Linkuri accesibilitate

Ministerul de externe al Rusiei planifică dezbateri despre viitorul Afganistanului


După o explozie în centrul orașului Kabul, Afgansitan, 20 decembrie, 2020

Ministerul de externe al Rusiei planifică organizarea unei conferințe, la Moscova, despre viitorul Afganistanului, pe 18 martie, relatează agenția oficială TASS. Anunțul survine pe fundalul relatărilor presei occidentale despre faptul că Statele Unite au pregătit proiectul unui plan de pace pentru țara afectată de război.

Planul prevede că actualul guvern de la Kabul trebuie înlocuit cu unul interimar până la elaborarea unei noi constituții și organizarea de alegeri, în timp ce o comisie comună va monitoriza respectarea unui acord de încetare a focului între talibani și trupele guvernamentale, potrivit Reuters și AP. Cele două agenții mai relatează că planul mai descrie condițiile armistițiului și modul de aplicare, cere asigurarea drepturilor femeilor, copiilor și minorităților și propune o comisie de reconciliere după decenii de conflict.

Departamentul de Stat nu a confirmat conținutul planului. Purtătorul de cuvânt Ned Price a declarat că este prea devreme să se spună în ce direcție se îndreaptă convorbirile de pace în Afganistan, dar că Washingtonul crede că progresele sunt posibile.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG