Linkuri accesibilitate

„Nu vă porniți în Republica Moldova, unde v-ați convins deja de incompetența totală a autorităților” (Alex Cozer/cotidianul.md)


Presa generic Moldova

Divulgarea de către preşedintele Igor Dodon a numelui femeii depistate cu coronavirus îl face pe Alex Cozer de la cotidianul.md să-l acuze de „crimă morală”. „Nu vă porniți prin gări, aeroporturi, autobuze și avioane. Nu vă porniți în Republica Moldova, unde v-ați convins deja de incompetența totală a autorităților. Pentru că dacă veniți aici și aveți ghinionul de a fi purtători ai bolii, riscați să fiți făcuți „iresponsabili de premier”, transformați în dușmani ai națiunii, iar a doua zi să iasă președintele și să vă mai și divulge numele. Pericolul e și mai mare dacă aveți un nume asemănător cu al vreunui politician de opoziție”, subliniază autorul. Despre premierul Chicu, jurnalistul scrie că acesta nu și-a dat două palme peste față nici pentru că nu mai departe de o lună în urmă lua la mișto epidemia, acuzând conspirații globale și „panicarzii” care „provoacă isterie”, că prin acțiunile lor ar putea să afecteze tocmai și ditamai economia moldavă, care iaca-iaca duduia din taxele percepute de la simplii cetățeni și antreprenori.

Realitatea.md la fel observă gestul iresponsabil al preşedintelui. Fiind întrebat despre un zvon în presa din România, precum că un cetățean român ar fi infectat cu coronavirus în R.Moldova, Dodon a declarat că cel mai probabil este vorba de doamna diagnosticată pozitiv cu coronavirus, întrucât aceasta deține dubla cetățenie. În acest moment, din sală, i s-a șoptit prenumele, după care el a pronunțat integral numele și prenumele femeii. Portalul remarcă că însuși fiul pacientei, care a decis să ofere explicații de ce mama sa a revenit în țară, a rugat să-i fie păstrată identitatea în anonimat.

„La înmormântări, cu microbuzul prin oraș sau la prieteni”. Aşa i-a surprins poliţia, iar după ea şi portalul sanatateinfo.md, pe moldovenii veniți din Italia în avionul unde a călătorit și femeia cu COVID-2019. Medicii de familie, împreună cu responsabilii de sănătatea publică și polițiști i-au căutat pe pasageri rutei abia după ce sâmbătă au fost lăsați să plece din aeroport, observă publicaţia. Mulți dintre ei au fost găsiți însă cu treburi personale, nicidecum izolați acasă. Oamenii merg lejer la biserică, la înmormântări, pur și simplu se văd cu prietenii. De exemplu, din 17 pasageri din raioanele Orhei, Telenești, Șoldănești și Rezina, care au revenit cu avionul de la Milano, 5 nu au respectat condițiile de izolare. Șeful Direcției Centrului de Sănătate Publică din Orhei, Ion Bolboceanu a menționat că nici nu are pârghii să-i determine pe oameni să respecte solicitarea autorităților de a rămâne izolați.

Nicolae Negru scrie ziarulnational.md că procurorul general Alexandr Stoianoglo s-a spălat pe mâini, anunțând că pune punct încercării de a stabili de unde vin banii cu care Igor Dodon își întreține partidul, conglomeratul mediatic, fundația „Din Suflet”, își plătește vacanțele luxoase cu familia, își editează pomelnice în tiraje egale cu numărul bisericilor ortodoxe. Editorialistul amintește că Dodon însuși îi spunea lui Vladimir Plahotniuc că primește de la Kozak de la 600-700 de mii de dolari până la 1 milion de dolari lunar. „Cum interpretează procurorii această declarație a lui Dodon? Prefăcându-se că nu a existat? În acest mod vrea dl Stoianoglo să câștige încrederea cetățenilor?”, întreabă Negru. „Prea puțin a ținut iluzia despre independența lui Stoianoglo”, concluzionează Negru.

Decizia biroului permanent al legislativului de la Chişinău de a convoca pentru ziua de marţi o şedinţă în plen, care de regulă are loc în zilele de joi sau vineri, i-a generat două presupuneri vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari. Jurnal.md le evocă pe ambele: în contextul unei posibile coaliții de guvernare PSRM-PD, urmează să se opereze schimbări în structura Guvernului. Totodată, potrivit lui Slusari, sunt zvonuri că la Parlament ar putea veni procurorul general Alexandr Stoianoglo. „Sunt mai mulți deputați care merită să le fie ridicată imunitatea”, admite Alexandru Slusari.

Mold-street.com lansează în spaţiul public întrebarea: când se va ieftini benzina și motorina în R. Moldova, în legătură cu prăbușirea prețului la carburanți. Duminică noaptea, scrie publicaţia, OPEC și Rusia nu au ajuns la un acord de reducere a producției în încercarea de stabilizare a prețurilor, ca urmare a căderii economice ce vine din cauza coronavirus. Portalul amintește că ultima ieftinire a prețurilor la benzinăriile din Moldova a avut loc acum o lună - cu 2-3%. De asemenea, redacția menționează că 10 zile în urmă administrația celor mai mari trei companii petroliere de pe piața moldovenească (Rompetrol, Lukoil și Petrom) au promis, la o întâlnire cu președintele Igor Dodon, că vor reduce cu 7-8% preturile la motorină pentru agricultori.

Radiochisinau.md adună la un loc opinii despre anunțata vizită la Chișinău a premierului ungar Viktor Orban. Experţii de politică externă spun că apropierea Chișinăului de Budapesta este doar o încercare a lui Igor Dodon de crea impresia că R. Moldova nu este izolată. Analistul Anatol Țăranu, fost ambasador la Moscova, nu exclude implicarea Rusiei ca mediator în apropierea lui Igor Dodon de Ungaria, ținând cont de relațiile speciale dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. Ungaria are un dialog complicat cu Bruxelles-ul din cauza unor derapaje democratice, iată de ce vizita la Chișinău a premierului maghiar este maximum ce poate obține Igor Dodon în raport cu partenerii europeni, constată, la rândul său, fostul viceministru de Externe, Iulian Groza.

Pe deschide.md apare opinia analistului ucrainean Vitali Portnikov, care spune că Rusia aplică în Ucraina „scenariul moldovenesc”: „Luptă cu oligarhia pentru a domina Ucraina”. Pentru realizarea în Ucraina a „scenariului moldovenesc”, mai crede Portnikov, nu a fost nevoie de susținerea Occidentului, de care Kremlinul a avut nevoie la Chișinău. „La Kiev s-au descurcat fără Occident, ba invers, ambasadorii „grupului celor șapte” au încercat să oprească alunecarea Ucrainei spre sfera de influență a Rusiei, dar fără prea mare succes deocamdată”, punctează analistul.

O analiză semnată de Dionis Cenuşă pe ipn.md observă că atât Igor Dodon, în R.Moldova, cât și Volodimir Zelenski, în Ucraina, optează pentru “oamenii sistemului”. Aceasta e doar una din liniile de comparație între Ucraina și R. Moldova pe care le trasează expertul. Ar mai fi obsesia pentru centralizarea puterii politice, natura coordonată a schimbărilor politice și, nu în ultimul rând, fixarea pe ideea normalizării relațiilor cu Rusia. Politologul este de părere că „pentru a reacționa adecvat și operativ, UE și alți parteneri externi au nevoie de o înțelegere comprehensivă a interdependențelor triunghiulare dintre populiști, „oamenii sistemului” și interesele oligarhice”.

Noi.md scrie că, în ultimul timp, a devenit din nou actuală tema proprietăților moldovenești de pe teritoriul Ucrainei vecine: Republica Moldova își pierde fulgerător proprietățile amplasate acolo. Portalul amintește, în acest context, soarta sanatoriilor moldovenești din orășelul ucrainean Sergheevka, baza de odihnă “Мечта” (Visul) din altă localitate de pe litoralul Mării Negre – Zatoka, și susține că mai există un obiect balneoclimateric pe care statul îl poate pierde în viitorul apropiat. Este vorba despre sanatoriul “Moldova” din Truskaveț. Un grup de lobbyiști din Cancelaria de Stat ar încerca intens să se debaraseze de acest sanatoriu.

Anticoruptie.md scrie că, în timp ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) continuă să verifice de o lună și jumătatea averea procurorului general-adjunct Ruslan Popov, tatăl acestuia, pensionarul Alexandru Popov, a reușit să acopere aproape în întregime un frigider pentru păstrarea fructelor. Centrul de Investigații Jurnalistice a publicat anterior o investigație în care arăta că livada și frigiderul în construcție ar aparține procurorului Ruslan Popov, informație respinsă de procuror. Totodată, jurnaliștii au calculat că doar acoperișul construcției, cu o suprafață de cca 2.000 de metri pătrați, ar costa în jur de 30 de mii de euro cu condiția că au fost folosite panouri la prețul de 15 euro pentru un metru pătrat.

În presa din regiunea sudică, gagauzyeri.md, există ştirea că autoritățile regionale din Găgăuzia au primit indicații de a-i instrui toți pe angajații cum să folosească rețelele sociale, pentru a acorda aprecieri, a da like-uri și a distribui materialele despre vizitele bașkanului Irina Vlah. Potrivit unor surse din Executivul regional de la Comrat, la care face referire portalul, în acest sens ar fi fost creată și o comisie specială, care va urmări aprecierile funcționarilor publici date Irinei Vlah pe rețelele sociale.

Zdg.md a intrat în posesia unor noi probe care confirmă că fostul președinte al Curții de Apel (CA) Chișinău, Ion Pleșca, i-ar fi influențat pe judecători. Publicația amintește că două judecătoare în demisie de la CA Chișinău, Ludmila Ouș și Svetlana Balmuș, au semnalat presiuni și imixtiune în actul justiției din partea fostul președinte al CA Chișinău, Ion Pleșca. Încă în iulie 2019, cele două magistrate au solicitat tragerea la răspundere disciplinară a lui Ion Pleșca, acuzându-l de faptul că, pe toată perioada activității lor în calitate de judecătoare, ex-președintele CA Chișinău, folosindu-se de funcția ocupată, prin abuz de serviciu, s-ar fi implicat ilegal în examinarea unor dosare de rezonanță, inclusiv cu caracter politic.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG