Linkuri accesibilitate

Mihai Ghimpu: „Suntem oficial cu limbă română, în rest, nu avem cu ce ne lăuda” (VIDEO)


Mihai Ghimpu: „R. Moldova nu are economie, justiţie şi e controlată de Federaţia Rusă”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:34:57 0:00

Interviu cu liderul Partidului Liberal despre cei 27 de ani de independenţă a Republicii Moldova.

Europa Liberă: În studioul Europei Libere de la Chișinău, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, acum în preajma unei aniversări – a 27-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Cum au fost acești ani?

Liderul PL, Mihai Gimpu, despre cei 27 de ani de independență a R.Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:29:04 0:00
Link direct

Mihai Gimpu: „Nu știu dacă putem vorbi de aniversare, că știți ce s-a întâmplat cu noi. Ca doi tineri care vor să-și formeze o familie, fiecare se gândește că, uite, asta e perechea mea, împreună o să facem o familie fericită, copii, o să-i educăm, o să le oferim de toate și așa am gândit și noi, acei care am pornit lupta de la limbă și alfabet și am ajuns să votăm și independența. Am avut gânduri frumoase. Gândindu-ne că avem deja o experiență în spate, declararea independenței, dacă să pornim de la aceasta, din ’18, când s-a format Republica Democrată Moldovenească în cadrul Rusiei, era clar de ce și peste trei luni de zile sau câteva luni acolo s-a și întâmplat Unirea, Sfatul Țării a votat Unirea. Așa ne-am gândit și noi, dar, din păcate, ziua de azi ne arată că gândurile noastre n-au corespuns cu realitatea, cu politica, geopolitica, cu mentalitatea oamenilor, cu tot ceea ce ne înconjoară. Și astăzi e greu să spui că aniversăm 27 de ani. 27 de ani deja e o vârstă când, dacă am pornit cu omul, e o vârstă când orice copil devine matur, știe ce să facă, să aleagă, încotro să meargă. Noi, din păcate, în acești 27 de ani, dacă am reușit ceva, asta doar în plan național, că am dus lupta cu limba până la capăt, suntem oficial cu limbă română, vorbim de identitatea noastră românească, în rest, nu avem cu ce ne lăuda...”

Europa Liberă: Un milion de moldoveni au găsit bucata de pâine în afara Republicii Moldova, depopularea continuă, lumea își mai face valizele și pleacă. De ce nu se stopează acest exod?

Mihai Gimpu: „Lumea va pleca. Omul îi ca și firul de iarbă – caută unde-i mai bine, mai soare, mai lumină, dar păcat că pleacă...”

Europa Liberă: Dar pleacă pentru că nu i-au fost create condiții de viață, de muncă aici, în țară?

R.Moldova nu are economie, nu are justiție și este un teritoriu controlat de Federația Rusă...

Mihai Gimpu: „Dar, din păcate, pleacă majoritatea din această cauză, că nu au un loc de muncă sau locul de muncă e rău plătit. Și asta-i problema, că în plan social nu ne-a reușit și știți că sunt omul tranșant și-mi pare rău că o s-o spun, dacă o să existe această independență încă 27 de ani, această problemă n-o să fie rezolvată, că Republica Moldova nu are economie, în primul rând; doi: nu are justiție și trei: este un teritoriu controlat de Federația Rusă, având forțele armate pe teritoriul nostru. Noi am putea avea o economie doar prin investiții, investițiile nu vin din cauza justiției și prezenței armatei ruse pe teritoriul nostru. Iată care-i problema.”

Europa Liberă: De ce nu s-a reușit aceste două probleme să fie rezolvate?

Mihai Gimpu: „Noi n-am avut clasă politică pe timpul Uniunii Sovietice, nu avem nici acum. Noi când am venit, am venit ca luptători pentru limbă și alfabet, pentru libertatea, pentru unitatea noastră și acea clasă politică care s-a format în acea perioadă foarte grea, din mers, începând cu ’88-’89, primul Parlament ’90-’94, deja ea nu mai există, a fost înlocuită, că așa-s la noi cetățenii – ei foarte ușor prind minciuna și pierd încrederea. Și tot oameni noi, oameni noi și am ajuns la aceea că nu mai sunt acei oameni care luptau pentru om, pentru țară și pentru neam; luptă pentru bani, pentru putere, pentru ecranul televizorului. Așa-i mintea la moldoveni, mintea cea de pe urmă.”

Europa Liberă: De ce anume politicienii sunt persoanele care arată această luptă după mai multă avuție, care pun în capul mesei banul și interesul personal, și nu cel național?

Mihai Gimpu: „Fiindcă partidele politice sunt un teatru, dacă pot să mă exprim așa...”

Europa Liberă: Partidele politice s-au înființat, s-au vândut, s-au cumpărat.

Partidele politice sunt un teatru...

Mihai Gimpu: „Asta și vreau să spun. Partidele politice sunt un teatru unde vin diferiți actori, este o scenă și dacă la început veneau oameni patrioți, care voiau să schimbe, să facă ceva bun pentru oameni, având în vedere ocupația, deportările foarte organizate, gulagurile tot, păi în această perioadă când noi luptam pentru această libertate, bunăstare și unitate au apărut oameni, mă rog, așa și-i dată de la Dumnezeu proprietatea privată, au apărut oameni care au folosit acea perioadă când noi luptam pentru această libertate și bunăstare și ei au acumulat averi și pofta a crescut. Așa omului i-i dat – are o cămașă, vrea să aibă trei; are o mașină, cum spunea unul – îi trebuie și a doua, că dacă se strică prima... Și astăzi avem nu o clasă politică, avem – sincer, îmi pare rău s-o spun, sunt și eu politician și sunt președinte de partid –, dar avem o clasă de oameni cu interese, oameni cu interese de miliarde, de sute de milioane, de un milion, de o sută de mii și s-a format așa pe verticală și în fruntea ei stă oligarhia. Și de aceea astăzi este lupta între oligarhi și nu este lupta pentru binele cetățenilor la această vârstă de 27 de ani.”

Europa Liberă: Dar e și meritul Dvs. că acești oligarhi astăzi au ajuns în politică?

Mihai Gimpu: „Nu! Mulți cred așa, dar pe departe este. Noi am fost nevoiți, liberalii, să facem orice pas, numai să mergem înainte, așa cum de fapt s-a făcut de la ’90 încoace. Întotdeauna n-am avut dreapta o majoritate ca să rezolvăm problemele așa cum le vedem noi, în plan unional, economic și social. Tot timpul am fost nevoiți să ne unim ba cu agrarienii, ba cu socialiștii, ba cu neocomuniștii și acum în 2009...”

Europa Liberă: Dar exact asta spun și partidele de stânga, că ei nu au avut puterea.

Mihai Gimpu: „Au avut! Voronin a avut opt ani de zile; au avut, Dodon a fost acolo, deci ministru al Economiei...”

Europa Liberă: Dl Voronin spune că Moldova ca stat independent nu s-a realizat. Toate declarațiile care au fost expuse sau scrise de așa-numiții luptători pentru independență și democrație sunt false și demagogice. De ce nu s-a realizat Republica Moldova?

Fiind la guvernare, eu eram ca și în opoziție...

Mihai Gimpu: „Dna Ursu, dragă Valentina, dar cine a condus Republica asta Moldova dacă nu toți anii aceștia până la 2009, și aici încă tot am avut parcele de stânga, cine a fost Snegur, cine a fost Lucinschi, cine au fost agrarienii, n-au condus împreună cu socialiștii, n-au avut 56 și socialiștii cu Intefrontul au avut 27 de mandate? În total au avut peste 80 de mandate. Pe urmă, în ’98, cine a fost? Snegur, Diacov, Roșca și Matei – două partide de dreapta, două de stânga. Pe urmă, Voronin – opt ani de zile și acum din 2009, cunoscând fețele unor persoane, unor oameni care au dorit și s-au ridicat la nivelul înalt al politicii, cine sunt ei, n-am avut încotro și noi, liberalii, am făcut o alianță cu ceea ce au votat cetățenii, ceia din 2009.”

Europa Liberă: Nu ați spus de ce oligarhia a ajuns în politică.

Mihai Gimpu: „Păi, oligarhia, fiindcă oligarhia a fost și în primele guvernări, după ’94, că până la ’94 proprietatea privată încă nu exista, era proprietatea statului. Această perioadă de trecere de la proprietatea de stat la proprietatea privată a și născut această clasă oligarhică. Ea a fost și pe timpul lui Lucinschi, și al lui Snegur și al celorlalți, dar ei au vândut școala comunistă, unde a fost o disciplină, erau mai deștepți, mai atenți și știau cum să facă lucrurile acestea, că Banca de Economii de pe atunci s-a început așa a se mulge câte un pic, câte un pic și s-a ajuns la miliard. Dar începând cu 2009, când au apărut în politica mare Vlad Filat și Vlad Plahotniuc, aici s-a pornit lupta între oligarhi și Țopii, pe urmă a apărut Usatîi, pe urmă Platon, pe urmă...”

Europa Liberă: Dar când ați guvernat și cu unul, și cu altul a fost bine?

Mihai Gimpu: „Niciodată n-a fost bine. Eu întotdeauna, chiar și în cadrul actului guvernării, fiind la guvernare, eu eram ca și în opoziție și asta o spunea și Vlad Filat, că Ghimpu uită că-i la guvernare, crede că este în opoziție.”

Europa Liberă: Dar după 2014 ați fost chiar la cârma guvernării?

Unde-i procurorul, acolo-i și puterea...

Mihai Gimpu: „Cum după 2014?! Eu am fost președinte de Parlament și președinte interimar în 2009-2010.”

Europa Liberă: Eu zic, după 2014 ați guvernat cu PD-ul...

Mihai Gimpu: „Apoi asta a fost ca și cu PLDM-ul. Uitați-vă aici ce se întâmplă – atunci PLDM-ul, în 2015, după arestarea lui Filat a refuzat să mai rămână la guvernare (au refuzat, așa-i?) și am fost nevoiți noi, liberalii, să continuăm cu PD-ul atrăgând 14-15 deputați de către Plahotniuc. Unde-s azi deputații liberal-democrați? Din 23, 18 sunt cu Plahotniuc și doar cinci au rămas.”

Europa Liberă: Dar unde-s cei pe care i-ați avut în Partidul Liberal de la început?

Mihai Gimpu: „Îs tot acolo. Ei votează permanent cu majoritatea, se declară că, chipurile, îs independenți, dar votează permanent, chiar deseori se întâmplă că datorită votului lor se adoptă legi, așa cum s-a votat și legea cu privire la legalizarea capitalului, amnistia fiscală. Deci cu votul foștilor noștri deputați.”

Europa Liberă: Liberali?

Mihai Gimpu: „Liberali. Știți că atunci când s-a pornit lupta aceasta, chipurile, cu corupția de Plahotniuc și când a fost arestat dl ministru Chirinciuc și dl primar general Dorin Chirtoacă spunea că-i lupta cu corupția. Atunci apare întrebarea: dacă-i lupta cu corupția, de ce ai scos patru deputați?”

Europa Liberă: Și răspunsul Dvs. care e?

Mihai Gimpu: „Iată această dovadă. Răspunsul este că aceasta înseamnă o decizie politică, o arestare politică și o lovitură de bardă în Partidul Liberal, ca partid unionist.”

Europa Liberă: Actualmente, Mihai Gimpu și Partidul Liberal ați început să fiți din ce în ce mai izolați pe scena politică. Cunoașteți motivul?

Mihai Gimpu: „Eu n-am fost comod. Aici îi problema legată mai mult de mine, că eu sunt președinte. Eu asta o simt din anii ’88-’89. Acum și mai mult, pentru că suntem un partid unionist, pentru că eu sunt un om care nu mă vând, nu mă cumpăr și nu mă pune nimeni în buzunar și nu dirijează cu mine. Și avem exemple că nu m-am conformat cum voia Filat să fac în politică în cadrul AE-1, AE-2 și nu m-am conformat cum a vrut și Plahotniuc să facă. A crezut că dacă am făcut o alianță cu 14 comuniști, deja eu într-o oarecare măsură și PL-ul, liberalii suntem compromiși și o să înghit, și o să tac ca să mergem înainte. Nu, eu am fost tot timpul și rămân Mihai Ghimpu.

Am făcut întotdeauna pași pentru a merge înainte, fie chiar cu pași de melc...

Cauza mea sunt oamenii și Unirea cu Țara. În rest, cine merge pe acest drum – greu, anevoios, câte un pas mic, de melc – eu merg cu el alături. Care deja încearcă să-mi dirijeze mie și să-mi arate mie că el este Papa de la Roma – să-mi fie vorba – nu poate fi alături de mine și nici eu alături de el. Și așa s-a întâmplat acum că în 2016, când au refuzat liberal-democrații, care spuneam că acum îs toți la guvernare cu Plahotniuc, noi am făcut acest pas în detrimentul numelui meu, nu al meu personal, al meu îi Ghimpu – anticomunist toată viața și fratele Gheorghe și în Gulag a stat – am făcut-o pentru ziua de mâine, înțelegând că, dacă mergem la alegeri anticipate, va fi mai grav și vom avea o guvernare pro-rusă. Da, e o guvernare a lui Plahotniuc, dar ea tot era a lui Plahotniuc; dacă erau alegeri anticipate, PD câștiga prin orice metodă niște mandate și făcea cu Dodon și tot... Unde-i procurorul, acolo-i și puterea. Aici lucrurile lumea trebuie să le înțeleagă.”

Europa Liberă: Ați greșit atunci când ați partajat funcțiile?

Mihai Gimpu: „N-am greșit. D-apoi în 2009, când am venit noi, nu exista legislație, era doar singura normă în Constituție care prevedea numirea guvernatorului de către Parlament, a procurorului general și la propunerea președintelui Parlamentului. Apoi, cum credeți Dvs., noi cu 13 mandate, 14 câte aveam noi atunci, ar fi permis PD și PLDM-ul lui Ghimpu să propună pe cine vrea el – și procurorul general, și guvernatorul? Haideți să fim serioși!”

Europa Liberă: Eu țin minte când Dvs. ați arătat cum au fost partajate funcțiile.

Mihai Gimpu: „Și amintiți-vă și în 2010, când eu n-am vrut să semnez AE-2 și s-au organizat mitinguri la Teatrul de Operă și Balet, colegul nostru de partid Saharneanu...”

Europa Liberă: Dar recunoașteți că ați greșit atunci când ați împărțit aceste funcții importante în stat?

Mihai Gimpu: „Stați, stați... Nu, nu, nu... Asta și vă explic. Și atunci spuneau că Ghimpu vrea să aducă comuniștii la putere. Și eu atunci am convocat din nou, că eram președinte interimar, am amânat ședința Parlamentului și am spus: „OK. Iarăși Ghimpu-i vinovat? Dacă stau lucrurile așa, atunci alianță o să aveți, stimați cetățeni, dar dreptate n-o să aveți. Și n-am greșit niciodată, n-am făcut pași în politică reieșind din interesul meu sau al partidului, sau al unui grup de oameni cum este la noi, de fapt, în politică. Am făcut întotdeauna pași pentru a merge înainte, fie chiar cu pași de melc, dar să mergem înainte. Eu pot să vă spun un lucru că dacă de la început, din 2009, putea să nu existe AE-1, fiindcă Vlad Filat a dorit să includem în programul AE-1 semnarea tratatului bilateral cu România. Și i-am spus: „Dacă vii cu programul lui Voronin și al rușilor, du-te și fă alianță cu comuniștii, dar nu cu PL și cu Ghimpu!”. Am avut motive 1001, dar eu...”

Europa Liberă: Și nu s-a mai semnat nici până azi?

Și la urmă unde am ajuns? Lumea – săracă, colegii mei – arestați; dictatură și tot ce vrei...

Mihai Gimpu: „N-am, am refuzat și am spus că nu. Nu, și taman venise la noi un oaspete din România, un ministru de Externe și i-am zis: „Du-te și vorbește cu flăcăul acela, că l-ați învățat voi la Iași și pe ce drum vrea să pornească el”. Am avut atâtea motive de a rămâne într-o parte să fiu curat și bun și să spun, dar noi n-am avut altă alternativă, aceștia au fost aleșii poporului, asta a fost situația politică și cu aceștia am putut doar să facem. Și am mers înainte. Vreau să vă spun, cu toate necazurile, nevoile pe care le avem pe capul nostru, cu cetățenii, în primul rând, cu furtul miliardului, că sărăcia, cu mizeria, avem pași concreți, avem libera circulație, avem piața europeană și nu mai sunt furați și amăgiți oamenii de afaceri ai noștri și avem posibilitatea de a merge înainte, nu înapoi. Iată acesta este și meritul Partidului Liberal.”

Europa Liberă: Acum, pe ultima sută de metri a actualei legislaturi în Parlament, democrații vor să modifice Constituția, să introducă vectorul politicii externe integrarea europeană, au nevoie de voturile dvs. Ați negociat, ați decis ce veți face? Cum procedați?

Mihai Gimpu: „Adunarea deputaților cu grebla în Partidul Democrat după alegerile din 2014, adunarea primarilor, la fel cu grebla în Partidul Democrat, unde s-a mărit de la 200 la 600 și deputați de la 19 la 50 și ceva, numai că, mă rog, o parte îs la PPE, nevalidarea primarului general, arestarea și suspendarea lui Dorin Chirtoacă; iată deja îi pus pe rol la Curtea Europeană dosarul cu suspendarea ilegală a lui Dorin Chirtoacă – toate acestea demonstrează că nu e vorba ce scrie în Constituție, e vorba cum sună aici, în capul acesta. Noi am avut și pe timpul Uniunii Sovietice dreptul la multe – și la muncă, și la grevă au fost.”

Europa Liberă: Întrebarea era: votația sau nu votați?

Mihai Gimpu: „Și vă răspund. Asta-i important – nu ce scrii, ce faci. Aceste norme generale există în țările europene democratice. Poți să nu ai în legislație nimic, dar să faci cum îi libertatea...”

Europa Liberă: Dacă în Parlament se ajunge să fie pus la vot, ce fac deputații liberali?

Mihai Gimpu: „Noi am spus: noi avem la ziua de azi multe decizii ale Curții Constituționale care nu-s îndeplinite de Parlament și, în primul rând, decizia cu privire la limba română, că limba pe care o vorbim este limba română, în urma sesizării noastre, a deputaților liberali. Și am spus: votăm, cu toate că nu e nevoie, cum am spus, de această normă în Constituție, fiindcă, dacă era chiar și această normă în Constituție, totuna am fi fost acum izolați de partenerii europeni, după toate acțiunile care s-au întreprins acum cu nevalidarea, cu arestarea, cu suspendarea și toate celelalte și nu ne ajuta această normă în Constituție, dar dacă se vrea... Și noi o să votăm numai în cazul în care se votează, se modifică Constituția și se îndeplinește decizia Curții Constituționale.”

Europa Liberă: Ei spun așa că, pentru a se modifica articolul 13, nu se adună suficiente voturi, iar pentru ca să se modifice capitolul ce ține de politica externă, dacă dvs. dați consimțământul, atunci sunt voturi suficiente.

Mihai Gimpu: „Modificarea pe care o cerem noi e necesară ca să punem punct aceste politici moldoveniste cu care se amăgesc oamenii că vorbim limba moldovenească, suntem moldoveni. La noi nu este lupta asta pentru economie, pentru rezolvarea problemelor sociale; la noi e lupta: cine suntem și ce limbă vorbim? De 27 de ani de zile.”

Europa Liberă: Dl Gimpu, în PD nu există consens asupra acestei chestiuni.

Lui Plahotniuc îi trebuie norma integrării europene în Constituție pentru a-l salva pe Dodon...

Mihai Gimpu: „Păi da, dar nici în PL nu există, ai noștri nu vor să voteze. Nici eu nu vreau să votez. Știți care-i problema, Valentina? Dna Ursu, haideți să nu ne pună nouă macaroane pe urechi. Această normă lui Plahotniuc nu-i trebuie pentru viitorul republicii ca cursul european... Noi până am avut cursul european? N-am avut scris în Constituție. Avem Acord de Asociere cu Uniunea Europeană? Avem! Avem libera circulație pe teritoriul Uniunii Europene fără această normă? Lui Plahotniuc îi trebuie această normă pentru a-l salva pe Dodon, când vor forma o coaliție majoritară.”

Europa Liberă: Credeți că e posibil ca să fie creată această coaliție?

Mihai Gimpu: „Ca Dodon să spună la Moscova: „Я же не могу ничего, в Конституции написано европейская дорога” („Nu pot schimba nimic, în Constituție e scris calea europeană”). Asta îi trebuie lui Plahotniuc și la cetățeni, ca să nu piardă electoratul Dodon și să nu-l lichideze politic, să spunem așa, Moscova pe Dodon după toată susținerea pe care i-a acordat-o în toți acești ani de zile. N-are nevoie Republica Moldova de această normă în Constituție, are nevoie Plahotniuc. El are nevoie și cu Dodon. Acest binom.”

Europa Liberă: Dvs., ziceți că ei doi s-ar înțelege bine – dl Plahotniuc și dl Dodon?

Mihai Gimpu: „D-apoi ei deja îs înțeleși. Înțelegerea-i avută înainte de a avea această schimbare, modificare de anulare a legii constituționale că președintele se alege nu de Parlament, dar de popor. De atunci... Eu doar unde am fost?”

Europa Liberă: Dar asta a decis Curtea Constituțională?

Mihai Gimpu: „Haideți... Ca și cu decretul cu privire la ocupația din 28 iunie 1940. Tot Curtea a decis, dar cine a spus că așa trebuie să fie?”

Europa Liberă: În culise, Dvs. discutați cu dl Plahotniuc?

Mihai Gimpu: „Acum nu mai discut absolut defel și nici nu vreau să discut, și nici nu vreau să-l aud. Din păcate, e președintele PD-ului și n-am încotro, sunt nevoit să pomenesc numele lui, dar n-am poftă absolut defel. Eu le-am spus în 2009: „Eu vă cunosc partea proastă și partea bună a fiecăruia din voi, cum o cunoașteți și voi pe a mea. Noi am promis la oameni că venim să le arătăm că se poate de trăit mai bine și să avem o societate liberă și democratică, nu așa ca pe timpul guvernării comuniste”. Le-am spus și atunci. Și m-am pornit cu ei în detrimentul – doar eu îi știam și pe unul, și pe altul – și m-am pornit pe această cale anevoioasă ca să fac ceva pentru oameni. Și la urmă unde am ajuns? Lumea – săracă, colegii mei – arestați; dictatură și tot ce vrei. Ne lăudăm cu partea economică, partea economică aceasta-i problema Guvernului, a dlui Filip; noi ne uităm la partea cealaltă – partea politică, pe care o dirijează dl Plahotniuc și justiția, și toate celelalte.”

Europa Liberă: Am auzit unii spunând că ați avea interesul să protejați niște afaceri, pe care le-au administrat colegii de-ai Dvs. din PL și de asta nu ați rupt relația cu dl Plahotniuc.

Toți oamenii de afaceri au fost puși la perete de Plahotniuc... Am rămas gol chistol...

Mihai Gimpu: „Să mănânce toată pâinea acei care vorbesc aceste vorbe în locul meu, cum, chipurile, aș mânca-o eu în urma acestor afaceri. Sunt niște prostii, niște invenții. În Partidul Liberal nu mai există oameni de afaceri decât eu sau cei care vând covrigi, sau altceva, toți oamenii de afaceri au fost puși la perete de Plahotniuc și din Parlament, și din Consiliul municipal, toți absolut. Am rămas gol chistol și asta s-a văzut în timpul referendumului și în timpul acestor alegeri locale. Nimeni absolut ! Și slava Domnului, mulțumim europenilor că au promovat această lege cu privire la susținerea financiară a partidelor politice și asta îmi este sprijinul pentru a rezolva toate problemele salariale, arenda și toate celelalte.”

Europa Liberă: Cum vedeți protestele în Republica Moldova? Igor Dodon a fost aici și a spus că începe și el proteste din toamnă; nu el, dar Partidul Socialiștilor. Duminică urmează să aibă loc acțiuni de protest în Piața Marii Adunări Naționale. Ce credeți Dvs. despre nemulțumirea cetățenilor care ies în stradă?

Mihai Gimpu: „Protestele sunt o normă democratică foarte bună pentru a ajuta să se corecteze cei care guvernează, atunci când cu adevărat sunt adoptate decizii, propuneri, idei care vin acolo. Și acesta-i un drept fundamental al democrației dat cetățenilor, dar istoria se repetă. Primii au ieșit atunci, în 2015, după furtul miliardului, cine? Platforma! Și apoi a apărut Dodon cu socialiștii. Acum iarăși iese Platforma, au anunțat o adunare pe data de 26, pe urmă am auzit deja că ocupă Piața și pe 27 și posibil că vor rămâne. Și iată de aceea iese și socialiștii și mă tem că mai târziu o să iasă și Partidul Nostru, fiindcă fiecare se străduie...”

Europa Liberă: Păi acum nu sunt împreună. Știți că PAS, PPDA și ONG-urile organizează separat?

Mihai Gimpu: „Nu contează. Fiecare se gândește acum cum mai multe mandate să câștige la alegeri și folosesc această situație după furtul miliardului și cu dictatura lui Plahotniuc și o folosesc în folosul lor. Ei nu sunt absolut cu nimic mai buni decât Plahotniuc și ceilalți.”

Europa Liberă: Dar sunt motivați oamenii să iasă în stradă, pentru că calitatea vieții e cea pe care o trăiesc?

Mihai Gimpu: „Alta e problema, că noi folosim durerea oamenilor în interese meschine și personale.”

Europa Liberă: Spuneți asta, pentru că nu ați mers și Dvs. împreună cu ei să protestați?

Mihai Gimpu: „De ce să merg eu cu ei? Valentina, eu am protestat, din toată viața mea politică 20 și ceva de ani, mai mult de 20 am fost în stradă. Poftim, las’ să protesteze, eu nu-s împotrivă. Numai alta e problema că ei folosesc durerea oamenilor și problemele noastre, dar nu vor veni să schimbe așa cum așteaptă cetățenii. Așa au crezut și față de noi, cei care am venit în 2009, dar cu cine ne-am unit, n-am avut posibilitatea. Poftim, am pornit cu AE-1 cu Vlad Filat, Lupu, Urecheanu și PL-ul, Ghimpu. Pe urmă, dl Urecheanu s-a dus, am rămas noi trei. Și am ajuns unde? La furtul miliardului, dirijat și organizat de către Vlad Filat. S-a dus. Am rămas cu PD-ul. Comuniștii tot erau sub dânsul, numai era clar că acolo nu-s trei grupări și nici n-au fost discuții la masă între comuniști, PD și PL. A fost doar PL și PD, adică ei erau toți deja de la început acolo. Și acum am pornit cu Vlad Filat și cu aceștia doi. Și unde am ajuns? S-a furat miliardul. S-a dus Filat. Am pornit cu PD-ul, am ajuns la dictatură. Ce mai poate face PL-ul? Unde să mai cred? Eu nu mai cred în aceștia de-amu. Noi o să venim în Parlament și o să pledăm numai pentru cei care vor Unirea. Noi vom merge alături de cei care vor Unirea. Acum ceilalți care ies în Piață și spun că „vom majora pensii, salarii, burse, locuri de muncă”, acestea sunt minciuni. Gata, este clar.”

A fost necesar pentru a-l face pe Dodon președinte și a-l dirija așa încât să dețină puterea Plahotniuc...

Europa Liberă: Revendicările în Piață sunt că să fie anulat votul mixt, să se recunoască rezultatele alegerilor locale din Chișinău, să fie identificați cei care au furat miliardul...

Mihai Gimpu: „Dna Ursu, în afară de politicieni, noi toți am făcut la școală matematica. Știm cât face 2+2 în afara politicii. Așa-i? Păi, nu e clar că nu mai poate fi deja fi pus în funcție cel care a câștigat funcția de primar general? Că deja au fost toate trei instanțe? Gata! Și nimeni nu mai poate să facă un recurs în privința asta. E clar că nu va fi. Nu este clar că nu va fi anulat acest sistem mixt? Ce mai umblăm noi și amăgim lumea? E clar – noi trebuie să căutăm alte motive pentru a debarca de la putere acest binom Plahotniuc-Dodon. Nu să arătăm la oameni acel covrig, bomboană pe care o cunosc ei, altceva trebuie să arătăm, nu problema aceasta. Deci, aceasta demonstrează că numai atâta știu să strige: „Jos dictatorul!”, „Jos mafiotul!”... Iată noi, liberalii, am și strigat, dar avem și lucruri concrete – de la limbă și alfabet până la limba română, inclusiv un pas făcut cu sprijinul sigur că mai mare al Uniunii Europene, dar acces pe piața europeană și libera circulație, ceea ce este o victorie incontestabilă. Și dacă aceasta ar dispărea, atunci ar înțelege toți cetățenii care-s supărați pe liberali ce a însemnat rămânerea noastră la guvernare cu PD și cu foștii comuniști, în cazul în care vin socialiștii, partidele pro-ruse la putere.”

Europa Liberă: Frica aceasta că printre protestatarii pașnici pot să nimerească provocatori, de ce e atât de mare?

Mihai Gimpu: „Nu cred că nu se poate rezolva problema aceasta. Eu am condus și am dirijat o sumedenie de mitinguri și mult mai mari. Noi la Frontul Popular tot timpul aveam grupul nostru de oameni implantați printre oameni care cu simbol ca să se cunoască, care nu și noi tot timpul am controlat și am putut rezolva și dirija lucrurile.”

Europa Liberă: Deci se poate stăpâni ca să nu degenereze în violență?

Eu îmi doresc ca Dorin Chirtoacă să fie președintele PL...

Mihai Gimpu: „Sigur că da! Este SIS, este poliție în uniformă ca toți cetățenii, au din timp informații, doar am fost și președinte, eu știu că avem organe care cunosc din timp ce se întâmplă, cum se întâmplă, unde se pregătește, unde se organizează. Apropo, atunci când s-a revenit la alegerea președintelui de către cetățeni, unul din motive a fost că dincolo de Nistru se pregătea un grup de teroriști ca să vină aici și să organizeze un... ca la Kiev.”

Europa Liberă: Un Maidan?

Mihai Gimpu: „Da, un Maidan. Și eu pe urmă m-am documentat și a fost o minciună. Asta a fost necesar pentru a-l face pe Dodon președinte și a-l dirija așa încât să dețină puterea Plahotniuc.”

Europa Liberă: Când transmiteți ștafeta la cârma partidului?

Mihai Gimpu: „La congres. Noi am hotărât să avem congres pe data de 16 septembrie, dar întrucât s-au numit alegerile pe 24 februarie și anul acesta este Anul Centenarului și la 1 Decembrie este o mare sărbătoare, am hotărât să organizăm totuși congresul pe 1 Decembrie, de Ziua Marii Uniri.”

Europa Liberă: Și cine va fi următorul președinte?

Mihai Gimpu: „Eu îmi doresc ca Dorin Chirtoacă, că deja nu mai este primar general, are mai mult timp, are și experiență acumulată. Eu deja vreau să am timp mai mult.”

Europa Liberă: Dacă ați fi făcut-o cu câțiva ani în urmă?

Mihai Gimpu: „Nu, acum Dorin Chirtoacă era numit așa cum am fost și eu numit, era compromis total. Eu am știut ce fac și am făcut tot timpul ceea ce trebuie să faci la timpul potrivit, să aduci omul la locul potrivit la timpul potrivit. Eu tot timpul am făcut. Uitați-vă, dacă era Dorin Chirtoacă președintele PL-ului, ce era acum cu dânsul? În afară de faptul că are dosar la Primărie, încă era și pe partea asta politică, că a fost cu Plahotniuc, că a făcut...”

Europa Liberă: Dar poate nu se ajungea să aibă dosare la Primărie, dacă era liderul partidului?

Mihai Gimpu: „Ei, hai... Ei ba da? Cum de nu? De ce nu? Dacă era Dorin președinte, de ce n-ar fi avut dosare? Lovitura e dată PL-ului. Este clar că lovitura a fost dată ca să fie înlăturat Ghimpu, compromis și Dorin Chirtoacă arestat, ca nu cumva să vină Dorin Chirtoacă curat și frumos așa cum am vrut eu și l-am păstrat la Primărie, că Dorin totuși a avut realizări. El a mers așa pe o scară lentă, dar cu realizări. Și aici s-au adunat și atunci au hotărât: de lovit în cap, în picioare, peste tot, numai ca să omoare liberalii. Puneți-vă pofta în cui cei care luptați împotriva lui Ghimpu și a liberalilor. Eu am rezistat în toți anii aceștia, din ’88, și a fost și mai greu în perioada sovietică și voi rezista și eu și colegii mei acum. Noi suntem oameni care nu umblăm cu minciuna, nu furăm și lumea știe lucrul acesta. Noi luptăm doar pentru cauză, pentru om, pentru țară și pentru neam, după cum am spus. De aceea, noi vom merge înainte.”

Europa Liberă: Ce mesaje aveți pentru cetățenii Republicii Moldova?

Mihai Gimpu: „Să sprijine independența, că fără independență nu putem promova Unirea. Ca să ne unim cu țara noastră de la care am fost rupți, e nevoie să existe acest stat.”

Europa Liberă: Vă aduce capital politic această idee?

Ca să ne unim cu țara noastră de la care am fost rupți, e nevoie să existe acest stat...

Mihai Gimpu: „Niciodată n-am alergat după capital politic. Eu tot timpul am luptat împotriva capitalului politic pe care trebuie să-l aibă omul, fiindcă și în anii ‘89 nimeni nu credea că noi o să reușim, nimeni nu recunoștea în anii aceia că-i limba română, că-i limba moldovenească. Vă amintiți, în anii aceia era 5%. Tot timpul am mers nu pentru capital, dar împotriva ca să fie capital, am mers pentru adevăr, dreptate și asta mi-a fost dat cred că de la Dumnezeu și din familia din care mă trag, părinții, frații. Eu nu pot fi altfel, eu sunt același care m-a născut mama și tata și m-au crescut împreună cu Dumnezeu și cu frații mei și cu cei care sunt acum alături, fiindcă noi ne-am unit... Nu, liberalii nu sunt uniți după business, chiar dacă afaceri au avut unii; s-au unit acei care au viziuni clare ce ține de viitorul nostru – readucerea dreptății, libertății și Unirii.”

Europa Liberă: Dar și curentul unionist este divizat, e profund divizat...

Mihai Gimpu: „Dar nu mai este... Haideți, acest curent unionist. Uitați-vă, acești tineri care au apărut, cu tot respectul față de ei, că umblă pe jos, dar oricum ei vor partid politic. Este clar că Unirea se va face de Parlament, de partidele politice, să spunem așa.”

Europa Liberă: Unirea prin dezbinare a curentului unionist?

Mihai Gimpu: „Dar care dezbinare? Ce i-am dat afară eu pe Guți și pe Șalaru sau pe ceilalți șapte? Ei au plecat. Asta nu e dezbinare. Eu nu mai vreau să vorbesc de cei care au fost... Cum să spun? O pâine ruptă în patru o mai poți uni? Dna Ursu, spune-mi, te rog, o poți? Nimeni n-a unit încă o pâine ruptă în patru sau în trei. Dar acum vor s-o unim această pâine în una. Nu poate. Aluatul încă da, dar pâine nu. Așa că unioniști adevărați ca partid este Partidul Liberal și acești tineri care cresc tot la partid au să vină că ei vor partid. A lupta pentru Unire și a realiza acest vis, acest ideal o poți face numai atunci când faci parte dintr-un partid, fiindcă partidul luptă pentru putere, vine în Parlament, are putere și decide – ori în Parlament votează, ori organizează referendum. Așa că să nu-mi spună mie povești că iată ei sunt, dar noi nu suntem. Acum tot ce are loc în stradă este pentru formarea unui partid în viitor. Și păcat că nu sunt împreună cu noi, fiindcă noi n-am amăgit, n-am manipulat, n-am trădat, dar mie mi-e clar că și aceștia, din păcate, sunt împotriva Partidului Liberal, așa cum au fost până acum toți împotriva mea din ‘89 și acum Plahotniuc dirijează și acest segment de tineri, deci să doboare, să contribuie că poate le-a reuși, fiindcă până acum orice au făcut nu le-a reușit să înlăture Partidul Liberal de pe arena politică și nici nu le va reuși.”

Europa Liberă: Mulțumim pentru discuție. Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a răspuns întrebărilor Europei Libere. Vă mai așteptăm și cu alte ocazii.

Mihai Gimpu: „Mulțumim! Dna Ursu, noi suntem doi martori oculari de la bun început, din ’89. Dvs. cunoașteți toată evoluția. Aici să nu cred că este cineva care ar putea să vă manipuleze și să vă spună minciuni. Așa că eu cred că ceea ce v-am spus, v-am spus sincer și să mă credeți că într-adevăr acesta este purul adevăr în ceea ce ține de independență, de situația de azi, de ziua de mâine, de Unire și de viitorul nostru.”

Europa Liberă: Mulțumim!

Mihai Gimpu: „Trăiască Omul, Țara și Neamul!”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG