Linkuri accesibilitate

Partidele germane şi cultura  


Palatul Charlottenburg
Palatul Charlottenburg

Din nou despre rolul culturii în programele unor partide care participă la alegerile generale din 26 septembrie

În Germania, se apropie data alegerilor generale. Cele 47 de partide se pregătesc să-şi trimită pe 26 septembrie reprezentanţii în viitorul Bundestag – în parlamentul federal al Germaniei. Dacă sondajele se confirmă, atinci viitorul cancelar ar putea deveni social-democratul, Olaf Scholz. Ascensiunea neaşteptată a lui Scholz a fost confirmată şi de reacţiile celor care au urmărut duminică seara cel de-al doilea duel televizat, la care au mai participat şi candidaţii partidului ecologist, Annalena Baerbock, şi candidatul creştin-democraţilor, Armin Laschet.

Partidele germane şi cultura
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:23 0:00
Link direct
În cursul acestui duel verbal au fost abordate diverse teme interne. De pe agenda discuţiei televizate au lipsit atât problemele legate de politica externă şi europeană, cât şi cultura.

În programele naţionale ale partidelor, cultura ocupă un loc secundar. O atenţie mai mare se acordă acestui domeniu totuşi la nivel local sau regional. O privire asupra programelor celor mai importante formaţiuni politice care pe 26 septembrie vor participa, în paralel, la alegerile pentru legislativul land-ului federal Berlin, demonstrează că la nivel local există un interes mai pronunţat pentru cultură. Desigur, land-ul federal Berlin care în acelaşi timp găzduieşte şi capitale Republicii Federale joacă un rol de frunte în ceea ce priveşte conservarea istorică a moştenirii culturale, cît şi reprezentarea culturii germane contemporane, în general. Poate din această cauză, partidele care vor participa la scrutin au acordat domeniului cultural o atenţie mai mare. Programele nu se pierd în generalităţi, ci cuprind puncte concrete.

Afiș electoral 2021
Afiș electoral 2021
Creştin-democraţii afirmă în programul lor că nu pledează pentru o „cultură de stat”, ci pentru „un stat care sprijină cultura”. Pornind de la această idee, ei promit o nouă lege care garantează o finanţare transparentă a culturii. În ceea ce priveşte cultura memoriei, conservatorii vorbesc despre transformarea fostei centrale Stasi într-un „campus al democraţiei”. Totodată, anunţă că se vor angaja ca ziua de 17 iunie să fie proclamată sărbătoare legală la Berlin. Reamintim, că pe data de 17 iunie 1953 a izbucnit revolta muncitorilor din Berlinul răsăritean care a fost suprimată de forţele poliţiei, de Stasi şi trupele sovietice, staţionate în fosta RDG.
Şi Partidul Stîngii propune o nouă sărbătoare legală, prin care se va marca sfîrşitul ultimului război mondial. Ideea transformării zilei de 8 mai într-o sărbătoare legală se regăseşte şi în programul social-democraţilor. Referitor la istoria RDG-ului, Partidul Stîngii cît şi cel ecologist sînt pentru extinderea campusului democraţiei despre care vorbesc şi creştin-democraţii.

Partidul ecologist şi cel al Stângii propun înfiinţarea unui loc central în vederea cinstirii memoriei victimelor politicii coloniale a Germaniei imperiale. Ecologiştii doresc să ducă mai departe campania de schimbarea numelor unor străzi şi pieţe care amintesc de trecutul colonial al Germaniei.

De remarcat este atenţie specială acordată scenei culturale alternative în programul ecologiştilor.

Muzeul german de istorie din Berlin
Muzeul german de istorie din Berlin

In conformitate cu doctrina lor, liberalii doresc să sprijine iniţiativele culturale private şi individuale. Pe de altă parte, susţin acel „campus al democraţiei” şi intensificarea acţiunilor de identificare şi retrocedare a operelor de artă, confiscate în perioda nazistă.

Partidul naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD) se opune redenumirii unor străzi şi pledează pentru cultivarea limbii germane materne. AfD respinge, de asemenea, aşa numita genderizare, considerînd-o un atac asupra limbii. În conformitate cu programul naţional, AfD militează pentru o cultură germană „directoare” şi consolidarea „canonului de valori” apusene, opuse globalizării.

Previous Next

XS
SM
MD
LG