Linkuri accesibilitate

Pregătirea anexării Basarabiei (V): Implicările Legației Sovietice de la București. Cazul Butenko (6)


București în anii 1930, vedere dinspre Legația Sovietică

În anii 1937-1938, în plin dezmăț al marilor epurări staliniste, o serie de diplomați sovietici, inclusiv mai mulți ambasadori din țările europene, au decis să evadeze în lumea capitalistă, refuzând să se supună ordinelor Comisariatului de Externe de rechemare. Fenomenul este cunoscut în istoria sovietică drept „nereturnare” („Hевозвращенствa”), iar persoanele care refuzau să se întoarcă în URSS după ce primise acceptul să călătorească sau să activeze în exterior erau numiți „nereturnați” („Невозвраще́нцы”). Denumirea sa oficială din URSS în anii 1930 era „Evadare în timpul aflării în străinătate”, „nereturnarea” fiind însă o formă de evadare de-a lungul istoriei Rusiei.

Pe plan legislativ, definiția „nereturnării” în URSS a fost formulată în 1929 în legătură cu adoptarea decretului Prezidiului Comitetului Executiv Central al URSS „Despre declararea în afara legii a funcționarilor - cetățeni ai URSS în străinătate care au fugit în tabăra inamicilor clasei muncitoare și a țărănimii și refuză să se întoarcă în URSS”. Persoana care a refuzat să se întoarcă era scoasă în afara legii. Recunoașterea unei persoane în afara legii în conformitate cu art. 4 din această decizie era făcută de Curtea Supremă a URSS și presupunea confiscarea averii și executarea în 24 de ore. Această lege a avut efect retroactiv (art. 6), adică s-a extins și la toți acei oficiali - cetățeni ai URSS care nu s-au întors în URSS din străinătate și înainte de adoptarea legii.

Mihail Ostrovski în GULAG
Mihail Ostrovski în GULAG

Printre cei trecuți de autoritățile sovietice în lista „nereturnaților” s-a aflat și Fiodor Butenko, însărcinatul cu afaceri sovietic la București, care în februarie 1938 a dispărut din România și și-a anunțat apariția la Roma. Scriam în articolele precedente că pe parcursul existenței sale până la cedarea Basarabiei, Legația URSS la București a avut o viată destul de zbuciumată, dar numai un singur șef de misiune - pe Mihail Ostrovski, acreditat în decembrie 1934, care la începutul anului 1938, a fost rechemat la Moscova, arestat și condamnat pentru spionaj în favoarea puterilor străine. În locul său a rămas, șef ad interim al misiunii diplomatice la București, însărcinatul cu afaceri Fiodor Butenko. La 7 februarie 1938, funcționarii sovietici au reclamat Ministerului Afacerilor Străine al României și Comisariatului Sovietic de Externe dispariția acestuia. Ulterior, Butenko și-a făcut apariția la Roma, declarând ca fugise de teama să nu fie rechemat la Moscova și executat.

Aleksandr Barmin
Aleksandr Barmin

Fiodor Butenko nu era unicul caz de acest gen din anii Marilor Epurări. La începutul anului 1937, Alexandr Barmin, ambasadorul sovietic la Atena, a petrecut câteva luni la Moscova, unde a aflat despre modul în care au fost fabricate procesele deschise împotriva opoziției. Întorcându-se în Grecia, a împărtășit cu unii dintre colegii săi îndoielile cu privire la autenticitatea acuzațiilor împotriva acestor persoane. Curând Barmin a devenit conștient de intenția superiorilor săi de a-l rechema din Atena înapoi la Moscova. După ce a informat prin telegramă Comisariatul pentru Afaceri Externe că a decis să ia o vacanță, Barmin a evadat la 18 iulie 1937 în Franța, apoi în Statele Unite, unde a devenit un aprig contestatar al regimului sovietic. Un alt diplomat sovietic, Fiodor Raskolnikov, atașatul sovietic în Bulgaria, după ce aflat despre arestarea și executarea ambasadorului sovietic din Turcia Lev Karahan, a decis să evadeze în Franța, schimbând trenul ce-l ducea spre Moscova cu altul care-l va duce la Paris.

Presa sovietică despre evadarea lui Fiodor Raskolnikov
Presa sovietică despre evadarea lui Fiodor Raskolnikov

Istoria lui Fiodor Butenko este deosebit de interesantă și puțin cunoscută în spațiul românesc, iar pentru a o face relevantă cititorilor noștri vom da publicității Notei Serviciului Secret Român, către Ministerul Afacerilor Străine, privind cazul diplomatului Butenko din 15 februarie 1938. În Notă se arată că de la Fiodor Butenko, fostul însărcinat cu afaceri al URSS la București, s-au primit următoarele documente:

1. Scrisoarea către Majestatea Sa regele;

2. Motivele plecării mele din București;

3. Organizarea Legației Sovietice și caracterizarea membrilor legației;

4. Problema Basarabiei, care se anexează, în original, însoțite de traducere.

Presa sovietică despre dispariția lui Fiodor Butenko
Presa sovietică despre dispariția lui Fiodor Butenko

Așadar, un document istoric inedit, care ne va edifica asupra mai multor aspecte controversate ale istoriei noastre, inclusiv, dar poate mai ales cu referire la istoria Basarabiei. În ceea ce urmează, vom lăsa ambasadorul sovietic să se destăinuie suveranului României, regelui Ferdinand I:

„ MAJESTĂȚII SALE REGELUI

SIRE,

Părăsind granițele țării, destinele căreia sunt încredințate Augustelor Voastre mâini, sunt profund fericit că numai pe teritoriul ei m-am deșteptat din apăsătorul vis rău bolșevic ce-mi sfâșia inima de mulți ani. Sunt profund mișcat de purtarea umanitară față de mine a colaboratorilor și funcționarilor Majestății Voastre, care mi-au dat un inimos și cald sprijin, dându-mi posibilitatea să mă conving profund de marile principii omenești ale echității și civilizației păzite de Coroana Majestății Voastre.

În activitatea mea viitoare şi în calitate de intelectual ucrainean, doritor de fericire pentru acest popor martir, aș fi foarte fericit dacă aș putea să aduc cel mai mic serviciu Majestății Voastre, încredințat fiind că între Ucraina dezrobită de bolșevici şi Regatul Majestății Voastre se vor stabili legături de strânsă prietenie şi de înțelegere reciprocă. Primiți, Majestate, asigurarea simțămintelor a celei mai profunde recunoștințe, sinceritate şi atașament.

ss, F. BUTENKO

București

MAJESTĂȚII SALE REGELUI

SIRE,

La 6 februarie, ora 7.00 seara, eu, șeful misiunii sovietice din București, am părăsit pentru totdeauna clădirea legației URSS, pentru a cădea la Augustele Voastre picioare, rugând pe Majestatea Voastră să-mi acorde refugiul și aducându-Vă spovedania mea din care se va vedea cum eu, cetățean rus, în vârstă de 33 de ani, am fost târât pe calea infernală a bolșevismului, cât și motivele care m-au determinat să mă rup pe vecie de ei.

PERSOANA MEA

Încredințând integral și fără nicio rezervă soarta mea în mâinile Majestății Voastre, voi expune pe scurt istoria vieții mele. Sunt născut în 1905, în Ucraina și în 1919, pe când aveam 14 ani, am fost – prin desfășurarea evenimentelor - târât în războiul civil din Rusia. Eram în clasa a IV-a de gimnaziu, când, înflăcărat de sentimental patriotic și naționalist, am intrat în Armata Albă. Finele anului 1919 şi tot anul 1920 până la ocuparea Crimeei de către bolșevici l-am petrecut în Peninsula Crimeea asediată de bolșevici. Atunci am fost făcut prizonier de cavaleria lui BUDIONNÎI și apoi trimis în Rusia bolșevică.

De la moarte m-a scăpat numai vârsta mea prea tânără, precum și împrejurarea că în comuna natală nu se știa motivul absenței mele (intrasem în Armata Albă plecând din orașul Bahmut departe de satul meu, la 100 km, unde se credea că eu continui să învăț la liceu). Anii ulteriori acestui episod petrecuți în Rusia Sovietică au fost fatal consacrați adaptării la regimul sovietic. Am absolvit cursul secundar şi universitar, am devenit ziarist şi critic şi apoi am intrat în cariera diplomatică în anii de grea încercare a Rusiei, când țara era încătușată în lanțurile regimului STALIN-EJOV. În suflet niciodată nu am fost bolșevic şi totdeauna cu o tragică durere în inimă îmi dădeam seama de grozăviile regimului stalinian.

Pentru bolșevici eu am fost totdeauna un element suspect şi numai criza excepțională şi extremă de oameni – după executarea aproape a tuturor diplomaților - au forțat Sovietele determinându-le să mă trimită la București cu o misiune diplomatică importantă. Însă și aici s-au luat toate măsurile de asigurare şi de precauție. Soția și copilul n-au fost lăsați să plece din Leningrad şi să vină la mine. Personal am fost înconjurat de un lanț de supraveghere de către organele GPU (Glavnoe Politiceskoe Upravlenie – Direcția Politică Centrală, organ al NKVD, responsabil cu spionajul extern – n.a.) la București. În sfârșit, cu începere de la 3 februarie 1938, s-a întreprins la București o vânătoare sălbatică din partea GPU, cu scopul de a mă suprima sau a mă răpi viu și trimite la Moscova, unde să fiu executat.

Cauzele generatoare ale acestei prigoane au fost două:

  • La Moscova făcându-se investigații, au reușit să-mi stabilească adevărata biografie, aflând că am luptat în rândurile Armatei Albe și, a doua,

  • Au aflat despre relațiile prietenești dintre mine și Ostrovski.

În ziua de 3 februarie 1938 a sosit la București din Viena, potrivit instrucțiunilor lui Ejov (șeful NKVD – n.a.), un agent GPU, specialist în asasinare și care în prezent domiciliază la Legația Sovietică, având următoarele două însărcinări: 1. Suprimarea sau răpirea mea (așa cum s-a întâmplat și cu generalul Miller); recrutarea pentru GPU a unui important personagiu militar român sau german.

Cele narate mai sus m-au silit să mă despart definitiv de Legația Sovietică și să fac apel la simțămintele umanitare ale Majestății Voastre, rugând să mi se acorde apărare și protecție”.

(Va continua)

Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG