Linkuri accesibilitate

Mike Pence: Huawei ar putea reprezenta o problemă pentru relația SUA - Marea Britanie


Vicepreședintele SUA, Mike Pence
Vicepreședintele SUA, Mike Pence

Vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, a declarat vineri că decizia Marii Britanii de a lăsa Huawei Technologies să aibă un rol limitat în rețeaua sa 5G ar putea reprezenta o problemă pentru relațiile dintre cei doi aliați tradiționali.

Întrebat, într-un interviu acordat CNBC, dacă decizia Marii Britanii de a colabora cu Huawei ar putea afecta relațiile comerciale cu SUA, Mike Pence a spus: „Vom vedea. Noi suntem profund dezamăgiţi din această cauză. La cererea preşedintelui, am avut în septembrie o întrevedere cu premierul britanic Boris Johnson şi i-am transmis că, imediat ce Marea Britanie va depăşi momentul Brexit, noi vrem să negociem un acord de liber-schimb cu Marea Britanie”.

Administraţia Trump a limitat deja colaborarea firmelor americane cu Huawei şi a îndemnat ţările aliate să adopte măsuri similare, invocând riscuri pentru siguranţa națională. Washingtonul denunţă presupusa apropiere a Huawei de armata chineză, argumentând că fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofiţer de telecomunicaţii în timpul stagiului militar.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG