Linkuri accesibilitate

Președinta Maia Sandu, mesaj de Ziua mondială a Libertății Presei


Maia Sandu

Într-un mesaj de Ziua mondială a Libertății Presei, care este marcată la 3 mai, președinta Maia Sandu a spus că autoritățile moldovene trebuie să asigure libertatea instituțiilor media, accesul la informație și să apere drepturile jurnaliștilor. Într-un mesaj publicat pe site-ul președinției, Sandu a lăudat instituțiile de presa care împărtășesc valorile „democrației și ale legalității”, informează obiectiv și „pun presiune pe autorități”. Făcând apel la responsabilitatea jurnaliștilor, Sandu a spus că, „într-o lume bântuită de falsuri, propagandă și dezinformare”, capacitatea „de a discerne și de a nu dăuna publicului devine una dintre calitățile principale ale celor care fac presă”.

Potrivit indicelui libertății presei alcătuit de organizația internațională Reporterii fără Frontiere, R. Moldova se află pe locul 89 din 180 de țări. Presa moldoveană este „diversă dar extrem de polarizată” și marcată de o „influență excesivă din partea oligarhilor”, cu jurnaliști „intimidați și hărțuiți frecvent de politicieni și autorități”, cu un acces precar la informația de interes public, „lipsa independenței editoriale și jurnalismului de calitate” fiind „provocări majore”, se mai spune în Indicele Mondial Libertății Presei 2021.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG