Linkuri accesibilitate

Normalizarea relațiilor cu Moscova este „un dialog al iepurașului cu șarpele boa”(Vitalie Ciobanu/cotidianul.md)


Revista presei de luni, 16 septembrie la Radio Europa Liberă

În ziarulnational.md, directoarea executivă a Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Galina Bostan, suține că modificările propuse de Guvern la Legea Procuraturii sunt „de conjuncture” şi e puţin probabil că „vor rezolva problema în sine și anume reforma Procuraturii”. Guvernarea ar fi trebuit mai bine să suspende Legea actuală a Procuraturii pe o perioadă determinată și să aplice o lege specială pe o perioadă de un an sau doi, reieșind și din Declarația Parlamentului cu privire la statul capturat, să facă curățenie, iar ulterior se revine la actuala lege, care a fost modificată cu consultarea partenerilor europeni dar și consensul societății civile, este scenariul avansat de Galina Bostan. Publicaţia o citează şi pe Maia Sandu, care a spus despre noua modalitate că „dă o șansă statului de drept în Moldova”. Ar fi unica metodă prin care se poate asigura un concurs corect și independent, în condițiile în care actuala componență a CSP a tolerat clientizarea politică a Procuraturii de către PD, a scris premierul pe Facebook.

Critcile liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, referitoare la decizia Guvernului de a majora numărul de secții de votare pentru circumscripția 50 (Europa Vest) de la 83 la 85, sunt citate în ziarulnational.md. Usatîi acuză reprezentanții „ACUM" că ar avea o „memoria scurtă”: „Prea repede au uitat cum e să stai în opoziție și să ceri mai multe secții de votare în străinătate. Este o bătaie de joc”, a spus el.

Vitalie Ciobanu, autorul unui editorial în cotidianul.md, îi reproşează ministrului afacerilor externe moldovean Nicu Popescu eroarea de a „considera Moscova un partener de dialog onest, care se ține de cuvânt”. „Vizita mea în Rusia reprezintă un prim-pas spre normalizarea relațiilor bilaterale”, a spus Popescu la revinirea de la Moscova. O eroare „în care cădem cu regularitate e aceea de a ne spunem așa: dacă noi îi vorbim Rusiei cu bună-credință, dacă suntem sinceri cu ea, căci n-avem nimic de ascuns, suntem simpatici, buni și ospitalieri, de ce nu s-ar comporta și Rusia la fel?…

Suntem naivi dacă gândim astfel. Politica Moscovei e o vrăjeală, un simulacru, o păcăleală cap-coadă, nu o succesiune de fapte coerente cu niște acorduri semnate. La Moscova se minte cu cea mai solemnă figură posibilă„. “Este un dialog al iepurașului cu șarpele boa”, mai crede Vitalie Ciobanu.

Adevarul.md reţine o declaraţie a lui Ernest Vardanean, membrul Comisiei pentru mass-media şi comunicare de pe lângă preşedintele Igor Dodon. Acesta consideră că tariful la gaz putea să fie una dintre bombele economice care ar fi putut să explodeze, dacă Federaţia Rusă nu ar fi mers în întâmpinarea cerinţelor şefului statului de reducere a preţului pentru gazul livrat Republicii Moldova. Potrivit lui, tariful pentru gaz putea să fie majorat încă anul trecut, dar democraţii, înainte de alegerile din luna februarie, au decis să fie buni şi să nu facă acest lucru. Acum, actuala guvernare şi populaţia trebuie să acopere această diferenţă între tarif şi cheltuieli. „Ei au arătat frumos la alegeri, au plecat de la putere, dar de răspuns trebuie să răspundem noi, populaţia şi coaliţia de guvernare. Aceasta este una dintre bombele economice care putea să explodeze, dacă conducerea Rusiei nu ar fi mers în întâmpinarea cerinţelor preşedintelui Igor Dodon şi, având în vedere că a venit o guvernare adecvată”, a menţionat Ernest Vardanean.

Ava.md a colectat explicaţii de ce Igor Dodon şi socialiştii nu ar vrea un procuror european. Valentin Dolganiuc crede că de fapt dorinţa reală a şefului statului e să obţină controlul procuraturii, Anatol Ţăranu presupune că, dacă ar fi acceptat asta, Igor Dodon ar fi fost primul care s-ar fi trezit a doua zi cu un dosar penal, iar avocata Natalia Moloşag crede că blocul ACUM nu ar fi renunţat definitiv la idee, ci ar fi amânat-o doar, pentru a nu pereclita coaliţia.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG