Linkuri accesibilitate

Pregătirea anexării Basarabiei (V): Implicările Legației Sovietice de la București (1)


Presa din România despre sosirea lui Mihail Ostrovski, primul ambasador sovietic la București

În seria de publicații anterioare, întitulată sugestiv „Tentative de comunizare a Basarabiei până la 28 iunie 1940”, am prezentat în detaliu organizarea acțiunii subversive sovietice, al cărui scop era răspândirea comunismului în România, acțiunile de spionaj, menținerea stării de incertitudine în Basarabia, prin provocări armate la Nistru și organizarea propagandei și rețelelor de agenți, toate având ca scop compromiterea administrației românești în provincie și pregătirea terenului pentru anexarea sa.

Aceste acțiuni ale statului sovietic s-au desfășurat în condițiile absenței relațiilor diplomatice între cele două state, România fiind unica țară din Europa care nu-și restabilise legăturile cu URSS după 1918. După constituirea Statului Sovietic, România a ezitat vreme îndelungată să-1 recunoască și să stabilească raporturi diplomatice cu el, bazată pe două considerațiuni: teama că URSS nu a renunțat la Basarabia și pentru a evita tulburări în viața națională a României, ca rezultat al acțiunii subversive.

După cum scriam în unul din articolele de pe Blogul Centenarului, ascensiunea lui Hitler la putere în Germania și politica militaristă a Japoniei în Extremul Orient au determinat o schimbare majoră de atitudine a URSS față de problemele europene, fapt care a determinat o apropiere neașteptată față de România. Apropierea româno-sovietică, culminată cu reluarea raporturilor diplomatice în anul 1934, a devenit posibilă datorită schimbărilor intervenite în situaţia internaţională.

Nicolae Titulescu (dreapta) și Maxim Litvinov (Comisar de Externe sovietic), artizanii reluării relațiilor diplomatice sovieto-române
Nicolae Titulescu (dreapta) și Maxim Litvinov (Comisar de Externe sovietic), artizanii reluării relațiilor diplomatice sovieto-române

Dacă totuși România a acceptat să recunoască de jure Statul Sovietic și să statornicească legături normale cu el, primind garanțiile și de alte state (între care și Franța), acest lucru s-a bazat pe convingerea că Uniunea Sovietică va renunța la orice revindecări asupra României și că între cele două state se vor putea stabili raporturi diplomatice normale. Speranțele legitime ale României au fost însă înșelate, deoarece concomitent cu instalarea Legației Sovietice la București aceasta devine un centru important de spionaj și organ conducător al mișcării comuniste din țară. La scurt timp, în vara anului 1940 URSS, profitând de conjunctura internațională favorabilă, a răpit pentru a doua oară Basarabia și în plus Bucovina de Nord.

Activitatea Legației Sovietice de la București (în perioada interbelică noțiunea de Legație era echivalentă cu Ambasadă – n.a.) n-a fost studiată în spațiul românesc decât fragmentar, fapt regretabil în sine, deoarece anume acestei instituții i-a aparținut misiunea de a pregăti terenul pentru comunizarea României și anexarea Basarabiei. În ceea ce urmează, vom publica o serie de articole dedicate istoricului Legației, prin prisma unui document al Serviciului Special de Informații Român din anul 1941 privind rolul Legației în organizarea și coordonarea spionajului sovietic în România.

Calea Victoriei din București în anii 1930 (vedere dinspre Legația Sovietică)
Calea Victoriei din București în anii 1930 (vedere dinspre Legația Sovietică)

Contextul reluării relațiilor diplomatice

Recunoașterea de jure a Statului Sovietic România a refuzat s-o facă vreme îndelungată bazată pe doua considerente bine determinate:

1) teama ca panslavismul să nu constituie un punct de program si pentru noul Stat Sovietic (mai ales că revendicări asupra Basarabiei au fost formulate încă de primele organizații comuniste) și 2) că noul stat URSS prin reluarea raporturilor diplomatice să urmărească nu numai stabilirea

unor legături de la stat la stat, ci mai mult un mijloc pentru a provoca tulburări în viața națională a României, a formei de guvernământ și prin bolșevizarea ei să-și atingă același scop de expansiune urmărit în trecut sub altă formă de Rusia Țaristă.

Din dreptul că Basarabia trebuie să rămână veșnic românească, cum și din garanțiile date de celelalte state (printre care și Franța), România a acceptat să stabilească raporturi diplomatice cu URSS și să adere la Convenția pentru definirea agresorului, semnată la 3 iulie 1933, în Londra. Data de 9 iunie 1934 marchează efectiv reluarea raporturilor diplomatice dintre România și URSS prin înființarea Legației Sovietice la București și instalarea primilor reprezentanți.

Organizarea Legației Sovietice din București

În comparație cu celelalte reprezentante diplomatice și eludând în mod vădit normele prescrise de dreptul internațional în materie de funcționare a legațiilor, reguli potrivit cărora rolul unei legații este îndeobște acela de a realiza pe plan internațional o apropiere între două state și a stabili între ele raporturi normale, Sovietele au socotit că o legație înseamnă ceva mai mult.

Pornind de la acest raționament, conducătorii statului sovietic au conchis că rolul unei legații nu este numai acela de a netezi asperitățile dintre două state întru stabilirea raporturilor normale între ele, ci mai ales acela de instrument - adăpostit de imunitatea diplomatică - organizator și conducător al mișcării comuniste din țara respectivă și creator al unui climat favorabil comunizării întregii țări cu scopul final: încadrarea statului respectiv în sistemul politic al republicilor URSS.

Într-adevăr paralel cu instalarea Legației Sovietice la București, aceasta devine și un centru de spionaj și de organ al mișcării comuniste din România. Cum era organizată Legația Sovietică?

Legația Sovietică se compunea din următoarele cinci servicii:

Cancelaria;

Serviciul Consular;

Serviciul Komendaturii;

- Reprezentanța Comercială şi

- Agenția Telegrafică TASS.

Conducerea Cancelariei era încredințată unui consilier de legație și în compunerea lui intrau următoarele secții:

a) Secția Informațiilor, în competența căreia intra culegerea informațiilor politice, militare și supravegherea reprezentanților diplomatici ai statelor străine. Materialul informativ era adunat prin informatori și prin „colaboratorii legației”. Datorită importanței ce prezenta această secție, ea se afla sub supravegherea direct a Polpredului (Polnomocinîi Predstaviteli – Ambasadorul sau Ministrul, n.a.);

b) Secția Protocolară, avea în căderea sa totalitatea chestiunilor privitoare la protocol;

c) Secția Cifrului, în atribuțiile căreia intra cifrarea și descifrarea corespondenței secrete, precum și redactarea acestei corespondențe;

d) Secția Fotografică și Arhiva, care cuprindea păstrarea corespondenței și a documentelor diplomatice, precum și fotografierea documentelor importante;

e) Secția Legăturilor cu Străinătatea;

f) Secția Diplomatică, în sfera căreia intrau toate legăturile cu Ministerul Afacerilor Străine român, cu membrii guvernului, cu șefii partidelor politice, cu autoritățile etc. De asemenea, ea avea sarcina de a menține legăturile „de amiciție” cu legațiile statelor străine aliate sau simpatizante, precum și urmărirea activității legațiilor statelor ce duc o politică ostilă intereselor URSS;

g) Secția Legăturilor Culturale în competența căreia intrau încercările de apropiere cu cercurile culturale, științifice, artistice etc din România, organizarea de asociații (cum erau Amicii URSS, Amiciția Româno-Sovietică), aducerea de artiști sovietici în România, organizarea de concerte, conferințe, reprezentanțe cinematografice, mitinguri aeriene, sporturi etc. Tot această secție reprezenta organizația VOKS (Societatea Legăturilor Culturale dintre URSS și Străinătate), cu Sediul la Moscova;

h) Secția Presei, avea în căderea ei urmărirea presei locale și străine în ceea ce aceasta ar scrie relativ la URSS și interesele ce aceasta ar avea. De asemenea, ea avea sarcina să comunice ziarelor materialul informativ necesar;

i) Secția Studiilor și a Bibliotecii se îndeletnicea cu adunarea și păstrarea cărților, revistelor, hărților, diagramelor, statisticilor etc., care conțineau material informativ necesar relativ la România și Balcani, precum și a ziarelor, broșurilor etc. De asemeni, ea întocmea și înainta ministrului rapoarte și studii relative la cele de mai sus și își completa informațiile printr-o legătură continua cu Secția Informațiilor din celelalte servicii ale legației.

Serviciul Consular era condus de un secretar de legație și se împărțea în șase secții:

a) Secția Informațiilor, era o secție a KRO (Kontr Razvedovatelnîi Otdel - Secția de Contraspionaj, n.a.) și INO (Inostrannyi Otdel – Secția Externă, n.a.) din NKVD și avea în competența sa culegerea de informații și contrainformații din România cu privire specială la emigrația rusă și străină;

b) Secția Supușilor Străini, avea în sarcina sa examinarea cererilor tuturor acelora ce vor să intre în URSS;

c) Secția supușilor sovietici, se ocupa cu chestiunile relative la intrarea, șederea și tranzitarea supușilor sovietici în și prin România, supravegherea acestora, cercetarea situației lor militare, a vieții lor particulare etc.;

d) Secția Pașapoartelor și Vizelor, în competența căreia intra eliberarea pașapoartelor și facerea vizelor pentru cei ce solicitau intrarea în URSS. Vizele se dădeau numai pe baza datelor primite de la Serviciul de Informații al Legației și cu aprobarea ministrului;

e) Secția Fișelor și a Arhivei avea în căderea sa păstrarea actelor și a întregului material comunicat de Secția de Informații a Serviciului Consular;

f) Secția Casierei și a Contabilității, controla gestiunea întregii legații. Sumele secrete încredințate Poplpredului rămâneau în afara acestui control.

Dosarul Ministrului sovietic N. Ostrovski la MAE al României
Dosarul Ministrului sovietic N. Ostrovski la MAE al României

În Serviciul Komendaturii intrau:

a) Secția Curierilor, avea ca atribuții de a întâmpina, conduce, găzdui și supraveghea curierii de orice fel ce veneau sau plecau la legație, să fie în URSS, să fie în străinătate, să fie în interiorul țării. De asemenea, avea să fie în grija sa serviciul telefonic, acela al radiorecepției etc. Funcționarii secției erau subordonați Serviciului de Contra Informații al Secției Consulare; personalul care făcea de serviciu la legație câte 24 ore şi în îndatoririle cărora intra primirea vizitatorilor, corespondenței, comunicărilor telefonice, etc;

b) Paza, avea în atribuțiile sale paza interioară și exterioară a legației;

c) Secția de Întreținere avea în competența sa totalitatea chestiunilor referitoare la întreținerea la întreținerea imobilelor in care erau instalate serviciile legației.

De asemenea, Serviciul Komendaturii se ocupa cu supravegherea locuințelor particulare ale funcționarilor sovietici, cu paza șantierului, cu supravegherea lucrătorilor de pe acest șantier, cu paza şi supravegherea cantinei funcționarilor legației, precum și cu supravegherea şi cu supravegherea personalului inferior al garajului.

Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG