezut. Asta e foarte interesant la dosar, faptul că nu ştii cît să iei ca fiind adevărat, pentru că totuşi sînt nişte mărturii (vorbesc de colegii lui) luate sub presiune.”

Mihai Bumbeş: „Dosarul reflectă pînă la urmă cumva poziţia Securităţii şi mai puţin poziţia celor anchetaţi, de cele mai multe ori noi vedem istoria prin ochii aparatului poliţienesc.”

Europa Liberă: Aş vrea să ne oprim puţin acum la ce aţi făcut vizual în spectacol. Spectacolul foloseşte din plin înscrisurile, mesajele pe care Mugur Călinescu le scria cu creta în diferite locuri din oraş. Spectacolul e de fapt unul multimedia, pentru că folosiţi acea cameră pentru a proiecta revolta scrisă a copilului pe scenă, pe actori, podeaua scenei. Cum aţi ajuns la ideea asta?

Gianina Cărbunariu: „Totul vine de fapt din dosar. Am vrut să fim fideli cumva, nu dosarului, ci acestui tip de demers în care documentul e folosit pentru a-i explora limitele, de fapt; ce înseamnă acest document, ce înseamnă cuvintele astea. Ele arată mai mult atitudinea Securităţii şi a aparatului opresiv, decît atitudinea celor anchetaţi.”

Europa Liberă: Dar arată atitudinea lui Mugur Călinescu...

Gianina Cărbunariu: „Da, acolo e o scăpare cumva, dar am vrut să folosim aceste documente, şi am vrut ca inscripţiile scrise de Mugur să apară aşa cum sînt. Puteam folosi un alt procedeu...”

Europa Liberă: Aţi făcut un fel de fotograme...

Gianina Cărbunariu: „Da, sînt inscripţiile reale fotografiate în dosar. Pornind de aici lucrurile cumva au continuat în direcţia asta, de a folosi documentele, de a da spectatorului tot timpul această informaţie, că avem un dosar, că pe scenă există acest dosar şi că scenariul e...”

Europa Liberă: ... de fapt dosarul, iar aceste inscripţii sînt un alt personaj în sine.

Gianina Cărbunariu: „Da, ele sînt ce ne-a rămas din acest gest, şi am încercat să recuperăm gestul din 1981.”

Europa Liberă: Şi să-l construiţi pe Mugur Călinescu într-un alt fel, probabil, aici.

Gianina Cărbunariu: „Sigur că e ficţiune, adică dincolo de document, tot ce înseamnă vizual e construcţia dincolo de cuvinte, pentru că avem foarte multe declaraţii în prima parte, acţiunea „Panoul”, ale diferiţilor martori, oameni care lucrau în zonă, oameni care locuiau în acolo, ei sînt cumva personaje din acea epocă: instalatorul, doamna de la nu ştiu care magazin...”

Mihai Bumbeş: „Pentru că nu reuşeau să-l prindă, tot cazul a ajuns la Tudor Postelnicu, care era ministru de interne la vremea respectivă, şi Tudor Postelnicu a dat un ordin prin care inclusiv Securitatea din judeţul vecin, din Suceava, a luat parte la prinderea lui Mugur Călinescu.”

Gianina Cărbunariu: „Materialele din prima parte, acţiunea „Panoul”, arată o aberaţie a sistemului. Să faci atîta efort logistic pentru a prinde un copil!? O lună de zile, peste 40.000 de expertize grafologice, nu doar de la cei din oraş, ci și la oameni care făceau naveta, câini de urmărire, informatori de la anti-tero, toate departamentele au fost puse în mişcare, timp de o lună şi ceva, pentru a afla cine scria pe ziduri „Libertate și democrație!”. Şi dacă stăm să ne gîndim, el nu a scris nici o secundă „Jos Ceauşescu!”, sau „Jos comunismul!”. El cerea nişte drepturi...”

Europa Liberă: ... care erau de fapt stipulate şi în Constituţia de atunci a României.

Mihai Bumbeş: „El cerea nişte drepturi, şi era influenţat, şi aici ajungem la radio Europa Liberă, pentru că el asculta seară de seară Europa Liberă, şi interesant e că, spre deosebire poate de cei mai mulţi din generaţia lui, el asculta emisiunile politice, pentru că tinerii în general la vremea respectivă ascultau muzică. Asta e interesant, că el, la vîrsta lui, asculta emisiunile politice şi era influenţat mai ales de ceea ce se întîmpla în Polonia la vremea respectivă, unde tocmai se înfiinţase sindicatul Solidaritatea, şi el clama înfiinţarea unor sindicate libere în România şi reînfiinţarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România al lui Vasile Paraschiv.”

Europa Liberă: Pentru că aţi amintit de Europa Liberă, şi sîntem la microfonul Europei Libere, acest post de radio e de fapt și el un alt personaj aici. Cum faci un personaj dintr-un post de radio ilegal pe vremuri?

Gianina Cărbunariu: „Mie nu m-a fost greu să fac din Europa Liberă un personaj, pentru că el există, există ca punct fierbinte, ca punct de plecare în toate declaraţiile, pentru că toţi sînt întrebaţi: „Aţi ascultat împreună?”

Europa Liberă: El are o vină? Este formulată clar vreo vină, vreo încălcare a legii în dosar?

Gianina Cărbunariu: „Acţiuni duşmănoase împotriva orînduirii socialiste.”

Europa Liberă: Deci a fost învinovăţit...

Mihai Bumbeş: „Doar la nivel de anchetă. Pentru că, fiind minor, nu a avut dosar penal, iar la finalul dosarului se spune că se încearcă atragerea lui spre colaborare.”

Europa Liberă: „Ăsta e un alt subiect interesant, în anii 80 securitatea racola, se pare, elevi, copii şcolari, pentru a face activitate de informator.

Mihai Bumbeş: „Discutam cu ofiţerul care se ocupa de Mugur Călinescu în dosarul „Elevul”, şi l-am întrebat „Dar de ce recrutaţi minori?” Şi mi-a dat un exemplu: „A venit Hagi într-un turneu prin 81-82, şi aveam nevoie de informatori în jurul lui Hagi, ca să ştim ce face Hagi”. Ăsta era un pretext...”

Gianina Cărbunariu: „Justificarea lor care mie mi se pare cea mai perversă era: protecţia tineretului faţă de influenţele nocive ale Occidentului.”

Mihai Bumbeş: „În acelaşi timp, foarte mulţi elevi erau atraşi la colaborare pentru a-i turna pe profesori....”

Gianina Cărbunariu: „Protecţia tineretului era o formulare sub care se ascundea de fapt ce? Că-ţi torni profesorul, colegul, probabil şi părinţii fără să vrei...”

Mihai Bumbeş: „Ei plecau de la nişte cazuri concrete, era vorba de tineri care îşi plănuiau fuga în Occident, erau foarte mulţi elevi de liceu care făceau lucrul ăsta, şi ei atunci cumva aveau nevoie ca din mijlocul lor să aibă informaţii...”

Europa Liberă: La sfîrşitul spectacolului este acea serie de interviuri cu anchetatorii. Aceşti anchetatori care l-au interogat pe Mugur Călinescu deveniseră (ei vorbeau după 89)...

Mihai Bumbeş: „Interviurile au fost luate în 2007.”

Europa Liberă: „...se transformaseră din anchetatori în nişte figuri paternaliste, care păreau a spune: „noi îi protejam de fapt”. E foarte interesantă această transformare: din zbiri, din asupritori, din sistem poliţienesc, în protector, care vorbeşte chiar cu căldură de subiectul respectiv...

Gianina Cărbunariu: „Dar de fapt asta s-a întîmplat cu toţi. Dacă ne uiăm la declaraţiile foştilor ofiţeri de securitate, Merce, Pleşiţă - ei şi-au îndeplinit nişte sarcini, au avut grijă de popor, şi-au apărat naţiunea. În spectacol am încercat să scoatem din interviurile lui Mihai cumva aceste teme principale, şi e şi un efect de distanţare. Unii spun că se rîde foarte mult la acel moment cu interviurile. Şi mie mi se pare bine că putem rîde de ei, pentru că ei rîd de noi de 25 de ani, plus încă 50 de dinainte. E un lux pe care după 25 de ani putem să ni-l permitem şi noi.”

Europa Liberă: M-a uimit că sala era plină. România e în altă lume acum, e o altă ţară, este alt sistem, alţii sînt oamenii... Spectacolul atrage public. Şi pentru că România e o altă ţară şi alţii sînt oamenii, ai putea să te gîndeşti că nu mai interesează pe nimeni trecutul. Lumea a uitat ce a fost Europa Liberă, ce a însemnat viața înainte de 1989 . Sînt foarte mulţi tineri pe care dacă-i întrebi dacă îşi aduc aminte de Ceauşescu spun că nu, şi nici n-au cum să-şi aducă aminte, nu erau născuţi atunci. Există acest interes. Cum vă explicaţi?

Mihai Bumbeş: „Eu am o explicaţie, şi ea vine de la ceea ce se întîmplă în momentul acesta, de vreo doi, trei ani chiar în România, şi nu numai. E vorba de o serie de proteste care au loc la nivel global chiar. Lumea a devenit foarte atentă la astfel de mesaje, iar cazul lui Mugur stimulează, influenţează, inspiră. Sînt foarte mulţi tineri care merg la acest spectacol, pentru că mesajul a fost către acest gen de public, genul de oameni care ies în stradă, participă la viaţa cetăţii, şi care cumva ar fi interesaţi de astfel de poveşti care i-ar putea ajuta în demersul lor pe mai departe.”

Europa Liberă: Cu alte cuvinte indiferent de epocă...

Mihai Bumbeş: „.Indiferent de epocă. Nu e vorba că numai de comunism, putea fi orice altceva, vorbim de un sistem represiv, şi de cazul unui puşti care a avut curajul să facă un gest senzaţional într-o perioadă în care puţini făceau lucrul acesta.”

Europa Liberă: Bine, dar acum nu trăim într-un regim represiv...

Gianina Cărbunariu: „Nu trăim într-un regim represiv pe faţă. Eu îl resimt ca un regim represiv.”

Europa Liberă: De ce? Aveţi libertate de mişcare, puteţi să puneţi în scenă ce spectacole vreţi.

Gianina Cărbunariu: „Nu, nu pot să pun în scenă orice spectacole vreau.”

Mihai Bumbeş: „Vorbim totuşi de un regim al controlului, chiar dacă nu se simte...

Europa Liberă: Vorbiţi de regimul de astăzi?

Mihai Bumbeş: „Da, de regimul de astăzi.”

Europa Liberă: Explicaţi vă rog.

Mihai Bumbeş: „Vă dau un exemplu, şi nu că e cazul meu personal, dar vi-l dau. Anul trecut după protestele din ianuarie, în 5 martie...”

Europa Liberă: Anul trecut, protestele din ianuarie împotriva lui Băsescu?

Mihai Bumbeş: „Da, protestele împotriva lui Băsescu din ianuarie 2012. Părinţii mei locuiesc la Curtea de Argeş, şi după proteste maică-mea s-a trezit cu un echipaj de poliţie care a terorizat-o pur şi simplu. Au mers la vecini, la medicul de familie şi au început să pună întrebări despre mine, au mers la mama acasă şi au întrebat-o dacă am arme de foc, i-au cerut să meargă cu ei la Piteşti la poliţe să dea o declaraţie despre mine. Problema e că aceşti poliţişti erau foarte tineri, chiar mai tineri decît mine.”

Gianina Cărbunariu: „Sistemul se reproduce foarte frumos.”

Mihai Bumbeş: „Da, nu s-a schimbat nimic. Şi totul era un mesaj de intimidare.”

Europa Liberă: Nu s-a schimbat nimic din 1989 încoace?

Mihai Bumbeş: „S-au schimbat foarte multe lucruri, fără îndoială...”

Gianina Cărbunariu: „Dovadă că noi stăm aici şi putem vorbi despre asta...”

Mihai Bumbeş: „Sistemul reacţionează în momentul în care îi pui întrebări şi începi să-i conteşti legitimitatea.”

Europa Liberă: Dar sistemul de astăzi e legitim prin alegeri.

Gianina Cărbunariu: „Aici e o discuţie lungă în care democraţia e folosită împotriva ei însăşi.”

Mihai Bumbeş: „Da, eu nu mai cred în votul reprezentativ, care pentru mine e o ficţiune, dacă ne uităm cum manipulează, cum aduc cimitire la vot, s-a mai întîmplat asta în perioada interbelică, când votau cimitre întregi. Nu s-a schimbat nimic. Astăzi e la fel. Avem cazul „Referendumul” la DNA, dovedit că s-a furat în masă.”

Gianina Cărbunariu: „Dacă mâine s-ar face referendum pe Roşia Montană, temă mi-e că mâine începe exploatarea. Şi atunci despre ce fel de democraţie vorbim în momentul în care principiile de bază ale democraţiei sînt folosite împotriva democraţiei?”

Europa Liberă: Cum credeţi că sună cuvintele pe care le spuneţi acum în urechile celor care ascultă în Republica Moldova această emisiune, şi care ştiu, sau li s-a spus, că democraţia este calea cea bună spre bunăstare?

Mihai Bumbeş: „Democraţie este, doar că nu avem o democraţie reală, despre aste vorba.”

Gianina Cărbunariu şi Mihai Bumbeș

Gianina Cărbunariu: „Şi mai e ceva, libertatea şi democraţia nu sînt for granted, nu sînt de-a gata. În fiecare zi îţi recîştigi şi libertatea şi democraţia.”

Europa Liberă: Asta este ideea spectacolului dumneavoastră!

Gianina Cărbunariu: „Da, în fiecare zi lupţi să-ţi cîştigi şi recîştigi nişte drepturi, ele nu vin asigurate. Şi aici nu e vorba numai despre România, să ne uităm ce se întîmplă în Spania, în Germania, Franţa, Anglia, America... peste tot...”

Mihai Bumbeş: „Turcia, Bulgaria... peste tot sistemele politice sînt chestionate.”

Europa Liberă: Şi ce punem în loc?

Mihai Bumbeş: „N-am un răspuns simplu, trebuie să construim.”

Gianina Cărbunariu: „Eu cred că trebuie în primul rînd presiune pe guverne.”

Europa Liberă: Dar guvernele sînt tot oamenii.

Mihai Bumbeş: „Aceste guverne nu mai reprezintă cetăţenii, ci mai degrabă nişte grupuri ilegitime, despre asta e vorba.”

Gianina Cărbunariu: „Cred că ce poate să facă teatrul, ce poate să facă un protest, ce pot face activiştii e să aducă o altă agendă în prim-plan, şi, din nou, să pună presiune pe factorii de decizie. De fapt e o negociere.”

Mihai Bumbeş: „Problema în România este că nu există un contract social din perspectiva liberală. Constituţia ar fi trebuit să fie un astfel contract social, dar ea nu a fost negociată.”

Europa Liberă: A fost dictată de interese.

Mihai Bumbeş: „Da, despte asta e vorba.”

Europa Liberă: Ce rol are Mugur Călinescu în societatea românească de astăzi?

Gianina Cărbunariu: „Eu cred că e un exemplu, pentru mine e, şi de aceea mi s-a părut important ca acel gest să fie recuperat. Nu am vrut să fac un spectacol muzeal, un spectacol închis într-o bulă temporală.”

Europa Liberă: Şi mai ales n-aţi vrut să faceţi un spectacol anti-comunist. Nu e o chestie politică...

Mihai Bumbeş: „Ba este, piesa este una politică, categoric!

Gianina Cărbunariu: „Ea e politică, dar nu e anti-comunistă, sau e anti-comunistă în acelaşi timp în care e şi anti-capitalistă.”

Mihai Bumbeş: „Mie mi se pare că are un mesaj politic foarte clar împotriva unui sistem represiv, indiferent că e actual sau e trecut, şi e un exemplu pentru cei de azi.”

Gianina Cărbunariu: „Mie mi se pare că zona asta, studenţi, elevi, este foarte pasivă. Am avut o grămadă de discuţii pe tema asta.”

Europa Liberă: Pentru că le lipseşte modelul...

Gianina Cărbunariu: „Pentru că lipsesc modelele.”

Europa Liberă: Au false modele de fapt. Banii, [George] Becali...

Gianina Cărbunariu: „Da, cumva trebuie puşi în mişcare, asta e evident. Şi un model ca Mugur Călinescu poate face asta. Pe de altă parte, a propos de închiderea asta în timp, revin la ideea că el nu a scris niciodată „Jos comunismul!”, „Jos Ceauşescu!” - mesajele lui sînt atît de actuale, iar cel care mie îmi place cel mai mult este acesta: „Cetăţeni, trebuie să fim conştienţi de rolul nostru în societate!” Asta e valabil de la începutul timpurilor.”

Europa Liberă: Şi probabil pînă la sfîrşitul lor.”

Mihai Bumbeş: „Şi vorbeşte de societate, nu vorbeşte de popor, pentru că în România se vorbeşte numai de popor.”

Europa Liberă: Vorbeşte de comunitate.

Lucian Ștefănescu, Gianina Cărbunariu, Mihai Bumbeș

Mihai Bumbeş: „De comunitate, despre asta e vorba. Şi aici ajung la Daniel Barbu [n.red. fostul ministru român al culturii] în „Republica absentă” (n-are nici o legătură ceea ce spune acolo cu politica.)...”

Gianina Cărbunariu: „N-are legătură ce spune cu ce face el [în politică] ...”

Mihai Bumbeş: „El spune că în România se foloseşte foarte mult poporul, dar de fapt nu reuşim să construim o societate. Din cauza asta mi se pare incredibil ce a făcut puştiul ăsta, mesajele lui, vîrsta pe care o avea şi cît de articulat a fost în declaraţii şi în poziţia pe care a avut-o.”

Gianina Cărbunariu: „Și mai e ceva - mi s-a părut că a fost incredibil de vertical, dar şi de dramatic. El a ştiut tot timpul că nu-l va sprijin nimeni. De la un moment încolo, când a văzut că nimeni nu reacţionează...”

Europa Liberă: Comunitatea era inexistentă...

Gianina Cărbunariu: „Comunitatea era inexistentă, iar Securitatea a făcut în aşa fel ca el să nu devină un caz, şi el ştia, reiese dintr-una dintre transcrierile conversaţiilor din casă, taică-su îi spune: „Ce ai vrut, să ajungi la Europa Liberă?” Şi el răspunde: „Crezi că cei dela Europa Liberă vin să vadă ce am scris eu aici în Botoşani?” Pentru mulţi dintre dizidenţii români de prim-plan, Europa Liberă reprezenta un punct de sprijin. Pentru el nu, pentru că nimeni nu ştia, pentru că cei de la Europa Liberă habar nu aveau că se întîmplă asta, n-aveau cum să afle.”

Europa Liberă: Nu devenise un caz...

Gianina Cărbunariu: „Nu devenise un caz. Asta mi se pare dramatic, să-ți asumi pînă la capăt o chestie absolut fără ieşire. Şi mă bucur foarte mult de interviul ăsta pentru că după atîţia ani Europa Liberă află, vine în România să vorbească, să afle despre acest caz.„

Mihai Bumbeş: „Să vorbească cu memoria lui, probabil.”

Europa Liberă: Şi cu memoria Europei Libere de atunci.

Sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, Securitatea din România avea aproximativ 11.000 de angajați și o jumătate de milion de informatori, într-o țară care în 1985 număra 22 de milioane de locuitori, în 1985. Sub Ceaușescu, Securitatea a fost una din cele mai brutale poliții politice din lume, responsabilă cu arestarea, torturarea și uciderea foarte multor oameni. În anii '80, Securitatea a lansat o campanie masivă de înăbușire a nemulțumirii românilor, printr-o supraveghere strictă, prin lansare de zvonuri mincinoase despre intervenții ale serviciilor de informații occidentale, înăsprirea cenzurii, umilirea publică a dizidenților și represiunea chiar și a celor mai mici gesturi de independență ale intelecturalilor. Termenul de „intelectual” era folosit deseori de Securitate pentru a-i descrie pe dizidenții ce veneau din rîndul elevilor de liceu, sau al studenților, din mediul academic sau scriitoricesc, oameni care-și exprimau nemulțumirea față de politica Partidului Comunist. Radio Europa Liberă a fost considerat o amenințare serioasă de președintele Nicolae Ceaușescu. De pe la mijlocul anilor '70 și pînă la răsturnarea sa în 1989, Ceaușescu a dus un adevărat război împotriva Europei Libere, în cadrul mai multor operațiuni ale Securității. Trei din jurnaliștii secției române, Monica Lovinescu, Emil Georgescu și Șerban Orescu, au fost atacați fizic de oameni puși de Securitatea de la București, și se crede că tot Securitatea ar avea legătură cu moartea suspectă de concer a trei din directorii departamentului românesc de la Europa Liberă, Noel Bernard, Vlad Georgescu și Mihai Cismărescu. La 21 februarie 1981, la sediul din München al Europei Libere a avut loc un atac cu bombă, care a rănit cîteva persoane și a cauzat pagube în valoare de 2 milioane de dolari. La deschiderea arhivelor poliției politice est-germane STASI după 1989, s-a aflat că bomba a fost pusă de un grup de teroriști coordonați de Ilici Ramirez Sanchez, cunoscut sub numele de Carlos Șacalul, la comanda lui Nicolae Ceaușescu.