Linkuri accesibilitate

Pentru România, eternizarea la putere a lui Vladimir Putin „este o veste proastă (Emilian Isăilă / Spotmedia.ro)


Ziare de la București

Revista presei de la București.

Anul electoral 2020 este cel mai urât și mai periculos din câți au fost, consideră Ioana Ene-Dogioiu, comentator la spotmedia.ro. Urât din cauza populismului agresiv, practicat de toate partidele. Se „cerșește” votul oferindu-se în schimb promisiuni lipsite de orice fundamentare și de orice plan etapizat.

Politicienii se tem de boicotul prin absenteism, dacă propunerile lor nu vor convinge oamenii că au cu cine vota...

Or ceea ce propun tocmai aici îi va duce, exact ca în 2016, crede Ioana Ene-Dogioiu. Opoziția pesedistă a fluturat imposibila majorare a pensiilor cu 40%. Evident, nu se va face, și ironia sorții – legea a fost promovată chiar de PNL când era în opoziție. Pensiile speciale vor rămâne neștirbite în buzunarul beneficiarilor. Inițiativa de desființare a lor a fost concepută fix ca să fie respinsă de Curtea Constituțională. Era limpede că e neconstituțional să umbli la unele dintre aceste pensii, dar, după cum au arătat experții, era perfect posibil să fie schimbat modul de calcul. Apoi, „marele program de relansare economică” anunțat de guvernul Ludovic Orban este în bună măsură tot populist și fără niciun termen concret, „bazat pe buget și pe banii europeni, care însă nu vor veni decât pe proiecte concrete”. Social-Democrații sunt supărați că liberalii le-ar fi copiat propriul program de relansare economică. E ridicol, numai că, arată jurnalista de la spotmedia.ro, mult hulitul Fond Național de Investiții, poreclit „pușculița” lui Dragnea, a reînviat acum în programul PNL-ului ca „Fondul Român de Investiții”.

Pentru România, eternizarea la putere a lui Vladimir Putin (după rezultatul referendumului constituțional) „este o veste proastă. În continuare, Republica Moldova va simți presiunea Moscovei, iar drumul către Uniunea Europeană va fi extrem de întortocheat”, scrie Emilian Isăilă pe spotmedia.ro. Nu e deloc sigur că „se va forma o solidaritate europeană împotriva lui Putin. Liderii politici, rând pe rând, vor fi tentați să obțină un avantaj economic de la Rusia, mai ales în ce privește exploatările de gaz și alte materii prime”.

În continuare, Republica Moldova va simți presiunea Moscovei...

Dar nu e exclus nici ca Donald Trump să nu mai obțină un al doilea mandat și atunci, o altă administrație ar putea repara, poate, fisurile din relația euroatlantică.

Ion M. Ioniță, pe blogurile Adevărul, observă „efectele neaşteptate ale pandemiei asupra europenilor”. De unde înainte Uniunea Europeană părea slăbită și fără capacitatea de a găsi soluții comune la problemele tot mai numeroase, acum statele membre cer insistent tocmai asta: soluții comune. Le este clar că „egoismul statelor nu duce nicăieri”. Și fenomenele politice au tendința de generalizare. Peste tot curentele anti-europene au pierdut teren. Cel mai neașteptat efect este însă, în opinia lui Ion M. Ioniță, faptul că „a crescut substanţial numărul celor care consideră că Uniunea Europeană trebuie să iasă din criză ca un actor global puternic”.

A început președinția germană a Uniunii Europene, ultimul rol de importanță globală al cancelarului german Angela Merkel, al cărui mandat se încheie în toamna anului viitor. Valentin Naumescu semnează o analiză pe spotmedia.ro, cu sublinierea că cele patru mandate de cancelar obținute de est-germana Merkel au fost „ani ai crizelor prelungite şi ai evitării în ultimul moment a dezastrului. De cel puţin cinci ori, din 2005 încoace, UE a fost pe marginea prăpastiei, iar calmul, bunăvoinţa, răbdarea şi moderaţia Angelei Merkel au ajutat la salvarea Uniunii”. E profund semnificativ că tocmai în acest moment cu miză foarte mare pentru viitorul Europei la conducerea Uniunii se află Germania și acest cancelar.

XS
SM
MD
LG