Linkuri accesibilitate

Mustafa Djemilev: „Nimeni nu are dreptul să moară înainte de eliberarea Crimeii” (VIDEO)


Mustafa Djemilev: „Nimeni nu are dreptul să moară înainte de eliberarea Crimeii”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:13 0:00

„Nimeni nu are dreptul să moară înainte de eliberarea Crimeii. Cel care va decide să moară este un dezertor”, a spus la un moment dat Mustafa Djemilev.

Legendarul lider informal al tătarilor din Crimeea, apărător al drepturilor omului, politician și disident și-a petrecut 15 ani de viață în închisorile sovietice.

Într-un interviu pentru biroul de la Chişinău al Europei Libere el a vorbit despre deportarea tătarilor din Crimeea din anii 1940, despre noul val de persecuții după anexarea peninsulei în 2014, precum și despre politica actuală a Rusiei lui Putin.

Interviu matinal cu Mustafa Djemilev, lideri informal al tătarilor din Crimeea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:08 0:00
Link direct

Europa Liberă: Discutăm despre viața din URSS, despre represiunile sovietice și impactul acestora asupra politicii și a vieții oamenilor din spațiul post-sovietic. Invitatul biroului de la Chişinău al Europei Libere este disidentul, politicianul și omul-legendă Mustafa Djemilev. Vreau să încep cu chestiuni care țin de ziua de azi. În iunie dosarul penal deschis pe numele Dvs. a fost transmis în instanțele de judecată din Federaţia Rusă. Cum apreciați acest proces?

Mustafa Djemilev: „ De fapt este a doua oară când mi se intentează dosar penal în baza acelorași acuzații, prima dată a fost în 2016 , atunci m-au dat în căutare internațională și mi-au impus și interdicție la intrarea din țară. E cel puțin ciudat asta – interdicție de intrare și în același timp sunt dat în căutare internațională.

Acuzațiile țin de mai multe articole. Primul și cel mai important este încercarea de trecere ilegală a frontierei de stat dintre Ucraina și Rusia. Era atunci când am încercat să merg în patria mea, acasă. Ei nu m-au lăsat, a fost o ciocnire, au venit să mă întâlnească vreo cinci mii de oameni care au rupt cordonul. Și în baza acestor evenimente a fost intentat dosar penal cu acuzația că aș fi trecut ilegal frontiera de stat.

Dar, în primul rând, frontiera dintre Ucraina și Rusia trece nu prin Crimeea. Crimeea este teritoriul Ucrainei, în conformitate cu dreptul internațional. Și având în vedere acest lucru ei nu pot să-mi înainteze acuzații. Și noi, și comunitatea internațională, și Adunarea Generală ONU tratăm Crimeea drept „teritoriu temporar ocupat de Rusia”. Și frontieră de stat acolo nu există.

„Frontiera dintre Ucraina și Rusia trece nu prin Crimeea…

A doua acuzație ține de deținerea ilegală de arme. Atunci când mi-au interzis intrarea în Crimeea au făcut și o percheziția acasă la mine și au găsit cartușe și o carabină. Pentru carabină aveam permis, iar pentru cartușe – nu. Asta, chiar dacă le-am cumpărat încă în 1996, iar la noi, în conformitate cu legislația ucraineană, nu există permis separat pentru cartușe. Adică dacă ai permis de port-armă, asta presupune și cartușele. Legislația rusească e diferită, acolo trebuie să obții și un permis separat pentru cartușe. Așa că în conformitate cu logica lor reiese că în 1996, cu 25 de ani, un sfert de secol, înainte de ocupație eu ar fi trebuit să rog Moscova să-mi permită să cumpăr cartușe în Ucraina. Adică sunt lucruri absurde care sfidează logica.

Interviul este parte a proiectului Europei Libere Antinostalgia – privind spre viitor. Următoarea dezbatere, cu tema „Oameni. Destine. Deportări” are avea loc vineri, 3 iulie, ora 17.00.

Aceleași articole au fost invocate și în 2016, atunci a fost emisă acea decizie de anunțare a mea în căutare internațională. De ce au revenit din nou la aceste acuzații? Probabil pentru că noi am anunțat că pe 3 mai anul acesta planificam să facem un marș pornind din Ucraina către Crimeea ocupată. Data ar fi coincis și cu evenimentele din 2014 când am intrat prima dată după anexare în Crimeea. Dar din cauza coronavirusului am anulat marșul. Oricum, asta i-a îngrijorat foarte mult, presa rusească era plină de amenințări că ne vor aresta pe toți, ne vor împușca, mulți activiști de-ai noștri au fost avertizați și amenințați, au fost vizitați acasă de angajați ai FSB-ului care le-au spus că dacă vor ieși să ne întâmpine vor urma măsuri represive.

Așa că intentarea repetată a acestor dosare penale pe numele meu și a altor colegi este o încercare primitivă de a ne intimida și a ne avertiza că ne vor aresta dacă vom trece așa-numita frontieră.”

Europa Liberă: În 2014 ați fost întâlnit de aproximativ cinci mii de oameni și spuneți că practic împotriva fiecăruia dintre ei există câte un dosar, că serviciile speciale ale Rusiei i-au luat la evidență pe toți și se poate vorbi despre începutul unor noi represiuni…

Mustafa Djemilev
Mustafa Djemilev

Mustafa Djemilev: „Da, avocatul a făcut copii la dosare, sunt peste 20 de volume. În legătură cu episodul din 3 mai 2014 ei au inclusiv înregistrările video unde identifică fiecare persoană și apoi oamenii sunt dați în căutare și chemați la interogatoriu. Avocatul a fost pus în gardă de faptul că acolo se spune că în privința persoanelor care au venit să mă întâlnească vor fi făcute investigații separate. Adică reiese, conform acestei logici, că acești oameni, câteva mii, pot fi acuzați și ei de traversare ilegală a frontierei Federaţiei Ruse.”

Europa Liberă: În plus, potrivit datelor Dvs. din peninsulă după anexare au mai plecat în jur de 30 de mii de oameni.

În 25 de ani reușisem să uităm ce însemnă „literatură interzisă”. Dar rușii au o listă mare de astfel de literatură…

Mustafa Djemilev: „Date exacte nu există, dar noi judecăm după numărul de oameni care ne-au cerut asistență după ce au plecat din Crimeea. Noi avem o organizație – Krîm-SOS. Și având în vedere că nu toți cei care au plecat au apelat la ajutor, noi am calculat o cifră aproximativă de 25-30 de mii doar de tătari din Crimeea plecați de acolo. Dar și cetățeni de alte naționalități – ucraineni, chiar și ruși, - au plecat din Crimeea. Așa că cifrele reale sunt mult mai mari. În plus, mulți studenți, în jur de două mii parcă, s-au transferat la universitățile din Kiev, din Ucraina.”

Europa Liberă: Și are loc și persecutarea tătarilor rămași în Crimeea de structurile de securitate ale Rusiei?

Mustafa Djemilev: „Pe an în Crimeea au loc aproximativ 200-300, uneori 500-700 de percheziții. În 90-95 la sută dintre cazuri sunt vizați tătarii din Crimeea. Pretextul este că ei caută armament și literatură interzisă. De armament, să presupunem că e de înțeles. Însă când vine vorba despre noțiunea de „literatură interzisă”, pentru noi e ceva nou – în 25 de ani reușisem să uităm ce însemnă „literatură interzisă”.

Pe an în Crimeea au loc aproximativ 200-300, uneori 500-700 de percheziții. În 90-95 la sută dintre cazuri sunt vizați tătarii din Crimeea.

Dar rușii au o listă mare de astfel de literatură – eu văzusem o variantă în care erau vreo 3000 de titluri, după care lista a mai fost completată, cred că sunt în jur de 10 mii de titluri în prezent. Sunt cărți pe care cetățenii nu au voie să le citească, iar păstrarea lor constituie infracțiune. Este vorba în principal de literatură religioasă, dar și cu caracter politic.

Oamenii care vin să facă perchezițiile evident că nu țin minte toată lista, poate că nici nu au văzut-o, și aleg ceea ce, în opinia lor, este antirusesc, indiferent când este publicată cartea. A fost dată o lună pentru predarea voluntară a „literaturii extremiste”, așa cum au numit-o ei. Evident că nimeni nu le-a adus nimic, dar atunci când fac percheziții ei caută literatură care nu le place. Și nu le place cea care nu este scrisă în rusă, cea pe care nu o înțeleg. Ei ridică des cărțile scrise cu litere arabe – pentru că nu sunt scrise în rusă, le confiscă pentru orice eventualitate. Și aproape de fiecare dată în timpul perchezițiilor sunt confiscate hardurile de la calculatoare, cu toată informația, și telefoanele. Într-un cuvânt, FSB se pare că acumulează astfel cât mai multă informație.

În acest moment avem informații despre 120 de deținuți politici, arestați pe teritoriul Crimeii.

În acest moment avem informații despre 120 de deținuți politici, arestați pe teritoriul Crimeii. Au fost mult mai mulți, unii au fost deja eliberați. Dintre cei 120 de oameni care sunt în detenție acum, 89 sunt tătari din Crimeea. Aceasta este proporția, chiar dacă tătarii constituie doar 13 la sută din populația Crimeii.

De ce există o asemenea „pasiune” pentru tătarii din Crimeea, este explicabil, pentru că restul populației, chiar dacă nu a salutat ocupația, nu a manifestat totuși o reacție fermă. În timp ce tătarii, prin organele lor reprezentative, prin Adunarea tătarilor din Crimeea, Medjlis, au anunțat clar lumii întregi că nu recunosc ocupația, că Crimeea este teritoriul Ucrainei.

Ei au încercat mai întâi să negocieze cu noi o înțelegere, în acest scop m-a invitat și Putin pe 12 martie și am discutat cu el vreo 45 de minute la acest subiect.”

Europa Liberă: Și ce v-a spus președintele Rusiei?

Mustafa Djemilev: „El mi-a povestit cât de fericiți vom fi în componența Federaţiei Ruse. Că Federaţia Rusă este puternică și bogată, că în câteva luni va soluționa toate problemele sociale și politice ale tătarilor din Crimeea pe care Ucraina nu le-a rezolvat în 23 de ani de independență.

I-am spus din start: „Dle președinte, eu am venit aici nu ca să vă dau sfaturi, aveți destui sfătuitori. Eu am venit, la invitația Dvs., pentru a vă prezenta punctul de vedere al populației băștinașe, al tătarilor din Crimeea. Comiteți o mare greșeală – trebuie să vă retrageți imediat trupele de pe teritoriile noastre.”

Și după asta au început discuțiile despre cât de fericiți vor fi și despre cum ei ne vor ajuta să ne rezolvăm problemele.

Și i-am mai spus că Rusia este cea responsabilă pentru situația în care am ajuns, pentru că noi am fost supuși genocidului și deportărilor atunci când Crimeea a fost în componența Rusiei. „Și dacă vreți să ne ajutați, trebuie să stați la o masă de negocieri nu cu mine, ci cu conducerea Ucrainei. Iar pentru ca astfel de negocieri să aibă loc și să fie productive, din nou, trebuie să vă retrageți trupele.”

Iar el îmi spunea mereu că să mai așteptăm patru zile, că pe 16 martie va fi referendumul poporului din Crimeea… La care i-am spus că acest referendum nu va fi recunoscut de nimeni, pentru că este organizat în condiții de ocupație și contravine legislației Ucrainei. Iar el a continuat să-mi repete despre opinia exprimată de popor, și tot așa…”

Europa Liberă: Nu a încercat să vă mituiască?

A încercat, iată, să mă mituiască cu promisiuni de bunăstare pentru tătarii din Crimeea.

Mustafa Djemilev: „El nu e atât de naiv și îmi cunoaște biografia. Dar a încercat, iată, să mă mituiască cu promisiuni de bunăstare pentru tătarii din Crimeea.”

Europa Liberă: Haideți să mai facem un pas în trecut. Familia Dvs. a fost deportată în 1944. Ați trăit și ați învățat în Uzbekistan. Și apoi ați devenit disident sovietic. De unde v-au venit aceste idei, dacă de la începutul vieții ați trăit în afara Crimeii?

Mustafa Djemilev: „Eu m-am născut în Crimeea, la deportare aveam câteva luni, sunt din noiembrie 1943. Tătarii din Crimeea, în fiecare casă, discutau mereu despre Crimeea. În anii cât am stat în regim închis, în regim de supraveghere specială, ne era interzis să plecăm din locațiile în care am fost cazați. Și în condițiile acestei discriminări dure principala plăcere a tătarilor era să meargă serile în vizite. Și iată că în acele seri se discuta în principal despre Crimeea, despre ceea ce s-a întâmplat în 1944, înainte de asta, cine a murit, cine a rămas, cine a fost omorât… Eu practic am crescut cu aceste discuții, așa s-a format viziunea noastră asupra lumii.

Este și motivul pentru care propaganda sovietică nu prea influența tătarii din Crimeea – ei își luau de acasă toate informațiile necesare.

Țin minte foarte bine luna martie a anului 1953, când a murit Stalin. Primul lucru pe care l-a spus tatăl meu a fost: „A zdohnit, în sfârșit, câinele!”. Iar când am mers la școală – acolo era plânsul de pe lume: și învățătorii, și copiii plângeau în hohote, de parcă venise sfârșitul lumii. Cu excepția tătarilor din Crimeea, care stăteau în cercul lor și mai și aruncau glume. Unul din colegi a venit lângă noi și ne-a spus: „Băieți, trebuie să plângeți, altfel ne vor aresta, pe noi și pe părinții noștri. Am adus o ceapă, haideți să ne frecăm ochii.” Am avut și careu, au fost anunțate trei zile de doliu, adică trei zile în care să nu mergem la școală. Atunci chiar era cât pe ce să strig: „Ura!”.

Așa că oamenii noștri, indiferent dacă au fost sau nu în Crimeea, știau exact că Ucraina este patria noastră, că noi am ajuns aici în urma deportărilor, în urma crimelor comise împotriva noastră.

Eu le-am spus că eu nu voi merge în armata sovietică, pentru că eu nu am patrie și nu am ce apăra…

Și deja după moartea lui Stalin, când a venit relaxarea, când nu omorau chiar de-odată când spuneai ceva, am început să facem adunări, să discutăm, scriam scrisori în legătură cu Crimeea. Și primul lucru pe care l-am făcut după ce am terminat școala, în 1961, am participat la crearea unei organizații, Uniunea tinerilor tătari din Crimeea. E adevărat că organizația nu a existat mult timp, liderii noștri au fost arestați și acuzați de crearea unei structuri antisovietice. Asta, chiar dacă scopul organizației era doar de a face demersuri față de autorități pentru revenirea în patrie.

Eu nu am fost arestat atunci, încă nu aveam 18 ani, dar din acel moment am fost sub monitorizarea permanentă a KGB. Am fost arestat prima dată în 1965. Am fost dat afară de la universitate, ca element antisovietic care organizează întâlniri nesancționate și „tratează eronat politica înțeleaptă a conducerii URSS” în raport cu tătarii din Crimeea. Atunci m-au dat afară de la universitate și au vrut să mă trimită în armata sovietică. Eu le-am spus că eu nu voi merge în armata sovietică, pentru că eu nu am patrie și nu am ce apăra. Acesta a fost primul meu termen de detenție, de un an și jumătate. Din acel moment, după eliberare, am stabilit legătura cu disidenții de la Moscova, cu apărătorii drepturilor omului și au pornit procesele judiciare.

Pauze între perioadele de detenție erau de jumătate de an – un an, până reușeau să acumuleze material suficient pentru următorul dosar penal. Practic toate acuzațiile țineau de articolul 193 – „scrierea și distribuirea de documente care denigrează orânduirea de stat și sistemul social-politic sovietic”.

Lista lui Saharov

Ultima dată am fost judecat în baza acestui articol în anul 1986, deja în anii Perestroikăi. Eram în lagăr și mi-au făcut dosar pentru nesupunerea administrației lagărului. Dar în sala de judecată m-au eliberat și nu puteam înțelege cum de s-a întâmplat așa ceva. Apoi am aflat că acesta a fost ultimatumul lui Andrei Saharov. Când Gorbaciov l-a sunat și i-a spus că există decizia Biroului politic al partidului că poate reveni la Moscova, Saharov a spus că de unul singur nu va reveni și a cerut eliberarea mai multor disidenți, erau cam 23 de persoane. Eram al treilea sau al patrulea pe lista respectivă.

Fizicianul și disidentul sovietic Andrei Saharov , expoziție la Chisinau, februarie 2011.
Fizicianul și disidentul sovietic Andrei Saharov , expoziție la Chisinau, februarie 2011.

Și aceeași listă i-a fost înmânată lui Gorbaciov de către Reagan, la întâlnirea lor de la Reykjavik, ca o condiție a restabilirii relațiilor constructive cu URSS. În primul rând Reagan a cerut să fie eliberați deținuții politici. Atunci au început să fie eliberați mai întâi deținuții politici foarte cunoscuți, iar apoi și ceilalți.

Și așa, pe 26 octombrie 1986, am fost eliberat ultima dată dintr-o închisoare sovietică. Eram la Kolîma atunci, în Magadan.”

Europa Liberă: Dar în Crimeea ați ajuns doar peste trei ani, în 1989.

Mustafa Djemilev: „Da, pentru că marea parte a poporului nostru a continuat să rămână în locurile deportărilor, în Uzbekistan. Dar în acei ani ai Perestroikăi a fost o ridicare puternică a mișcării de eliberare națională. Au fost și evenimentele de la Moscova, când tătarii din Crimeea, pentru prima dată în istoria Pieții Roșii, au ieșit la demonstrație cu lozincile „Nu avem Patrie aici!”, „Comuniștilor, dați-ne înapoi Patria!”.

Apoi a fost creată o comisie de stat pentru problemele tătarilor din Crimeea, în frunte cu Gromîko, un vechi stalinist de peșteră, care a ajuns la concluzia că tătarii din Crimeea nu trebuie readuși înapoi pentru că ei deja au dat rădăcini în locurile de deportare și în general Crimeea este suprapopulată, că trebuie create ziare, ansambluri populare în locurile de deportare…

Chiar dacă acolo trăiesc oameni buni, totuși fiecare are patria lui…

Și atunci poporul a înțeles că statul nu are de gând să ne rezolve problemele și au plecat singuri către Crimeea. Și deja acolo, începând cu 1987, se poate spune că s-a deschis cel de al doilea front al mișcării naționale. Tătarii nu mai puteau fi aruncați, ca în vremurile vechi, era totuși democrație, era Perestroika, dar oricum se puneau piedici pentru revenirea lor – nu le era înregistrat domiciliul, nu li se ofereau locuri de muncă. Așa că în Crimeea erau în permanență mitinguri, pichete, demonstrații ale tătarilor. În acel moment, către anul 1989, eram deja ales președinte al Mișcării naționale a tătarilor din Crimeea și s-a decis că liderul mișcării trebuie să fie totuși în peninsulă, pentru că acolo au loc evenimentele cele mai importante. Așa că din 1989 sunt în Crimeea. Am fost…”

Europa Liberă: Uzbekistanul așa și nu v-a devenit patrie?

Mustafa Djemilev: „Acolo am fost deportați. Uzbekistanul nu putea deveni patrie. Chiar dacă acolo trăiesc oameni buni, totuși fiecare are patria lui.”

Europa Liberă: Moldova a trecut prin trei valuri de deportări. În general, în perioada sovietică mai multe popoare au avut de suferit de pe urma acestei migrații forțate. Cum credeți, ce are în comun durerea strămutaților basarabeni și cea a tătarilor din Crimeea, de exemplu?

Mustafa Djemilev: „În anul 1944 au fost deportate forțat 12 sau 14 naționalități – cecenii, ingușii, balkarii, kalmîcii, cei din Karaciaievo, înainte de asta a fost și deportarea coreenilor din Orientul îndepărtat.

La bază era criteriul etnic

În ceea ce privește Moldova, acolo oamenii erau deportați nu ca națiune. Dacă în cazul nostru, de exemplu, spuneau că noi am colaborat cu naziștii în timpul războiului, atunci în Moldova ei foloseau alte explicații – „dușmanii poporului”, „culacii”. Dar la bază oricum era criteriul etnic. Același lucru s-a întâmplat și în Țările Baltice. La baza acestor lucruri este esența animală a șovinismului rus „velikoderjavnic”.

Când au fost deportați tătarii din Crimeea, sarcina principală era de a face din Crimeea o regiune pur rusească din punct de vedere etnic, am citit despre asta. Iată de ce au fost deportați nu doar tătarii, ci și bulgarii, tătarii, grecii…

Cine putea colabora acolo cu naziștii? Femeile, copiii, invalizii, bătrânii?...

Argumentele că cei deportați ar fi colaborat cu naziștii sunt ridicole, pentru că imediat după începerea războiului toți bărbații au fost înrolați în Armata roșie, indiferent dacă le plăcea sau nu puterea sovietică. Cine putea colabora acolo cu naziștii? Femeile, copiii, invalizii, bătrânii? În plus, dacă un popor se pronunță împotriva unei puteri, explicația probabil constă nu în faptul că poporul este defect, ci defectă este puterea împotriva căreia se ridică poporul. Nu există popoare defecte.

Iar cecenii, care tot au fost deportați pentru colaborarea cu naziștii, nici nu i-au văzut în ochi pe naziști.

Interesant este și că tătarii din Crimeea care erau în afara peninsulei, de exemplu în regiunea Krasnodar, au fost deportați încă în 1942, încă înainte de a veni naziștii.

Sau germanii de pe Volga, care tot nu-i iubeau pe naziști – ei au fost deportați ca măsură preventivă, reieșind din ideea că etnicii germani obligatoriu vor colabora cu naziștii.

Adică e aproape imposibil să identifici o logică în acțiunile comuniștilor.

În legătură cu Crimeea, Rusia a avut o politică constantă, pentru că încă după prima ocupare a Crimeii, din 1783, ei au început să creeze condiții greu de suportat pentru poporul băștinaș, în așa fel încât oamenii să fie nevoiți singuri să-și părăsească patria. Plecau de obicei pe teritoriul apropiat ca limbă și religie – în Imperiul Otoman. Și astăzi, în Turcia actuală, trăiesc de 10 ori mai mulți tătari decât în Crimeea.

Încercam să găsim adevărul, pentru că știam că propaganda sovietică minte…

Și iată că acum, după cea de a doua ocupare, se observă cam aceeași politică – sunt create condiții extreme pentru băștinași pentru ca ei să plece din Crimeea. Noi facem apel mereu către co-naționalii noștri să nu plece din Crimeea pentru a nu face pe plac ocupanților, dar din păcate mulți totuși pleacă. Și ne spun că nu au nicio garanție că ei și familia lor nu va fi arestați, sechestrați, omorâți. Și au dreptate…

Iată de ce noi considerăm că cei care decid să rămână în Crimeea în pofida tuturor presiunilor fac un gest cetățenesc de mare valoare.”

Europa Liberă: Cum vă explicați acest fenomen – există această experiență a deportărilor, arhivele sunt deschise, totuși o bună parte a societății - și în Moldova, și în Ucraina, cu atât mai mult în Rusia – continuă să aibă nostalgii în legătură cu perioada sovietică. Aveți 76 de ani și mulți oameni de vârsta dumneavoastră nu v-ar împărtăși convingerea că perioada sovietică nu era un paradis. De unde vine acest lucru?

Mustafa Djemilev: „Printre tătarii din Crimeea nu cred că are cineva nostalgii după perioada sovietică. Dar cei pe care noi îi numim „vatnici”, cei care nu au fost atinși de represiuni, își amintesc doar că aveau un salariu garantat, că nu era inflație, aveau o pensie, chiar dacă mizeră…

Știți, în perioada sovietică noi, chiar cu risc pentru viața și libertatea noastră, căutam mereu ceva, încercam prin bruiaje să ascultăm vocile din străinătate, încercam să găsim adevărul, pentru că știam că propaganda sovietică minte. Iar acum, s-ar părea, posibilități sunt mai multe, acele cărți pe care le copiam nopțile la mașina de scris acum pot fi cumpărate sau citite pe internet. Dar oamenii preferă să se uite la televizor și asta le convine. E greu de explicat asta.”

Europa Liberă: Dar cum poate fi explicat generației tinere ce însemnă puterea sovietică? Pentru că această nostalgie pentru niște vremuri pe care nici măcar nu le-au trăit poate fi văzută și în rândul celor de 20 de ani…

Mustafa Djemilev: „Depinde foarte mult și de părinți, aceste idei și stereotipuri sunt clădite încă din copilărie, din ceea ce povestesc părinții. Plus că proporțiile acestei nostalgii sunt diferite – în Rusia e una, în Ucraina e altceva. Aici la noi cred că sunt vreo 20 de procente, în principal vorbitorii de limbă rusă, pentru că în rest ucrainenii sunt destul de conștienți ce a însemnat pentru ei puterea sovietică.”

Europa Liberă: Dvs. ați candidat pentru Rada Supremă pe listele „Solidarității europene” a lui Petro Poroșenko. Cum apreciați prestația președintelui Vladimir Zalenski?

Mustafa Djemilev: „Eu m-am întâlnit de câteva ori cu Zelenski, ultima dată pe 18 mai. Dă impresia unui om sincer, corect. Dar problema este că el nu are niciun pic de experiență în administrarea statului. Aici nu este teatru, aici nu trebuie așteptate doar aplauze, uneori trebuie adoptate și decizii nepopulare. Și în jurul lui par să fie oameni de treabă.

Pentru mine în general a fost o surpriză faptul că în situația în care era Ucraina, într-o stare de război când mor oameni în fiecare zi, a fost ales un comediant, un artist care este departe de politică. În primul tur când am văzut că cifrele pentru el erau atât de mari au crezut sincer că poporul ucrainean așa glumește și că în turul doi va adopta o decizie mai serioasă. Dar a fost cum a fost și acum avem un astfel de președinte.

Dar, din nou, vreau să repet, el dă impresia de om foarte sincer și nu sunt motive pentru a pune la îndoială corectitudinea lui.

Poate că e și vina consilierilor, sau a volumului mare de informații și de muncă, dar noi am fost îngrijorați de faptul că la început părea că tema Crimeii ar fi fost uitată. Prin intermediul presei îi adresasem lui Zelenski cinci întrebări legate de Crimeea. Una suna așa: „Spuneți mereu că vreți să mergeți la compromis cu Putin pentru a obține pace. Despre ce fel de compromis poate fi vorba dacă ținem cont de faptul că nu noi am acaparat o parte din teritorii de la Rusia, că nu noi dictăm Rusiei cum să trăiască? Despre ce fel de cedări vorbiți? Cum vedeți viitorul Crimeii?”. L-am întrebat și despre viitorul tătarilor din Crimeea.

Noi nu ne pierdem speranța că sub Zelenski vom obține unele rezultate.

Răspunsurile lui au fost pozitive și ne-au mulțumit. Și el a și făcut unii pași, de exemplu pe 26 februarie a emis un decret privind instituirea zilei de rezistență a poporului Crimeii față de ocupație; săptămâna aceasta ne întâlnim din nou să discutăm niște proiecte de lege referitoare la Crimeea și la tătarii de acolo. El a spus că va promova aceste legi. Noi nu ne pierdem speranța că sub Zelenski vom obține unele rezultate.”

Europa Liberă: În același timp, în Rusia a avut loc votarea pentru modificarea Constituției. Cum apreciați aceste modificări și „reluarea de la zero” a mandatelor prezidențiale pentru Vladimir Putin?

Mustafa Djemilev: „Pentru noi această „reluare de la zero” nu are nicio importanță, este treaba lor. Dar ei oricum vor fi nevoiți să elibereze Crimeea, pentru că acolo este vorba despre niște principii ale dreptului internațional. Ei au introdus printre aceste modificări ale Constituției un punct în care se spune că nimeni nu are dreptul să discute integritatea teritorială a țării, reieșind din faptul că ei consideră Crimeea drept teritoriul rusesc. Au făcut asta pentru consumatorul intern, pentru a-și face singuri curaj. Dar restul lumii nu va recunoaște această ocupație, chiar dacă rușii au inclus acest punct în Constituție.

Am totuși 76 de ani. Dar eu totuși sper foarte mult să trăiesc până la eliberarea Crimeii…

Nimeni nu-și poate permite luxul de a neglija opinia lumii întregi. Și cred că, cu cât mai multe lucruri din astea va face Rusia, cu atât mai repede se va apropia de sfârșit, am în vedere sfârșitul regimului de acum al lui Putin.”

Europa Liberă: Și o ultimă întrebare: când planificați să ajungeți în Crimeea? Și dacă credeți în faptul că vă veți putea întoarce în patrie?

Mustafa Djemilev: „Am spus la postul nostru de televiziune care emite în Crimeea că nimeni nu are dreptul să moară înainte de eliberarea Crimeii. Cel care va decide să moară este un dezertor. Și iată că acum mă gândesc să nu ajung chiar eu să fiu numit dezertor, am totuși 76 de ani. Dar eu totuși sper foarte mult să trăiesc până la eliberarea Crimeii. Dar când se va întâmpla asta – nimeni nu poate spune.

Dar și puterea sovietică până în ultimele momente s-a comportat de parcă ar fi avut de gând să existe încă sute de ani. Și peste noapte Uniunea Sovietică nu a mai fost și din lagărul sovietic au fugit toți. Mulți dintre cei care au fost în acel lagăr acum sunt de partea cealaltă – și în NATO, și în UE. Și eu cred că la fel pe neașteptate va avea loc și demontarea regimului lui Putin. Dar nu putem spune clar când se va întâmpla asta – poate azi seara, poate peste o săptămână sau poate Dumnezeu știe când. Regimurile totalitare sunt imprevizibile.”

Europa Liberă: Acest lucru înseamnă că nu aveți niciun drept să vă gândiți la dezertare! Multă sănătate și mulțumim!

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG