Președintele american, Joe Biden, a promis să riposteze împotriva grupului terorist Statul Islamic, după ce atentatele sinucigașe din fața aeroportului din Kabul au ucis cel puțin 13 soldați americani și zeci de afgani, cu mulți alți răniți, cu doar câteva zile înainte de data limită de 31 august, când trupele străine urmează să părăsească definitiv Afganistanul.
"Celor care au comis acest atac ... nu vom ierta, nu vom uita, vă vom vâna și vă vom face să plătiți", a spus Biden într-un discurs televizat, de la Casa Albă, pe 26 august.
Biden a declarat că forțele americane vor ține în vizor gruparea Statul Islamic Khorasan (ISIS-K), gruparea extremistă din Afganistan afiliată rețelei teroriste Statul Islamic, care a revendicat atacul. Gruparea este rivală a milițiilor Taliban. ISIS-K a declarat că ținta atacului ar fi fost „translatori și colaboratori” ai armatei americane.
Statele Unite coordonează evacuările de la aeroportul din Kabul cu milițiile Taliban, care de pe 15 august au preluat controlul în Afganistan.
Președintele Biden a mai spus că atacul terorist de joi nu va descuraja Statele Unite de la misiunea lor de a evacua mii de cetățeni americani, aliați și afgani „vulnerabili”, care riscă represiunile milițiilor Taliban, pentru anii de cooperare cu trupele internaționale.
"Nu vom fi descurajați de teroriști. Nu îi vom lăsa să oprească misiunea noastră. Vom continua evacuarea", a spus Biden, adăugând că peste 100.000 de persoane au fost deja evacuate din Afganistan în ultimele 12 zile.
Biden a reafirmat că trupele americane își vor încheia misiunea pe 31 august, spunând că în următoarele câteva zile este suficient timp pentru a încheia evacuările. Se estimează că aproximativ 1.000 de cetățeni americani se mai află în Afganistan.
Cu cel puțin 13 militari americani uciși, atacul terorist de joi a fost cel mai letal atac împotriva trupelor americane din Afganisnta din ultimii zece ani și unul dintre cele mai letale din întregul război de 20 de ani. În atacul terorist au fost uciși și cel puțin 60 de afgani.
O serie de țări occindetale aliate au anunțat joi că și-au încheiat misiunea de evacuare, între acestea Canada, Germania, Olanda și Belgia dar toate au ținut să sublinieze că vor continua să-I ajute pe afganii periclitați să părăsească țara.