Linkuri accesibilitate

NATO a donat R. Moldova 25 de mii de costume de protecție pentru lucrătorii medicali din secțiile COVID-19


Aproximativ 25 de mii de costume de protecție pentru lucrătorii medicali din secțiile COVID-19 au fost donate Moldovei de către NATO. Echipamentele au fost aduse la Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco”, iar de aici vor fi distribuite și altor instituții medicale. Donația este o primă parte a pachetului de asistență în lupta cu COVID-19.

În următoarele săptămâni, în țară urmează să ajungă un al doilea lot, care cuprinde o sută de mii de măști de unică folosință de tip FFP2, informeaza agenția IPN.

Ambasadorul Lituaniei la Chișinău, Kestutis Kudzmanas, a declarat că Ambasada este un punct de contactat al NATO în Republica Moldova. „În numele NATO și al Biroului de legătură în Chișinău, aș dori să transmit un mesaj puternic: aliații NATO sunt solidari cu Republica Moldova în măsurile de răspuns la pandemia COVID-19. Suntem bucuroși să vă prezentăm această donație din partea NATO”, a spus ambasadorul.

Valoarea totală a asistenței acordate Republicii Moldova este de 300 de mii de dolari, bani alocați din fondul Fiduciar NATO, ca răspuns la pandemia COVID-19.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG