Linkuri accesibilitate

Olanda ar accepta o propunere de compromis pentru crearea fondului UE pentru relansarea economiei


În a doua zi de negocieri între liderii europeni, Olanda a semnalat, sâmbătă, că ar putea accepta o propunere de compromis în legătură cu crearea fondului masiv al Uniunii Europene pentru relansarea economiei în țările membre după criza de coronavirus, relatează Reuters.

Propunerea a fost făcută de președintele Consiliului European, Charles Michel, după ce vineri liderii europene au petrecut 14 ore de negocieri fără rezultat. Propunerea prevede că fondul de 750 de milioane de euro va fi format din granturi în sumă de 450 de miliarde de euro și din împrumuturi în sumă de 300 de miliarde. În propunerea inițială, proporția granturilor era mai mare, de 500 de miliarde.

Vineri, premierul olandez Mark Rutte, unul din liderii așa numitelor țări frugale, rămânea ultimul care se mai împotrivea fondului. Se estimează că de acesta vor beneficia mai ales țările din sud cele mai afectate de criza de coronavirus, în special Italia și Spania.

O înțelegere finală este încă departe, liderii europeni urmând să se mai pună de acord în legătură cu mecanismele de împărțire a banilor, monitorizare a cheltuielilor și suspendare a alocațiilor, în caz de necesitate. În afară de fondul de stimulente economice, ei mai negociază bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-27, în valoare de peste o mie de miliarde de euro.

XS
SM
MD
LG