Linkuri accesibilitate

Militari afgani dislocați în nord-vestul țării pentru a face față atacurilor talibanilor


Lupte în Qala-e-Naw, capitala provinciei Badghis

Guvernul afgan spune că a dislocat sute de militari într-o capitală de provincie în nord-vestul Afganistanului pentru a-și consolida pozițiile în urma unei riposte date talibanilor. Într-un prim atac asupra unei capitale de provincie de când au lansat o mare ofensivă împotriva forțelor guvernamentale afgane, talibanii au încercat să cucerească orașul Qala-e Naw, capitala provinciei Badghis. Ministerul afgan al Apărării spus la 8 iulie că atacul a fost respins, deși localnici citați de presa locală spun că luptele din zonă s-ar mai afla în plină desfășurare. Ofensiva talibanilor are loc pe fundalul campanei de retragere a forțelor americane din Afganistan, care se apropie de sfârșit. Se estimează că talibanii au cucerit numeroase clădiri guvernamentale, inclusiv sediile poliției și birourile agenției de securitate afgane, în zeci de raioane. Mersul retragerii din Afganistan urmează să fie abordat de președintele american Joe Biden într-un discurs așteptat pe 8 iulie. Autoritățile afgane au promis să recucerească toate pozițiile pierdute, în ciuda retragerii americanilor.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG