Linkuri accesibilitate

Oleg Alexa: Transportatorii sunt gata să îmbunătățească condițiile de călătorie dacă vor fi siguri că-şi vor putea recupera investițiile


Greva transportatorilor auto din centrul Chişinăului

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, susține că transportatorii sunt gata să îmbunătățească condițiile de călătorie pentru pasageri dacă vor primi asigurări că investițiile lor vor putea fi recuperate. Făcând declarații de presă în contextul protestului organizat astăzi de către șoferii rutelor interurbane, Oleg Alexa a spus că, din cauza neajustării tarifelor de călătorie, unele sate nu au astăzi acces la transportul public, informează agenția IPN.

Este a treia grevă organizată de transportatori, iar dacă problema nu va fi soluționată, protestele vor fi mai de amploare, a declarat președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto.

Transportatorii solicită majorarea tarifului de la 48 bani/km la 74 bani/km.

Ministerul Economiei și Infrastructurii, într-un comunicat de presă, citat de IPN, menționează că ministrul Anatolie Usatîi a avut o ședință cu reprezentanții companiilor specializate în transportul de pasageri.

Protestul de astăzi a durat mai bine de două ore. Șoferii a peste trei sute de microbuze de pe rutele interurbane au parcat în Piața Marii Adunări Naționale, nemulțumiți de faptul că autoritățile tergiversează majorarea tarifelor de călătorie. În total, peste 1000 de curse au fost suspendate.

XS
SM
MD
LG