Linkuri accesibilitate

Nicolae Cușchevici: „vânăm” momentele omului real, fără lucruri care să-l mascheze


La Ciuciuleni, Hâncești

O discuție cu editorul portalului Oameni și kilometri și jurnalist de investigație la RISE Moldova.

Proiectul media Oameni și kilometri a fost creat în 2016. Jurnaliștii ce fac parte din acest proiect spun că le place să „cutreiere Moldova ca să scrie povești nespuse despre oameni și destine, împărțite-n kilometri”. La Gala presei 2019, echipa Oameni și kilometri a fost premiată la categoria fotoși longread. Despre provocările jurnalismului clasic, așezat, într-un interviu cu editorul portalului Oameni și kilometri și jurnalistul de investigație din echipa RISE Moldova, Nicolae Cușchevici.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:42 0:00
Link direct

Nicolae Cușchevici: „Nouă ne place să credem că facem lucruri frumoase și interesante, dar, în același timp, suntem conștienți de faptul că oamenii totuși preferă chestiile scurte, inclusiv video-urile foarte scurte, postările de pe internet sau știrile foarte scurte. În același timp, probabil, popularitatea la „Oameni și Kilometri” se datorează anume faptului că știrile scurte nu au cum să nu fie superficiale, pentru că nu ai cum în trei propoziții să redai, nu știu, istoria unei persoane sau dacă ne referim la o știre care se bazează pe niște date statistice, e vorba totuși de niște cifre.

Moldova - Journalist Nicolae Cuschevici
Moldova - Journalist Nicolae Cuschevici

Bunăoară, să spui acolo că 20 de persoane au murit într-un accident, dar între aceste 20 de persoane ar putea să fie o persoană, nu știu, un bărbat sau o femeie, care și-a lăsat în urmă cinci copii care depindeau de ea. Și atunci cumva asta te afectează mult mai mult emoțional decât o știre care aduce doar niște cifre și la nivel emoțional nu știu dacă asta are vreun impact.”

Europa Liberă: Cât de mult timp jurnaliștii din echipa voastră petrec alături de eroii materialelor?

Nicolae Cușchevici: „Cel puțin la început au fost materiale care au fost documentate chiar și jumătate de an. Mă rog, asta nu însemna că reporterul mergea în teren și stătea jumătate de an lângă eroul său, dar cel puțin timp de jumătate de an măcar o dată pe lună mergea la el și stătea acolo, o zi-două le petrecea cu el, ca să-i vadă rutina și să vadă ce s-a mai întâmplat în viața lui.

Știrile scurte nu au cum să nu fie superficiale...


Dar iarăși depinde de la caz la caz, pentru că sunt situații în care e suficient să facem două-trei deplasări într-o lună, depinde de subiect, pentru că sunt subiecte care, dacă vrei să arăți un anumit fenomen, trebuie să-l monitorizezi în timp, mergi o dată, după care ulterior revii.

Aici, de fapt, e și o anumită strategie în mersul de cel puțin două-trei ori în teren, pentru că de regulă când mergi la o persoană pentru prima dată, putem să ne raportăm și la noi, când îți vine o persoană pentru prima oară în casă, cumva ai o anumită reticență și atâta timp cât persoana respectivă se află la tine în casă, tu poți să-ți permiți să joci teatru, ca să zic așa, și acea persoană să nu se prindă că asta, de fapt, e teatru. Dar în momentul în care persoana vine și a doua, și a treia oară la tine, tu nu poți chiar atâta timp să te prefaci.”


Europa Liberă: Adică, eroii materialelor voastre nu pot să „mintă”, într-un fel?

Nicolae Cușchevici: „Exact! Și la un moment dat cedează și se comportă firesc, așa cum se comportă în fiecare zi. Iată acestea sunt momentele pe care noi, de fapt, le „vânăm”, adică omul real, fără lucruri din astea care să mascheze.”

Europa Liberă: Cât de greu este să te ții ca jurnalist să nu treci limita profesionalului, mai ales în istorii pe care le aveți voi la Oameni și Kilometri, pentru că atunci când faci o relatare la zi cumva e mai ușor să mergi acasă și să nu te gândești, Doamne, dar cum a rămas familia ceea care nu are niciun ban? Sau de câte ori ai ajuns, poate, nu știu, să scoți bani din buzunar și să-i lași unei asemenea familii pentru pâine?

Nicolae Cușchevici: „Asta într-adevăr e foarte dificil, dar ceea ce încerc eu să le spun inclusiv colegilor mei e ca să nu intervenim în viața personajelor, cel puțin atâta timp cât suntem alături de ei în scop jurnalistic. Noi dacă mergem la ei în teren și ei, de exemplu, nu au ce mânca în ziua aceea, în mod normal, noi trebuie să stăm și să ne uităm ce au să facă ei neavând nimic de mâncare. Ulterior se mai întâmplă cazuri în care noi îi ajutăm pur omenește, fie le dăm niște bani sau îi ajutăm cu anumite lucruri, fie de multe ori se mai întâmplă cazuri în care cititorii vin și ne cer date de contact sau ne spun că vor să ajute familia respectivă sau copilul respectiv.

Perioada [cât documentăm subiectele] le recomand colegilor să nu ne implicăm, pentru că dacă ne implicăm, schimbăm automat istoria...


Am avut diverse cazuri, chiar și cazul cu Goșa, care între timp a devenit la noi celebru. A mai fost un caz în care o familie de Crăciun a stat pe întuneric, pentru că nu aveau lumină, fiindcă era o problemă tehnică în casa în care locuiau. Ei aveau doi copilași și stăteau pe întuneric, după care cineva dintre cititori le-a cumpărat un generator. Însă perioada cât ne aflăm acolo, eu le recomand să nu ne implicăm, pentru că dacă ne implicăm, schimbăm automat istoria. Și cel puțin la unul dintre ultimele cazuri colega noastră, Liliana Botnariuc, a scris o poveste despre o femeie victimă a violenței domestice și la un moment dat nu s-a putut abține, a sunat la poliție și a raportat că agresorul, de fapt, încălca ordinul de restricție. Și atunci, i-am spus: Dacă s-a întâmplat asta, noi trebuie să spunem în material, pentru că nu-i corect să nu recunoaștem că noi ne-am implicat într-o anumită măsură.”

Europa Liberă: Cât la sută din poveștile voastre oglindesc situația familiilor din Republica Moldova? Câți sunt așa?

Nicolae Cușchevici: „E complicat. Nu știu dacă am putea să spunem o cifră chiar procentual vorbind, dar bănuiala noastră e că sunt mult mai mulți decât vizual asta ar apărea într-o statistică. În special, vorbim de sate, în care accesul chiar și la un traseu național e mai complicat, ele automat cumva sunt mai rupte de lume și asta îi afectează practic pe toți cei care sunt în sat, chiar și pe cei care o duc mai bine.”

Europa Liberă: Tu faci parte și din echipa RISE-Moldova, o echipă care realizează investigații în Republica Moldova și o echipă care și ea a fost premiată în acest an. În general, în lume jurnaliștii de investigație cel mai mult au de suferit. E valabilă această situație și pentru Republica Moldova?

Statistic vorbind, Moldova este o țară bună pentru jurnaliștii de investigații, în special...


Nicolae Cușchevici: „Sincer, îmi e greu să spun. Cel puțin, mie personal îmi place să cred că nu. Și iarăși cumva e diferit. Când cineva ne întreabă: „Dar voi nu vă temeți că, iată, faceți un lucru foarte periculos?”, eu, de regulă, mai în glumă, mai în serios le sugerez să se uite la statistica persoanelor care au decedat la locul de muncă în construcții, de exemplu, și apoi să se uite câți jurnaliști au murit la locul de muncă. Mă refer la Moldova. Și statistic vorbind, Moldova este o țară bună pentru jurnaliștii de investigații, în special.”

Europa Liberă: Bună, probabil, și din punctul de vedere al subiectelor?

Nicolae Cușchevici: „Da. Dar în același timp, ultima noastră mare anchetă cu interceptările ilegale, cel puțin pe mine personal mă face să înțeleg că noi, de fapt, suntem mult mai expuși decât ne place nouă să credem. Pentru că ceea ce am arătat acolo, de fapt, e doar o mică parte din ceea ce cel mai probabil a avut loc la modul real.”

Europa Liberă: Ce a oglindit această investigație? Despre ce vorbește ea și dincolo de faptul că jurnaliștii sunt interceptați?

Nicolae Cușchevici: „Arată modul în care o guvernare care deține un control mai mic sau mai mare într-o țară poate monitoriza și duce evidența la tot ce se întâmplă, în special în cazul persoanelor incomode sau persoanelor de la care se pot aștepta anumite, hai să spunem așa, la acțiuni neconforme cu planurile lor «democratice».”


Europa Liberă: De-a lungul anilor, s-a schimbat atitudinea guvernanților față de investigațiile pe care le fac jurnaliștii sau în continuare cumva vorba ceea: câinii latră, caravana trece? Sau oglindește fidel atitudinea lor față de materialele pe care le scriu jurnaliștii de investigație?

Nicolae Cușchevici: „Probabil, înainte să răspund la întrebare, ar fi cred că corect să menționăm că în ultimii vreo 10 ani totuși calitatea investigațiilor a crescut, pentru că prin 2008-2009 investigațiile se făceau inclusiv bazându-se foarte mult pe surse și pe informații neconfirmate sută la sută oficial, pentru că atunci nu era acces la baze de date, cum există acum. În același timp, concluzia mea personală e că mare lucru nu s-a schimbat, s-au schimbat un pic doar aparențele cu care autoritățile tratează investigațiile, adică cumva limbajul a devenit mult mai cizelat...”

Europa Liberă: Adică, lupul și-a schimbat părul?

Nicolae Cușchevici: „Ceva de genul acesta. Mă rog, mai există și niște exemple pozitive, dar atâta timp cât nu există o finalitate, mie cel puțin îmi vine greu să le pun la socoteală că, uite, acesta într-adevăr e un caz pozitiv. Mă refer la faptul nostru, un dosar penal intentat în urma unei investigații care la un moment dat ajunge să se încheie cu o condamnare sau cu o achitare, dacă pornim de la prezumția nevinovăției. Și atâta timp cât noi avem o statistică la capitolul acesta, mie mi-e greu să spun că s-a schimbat ceva radical.”

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG