Linkuri accesibilitate

Oligarhul Plahotniuc promovează abil o politică de menținere a țării în zona gri (Victor Felea/Contributors.ro)


Ziare de la Bucureşti.
Ziare de la Bucureşti.

Analiza semnată de Cristian Felea pe contributors.ro arată că felul în care Rusia intervine fără să intervină militar în diverse zone nu e o invenție de dată recentă, ci vine din perioada războiului rece. „Unii teoreticieni ai artei razboiului o atribuie mai degrabă CIA”, adaugă analistul.

„Concret, scrie el, intervenția Federației Ruse în zona din proximitate pe care o consideră sfera sa de influență este legitimată în fața cetățenilor și a comunității internaționale ca fiind o măsură prin care protejează națiunile mai mici și vecine în fața imperialismului promovat agresiv de Statele Unite ale Americii și/ sau de Uniunea Europeană. Ideologia sferei de influență nu este doar o teză securitară, ci și o combinație de panslavism și panortodoxie, căreia i se adaugă și teoria protejării minorităților ruse și rusofone din vecinătate”.

Se știe ce a făcut Rusia în Ucraina, culminând cu anexarea Crimeii, dar, arată Felea, acum Moscova încasează și unele surprize. Ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate, Kazahstanul s-a abținut la rezoluția propusă de Moscova prin care era acuzat atacul recent al coaliției occidentale asupra Siriei, ceea ce l-a enervat pe Vladimir Putin. Nu era de așteptat nici ce se întâmplă acum în Armenia, o țară sprijinită de Federația Rusă în conflictul său cu Azerbaidjanul.

„Pentru Kremlin, acest gest de prietenie ar trebui să fie suficient pentru a asigura o aliniere necondiționată a armenilor la doctrina putinistă. Poporul armean și-a permis însă să aibă o altă părere (l-a dat jos pe premier și îl cam ascultă pe șeful opoziției), iar acest lucru i-ar putea costa, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu zece ani cu Georgia”.

Republica Moldova este pe lista scurtă a provocărilor planificate la Moscova și e foarte vulnerabilă, arată Victor Felea. O fragilizează, în primul rând, „ezitările clasei politice, dominată de oligarhi extrem de puțin interesați în tranziția politică a republicii către un stat de drept, cu o economie de piață liberă și domnia legii”. O fragilizează „sărăcia endemică, complexul multicultural-etnic și de credințe, dar mai ales conflictul înghețat din Transnistria”. Cum ultimele sondaje arată că deja 52% dintre moldoveni sunt favorabili aderării la Uniunea Europeană (deci și destui rusofoni), Rusia e foarte atentă. Deocamdată, președintele rusofon Igor Dodon susține pe față relația cu Rusia, ca și cum nu ar observa ce se întâmplă în societate. Mai e și oligarhul Vlad Plahotniuc, care promovează mult mai abil, prin majoritatea parlamentară, o politică de menținere a țării în zona gri. Din această poziție, Republica Moldova are toate „șansele” să nu ajugă în Europa.

La București, președintele i-a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă după ce aceasta din urmă a mers în Israel ca să susțină mutarea ambasadei României la Ierusalim.

Ioana Ene-Dogioiu e nemulțumită: e prea puțin, adică prea târziu ce face șeful statului.

Viorica Dăncilă nu va demisiona. Nici măcar o rezoluție a Curții Constituționale cum că ar fi încălcat Constituția cu o asemenea propunere fără mandat de la președinte nu ar obliga-o să-și părăsească funcția.

Klaus Iohannis nu trebuia să o accepte premier. Iar acum, dacă tot s-a ajuns aici, ar fi de dorit să aibă și un plan B în buzunar. Altminteri, iar e 1-0 pentru liderul social-democrat Liviu Dragnea.

XS
SM
MD
LG