Linkuri accesibilitate

Experții FMI și-au încheiat vizita la Chișinău. Cu ce rezultate?


O echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) își încheie vizita de două săptămâni pe care au făcut-o în Republica Moldova. Început în 2016, programul Moldovei cu FMI a avut trei ani – a fost suspendat o perioadă – și urmează să se încheie la sfârșitul lunii martie. Are o valoarea totală de 180 de milioane de dolari, din care Republica Moldova a primit până acum aproape 160 de milioane. Înainte de vizita experților FMI, premierul Ion Chicu a declarat și într-un interviu cu Europa Liberă că nu exclude o pauză în relațiile cu Fondul Monetar dacă acesta se dovedește inflexibil în două probleme: finanțarea externă (promisă de Rusia) a unui ambițios program de infrastructură, dorit de guvern; și prețul gazului pentru consumatorii interni, pe care guvernul nu vrea să-l majoreze. Mai mult, în interviul cu Europa Liberă, premierul Chicu a susținut că o eventuală pauză în relația cu FMI nu ar izola Republica Moldova pe piața financiară internațională, nici nu ar submina relațiile cu alți parteneri externi, ca Banca Mondială și UE.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:03 0:00
Link direct



Premierul Ion Chicu, care la început de mandat acuzase guvernul Sandu că ar fi acceptat „condiţii inacceptabile” în negocierile cu FMI şi avertizase instituţia financiară internaţională cu îngheţarea relaţiei în caz că va insista pe stoparea proiectelor de infrastructură intenţionate de guvernul său sau pe mărirea tarifelor la gazele naturale, s-a arătat totuşi astăzi încrezător că guvernul va încheia cu succes programul cu FMI, spunând că:

„Probabilitatea că programul actual va fi finalizat în martie, aşa cum era planificat, este mai mare decât la momentul când a venit această misiune la Chişinău. Înţeleg că discuţiile sunt constructive, se poate de ajuns la numitor comun, cu remarca: acceptăm doar precondiţiile ce vin în interesul ţării.”


Prim-ministrul a făcut aceste declaraţii înainte ca o misiune de evaluare a FMI, care se află de câteva săptămâni la Chişinău, să-şi fi făcut publice concluziile. Fosta ministră de finanţe Natalia Gavriliţa găseşte drept explicabil optimismul premierului în privinţa finalizării actualului acord, pentru că, spune ea, nici FMI, nici executivul moldovean nu ar avea motive să-şi dorească suspendarea unui program cu doar câteva săptămâni înainte de finalizare:

„Programul se finalizează pe 20 martie 2020, este o ultimă tranşă, cea mai mică, de 20 milioane de dolari. De aceea FMI va avea o perspectivă mai scurtă în vizor, ceea ce face negocierile mai uşoare pentru guvern. Dar de fapt adevărata miză a executivului este nu atât încheierea programului cu FMI, cât este accesarea finanţărilor din partea UE, BM, alţi donatori.”

Ajuns în funcţia de premier din cea de consilier al preşedintelui Igor Dodon, unde fusese angajat după ce deţinuse funcţia de ministru de finanţe în guvernul democrat al lui Pavel Filip, Ion Chicu şi-a început mandatul prin relansarea mai multor iniţiative sociale controversate de pe vremea democraţilor, cum sunt ajutoarele de sărbători pentru nevoiaşi, dar şi prin iniţierea altor idei mai noi ale socialiştilor, cum e indexarea bianuală a pensiilor sau plata unor pensii de urmaş. Săptămânal, el şi preşedintele Igor Dodon vin cu noi programe ce presupun cheltuieli bugetare şi care sunt văzute ca „electorale” în mediul observatorilor, cum ar fi cele vizând iluminatul public şi construcţia de apeducte şi gunoişti în localităţi sau cum e cea mai proaspătă promisiune de a alimenta gratuit nu doar elevii claselor primare din şcoli, ci şi pe cei din clasele gimnaziale.


La sfârşitul anului trecut, cei doi demnitari „au ameninţat” că vor transforma, deja din februarie 2020, ţara „într-un şantier” de construcţie de drumuri, spunând că mizează pe un credit rusesc de jumătate de miliard de dolari, care, deşi încă nu este accesibil, a fost inclus în legea bugetului ca şi sursă de finanţare a infrastructurii.

La părerea Nataliei Gavriliţa, unele din aceste iniţiative ale guvernului Chicu, mai ales cele vizând sistemul de pensii, ar putea să complice viitorul discuţiilor cu FMI:

„Totul va depinde de aceste decizii ce ţin de viitor: ce se întâmplă cu deciziile ce afectează sistemul de pensionare, ce se întâmplă cu deciziile referitoare la tarife, ce se întâmplă cu subiecte de importanţă majoră cum e legea miliardului.”


În declaraţiile sale de astăzi, premierul Chicu s-a arătat hotărât să procedeze la negocierea unui nou acord de finanţare cu FMI imediat ce precedentul acord va expira în viitoarele două luni:

„Rămân optimist că reuşim să finanlizăm cu succes acest program, unu, şi doi: în primăvară-vară să începem discuţiile unui nou program.”

Economiştii independenţi pun totuşi la îndoială optimismul premierului Chicu legat de viitorul acord cu FMI, spunând că acceptarea înainte de prezidenţialele din toamnă, a unui nou program cu autorităţile de la Chişinău ar însemna ca FMI să-şi încalce politica actuală de a nu iniţia noi acorduri cu autorităţi aflate în prag de exerciţii electorale.

XS
SM
MD
LG