În Kârgâzstan, președintele în exercițiu, Sadîr Japarov, a anunțat că va candida la funcția de șef al statului, dacă un amendament constituțional elaborat de parlament îi va permite acest lucru. Constituția kârgâză interzice unui președinte în exercițiu să candideze pentru un mandat deplin, iar pentru modificarea constituției poate fi nevoie de un referendum. Fost deputat naționalist condamnat pentru răpirea unui rival politic, Japarov a devenit și prim-ministru, prin votul parlamentului, pe 14 octombrie, după zece zile de tulburări soldate cu demisia fostului președinte kârgâz Sooronbai Jeenbekov și a fostului guvern. Criza din Kârgâzstan s-a declanșat după alegerile parlamentare din 4 octombrie, despre care opoziția a spus că au fost falsificate de partidele apropiate fostului președinte Jeenbekov.
Președintele în exercițiu al Kârgâzstanului a anunțat că va candida la funcția de șef al statului
Cele mai citite
1