Linkuri accesibilitate

Noua capcană întinsă de Rusia la Chișinău: „încapsularea pro-europenilor constrânși” (Iulian Chifu/ Adevărul)


Ziare la București.
Ziare la București.

Revista presei de la București.

Publicația săptămânală Reporter global include un articol semnat de Ovidiu Nahoi despre atmosfera politică din Republica Moldova după vizita la București, la invitația președintelui Klaus Iohannis, a premierului Maia Sandu și a altor oficiali, între care ministrul de externe Nicu Popescu. Sunt enunțate promisiunile de sprijin venite atât de la Palatul Cotroceni, cât și de la Palatul Victoria. După întâlnirea cu omologul său român, Teodor Meleșcanu, ministrul de externe Nicu Popescu a făcut o afirmație care a răsunat zgomotos la Chișinău: „Guvernul de la Chișinău, a spus el, are tot interesul (…) să ușureze viața concetățenilor care, în virtutea unui război civil din 1992, trăiesc în regiunea transnistreană. De aceea, noi vom încerca să simplificăm viața acestor cetățeni. (…) Însă nu se pune problema federalizării.”

Mediile proeuropene au taxat formula „război civil”, întrucât consideră că în 1992 a fost vorba de o agresiune din partea Rusiei. Ulterior, ministrul a revenit și a nuanțat. În schimb, notează Nahoi, președintele Igor Dodon a îmbrățișat imediat ideea, l-a lăudat pe Nicu Popescu. „Noi dacă vrem să ne mișcăm înainte, să rezolvăm problema transnistreană, să asigurăm reintegrarea țării, noi trebuie să ne uităm mai puțin la ceea ce a fost și să dăm aprecieri, pentru că a fost o tragedie pentru noi toți și pentru malul stâng, și pentru malul drept. (…) Este o poziție echilibrată, așa cum trebuie să fie poziția unui ministru de externe”.

Analistul Iulian Chifu, care scrie pe blogurile Adevărul, insistă azi pe intențiile maligne ale Rusiei, de care președintele Igor Dodon nu e străin. Noua capcană pe care Rusia le-ar întinde-o celor de la Chişinău este „încapsularea pro-europenilor constrânşi şi limitaţi la guvernare”. E vorba de ciudata propunere pe care Dodon le-a făcut-o partenerilor de coaliție din Blocul ACUM: „să candideze în tandem, în cartel, cu scopul de a elimina orice competiţie la alegerile locale şi ca să împartă toate funcţiile. Mai exact, acolo unde câştigă PSRM, el ia primarul, iar viceprimarul/ viceprimarii se împart cu ACUM (PAS-PPDA). Acolo unde câştigă pro-europenii, PSRM are el viceprimar”.

La ce ar duce asta? La dispariția oricărei competiții corecte. „E (…) o variantă de limitare a competiţiei şi de creştere a impactului PSRM”. Preluând oameni din funcții și cu șanse de la PDM, socialiștii ar putea câștiga chiar majoritatea în administrația locală și poate și la Chișinău. Dacă acceptă propunerea, proeuropenii vor fi practic obligați să guverneze, iar la guvern se vor vedea blocați de oamenii socialiștilor. Nu vor mai putea părăsi oricând guvernul și, în momentul în care PSRM va simți că a câștigat ce avea de câștigat, pot fi pur și simplu scoși din guvern și scoși și țapi ispășitori.

Publicația pressone este preluată masiv azi cu știrea că „Guvernul Ungariei a devenit unul din cei mai mari jucători pe piața media din Transilvania, prin intermediul unui ONG care a cumpărat sau finanțează un număr însemnat de publicații locale din Secuime”. „Criteriile de alocare a fondurilor sunt netransparente” și la mâna FIDESZ, spun observatori independenți din Ungaria. Peste 10 milioane de euro au fost alocați mass-media din Transilvania în doi ani, iar ONG-ul prin care se distribuie banii a intrat între timp în acționariatul diverselor firme, edituri, radio-uri sau a deținătorilor de licențe de televiziune locală.

XS
SM
MD
LG