Linkuri accesibilitate

Presa și oglinda (II)


Traian-Ungureanu-blog-2016

Cine caută credibilitate în sînul presei, va trebui să renunțe sau să își reconsidere criteriile. După scandalul BBC-Bashir, figurile, discursurile și principiile arborate uzual de marile instituții de presă pot trece în depozit. Așa de pildă, nu trebuie uitat că, pînă la scandalul BBC-Bashir, marele aparat de presă BBC era purtătorul unui mesaj fundamental: noi nu sîntem ca ceilalți. Ani de zile, BBC a promovat activ această diferență, sprijinindu-se pe o altă anchetă publică de răsunet. E vorba de Ancheta Leveson care a descris în Raportul ei final din 2012 practicile respingătoare ale presei tabloide în căutare de senzațional. Piesa incriminantă a fost „hacking”-ul adică „spargerea” datelor din telefoanele mobile ale celor luați în vizor: adolescenți uciși sau violați, politicieni notabili și celebrități de tot felul. Dezvăluirile Anchetei Leveson au fost preluate, de la o altitudine superioară, de BBC care a marcat astfel, în aparență convingător, distanța de etică și calitate care desparte presa serioasă, de tip BBC, de jurnalismul tabloid practicat în mod tipic de marele trust Murdoch. Acum, BBC se vede așezată în același rînd și în același registru moral cu cei de care se distanțase. Efectul acestei mutații compromițătoare nu se încheie cu o simplă scădere de reputație. Reîncărcată și gata să plătească polițe vechi, presa „populară” a contraatacat, cum era de așteptat, dar a trecut într-un front de luptă mai mult decît delicat. Căci, scandalul BBC-Bashir a fost lăsat să pună sub semnul întrebării însăși noțiunea de „libertate a presei”. În mod pervers, abuzuri de presă de tip Bashir-BBC au încălcat tot ce era mai util și corect în presă pentru ca, acum, infracțiunea să se întoarcă împotriva spiritului investigativ fundamental pentru presă. Ideea din spatele acestei siutații spune că presa ar trebui să se ferească sau să fie oprită de la investigații radicale. Am intrat sau am reintrat, astfel, într-o discuție care s-a născut odată cu presa: pînă unde? Și, mai departe: putem vorbi de o presă ce-și merită numele, fără să acceptăm investigații și dezvăluiri incomode? Apoi: există investigații și rezultate incomode fără mijloace și tehnici ne-conforme, radicale sau, uneori, la limita legalității? E aflarea adevărului posibilă în condiții de etică maximă? Dacă nu, atunci presa a exagerat imprudent înconjurîndu-se de discursuri despre „deontologie”, „bune practici” și „imparțialitate. O vorbă atribuită la Randolph Hearst - unul din marii patriarhi ai presei moderne - merită recitirea: „Știrile sînt acele lucruri pe care cineva nu le dorește tipărite - restul e reclamă!”. Ce ne spun consecințele scandalului BBC-Bashir e că excesul de retorică teologico-etică nu e natural și nu face bine presei, deși e un excelent adjuvant-paravan pentru orgolii și egouri profesionale. Noțiunea de „interes public” a fost și este, la rîndul ei, folosită cu o insistență suspectă.

N-ar trebui să uităm că orice abuz de presă la nivel înalt are doi complici: presa și victimele. Astfel, se pot spune multe despre Matrin Bashir, dar e limpede că nu Bashiur, jurnalistul BBC, i-a pus Prinețesei Diana vorbele în gură. Diana a executat, în timpul faimosului interviu, un rol bine studiat și a urmat un script atent croit. Nu mai puțin instructiv, același Prinț Harry care de-plînge afacerea BBC- Bashir e, azi, personajul central al unui conglomerat media ambulant și acordă, periodic, sub contract, interviuri mai mult sau mai puțin scandaloase.

Nici efectul colateral al „de-popularizării” presei nu e de ignorat. Condamnarea practicilor excesive ale presei e îndreptățită dar numai atîta vreme cît ea nu e folosită pentru a apăra estabishment-ul sau „lumea de sus” de dezvăluirile așa zisei prese populiste. Scandalul Hunter Biden e un avertisment grav în această direcție.

Presa e, în același timp, victimă și agresor, într-o lume care i-a dat puteri enorme. Complicațiile și tentațiile presei au fost sporite de apariția internetului și de expansiunea nelimitată a platformelor de știri și opinie. Astăzi, nu mai știm bine cine și ce e presa, pentru că orice și oricine sînt sau pot deveni presă. În plus, dependența comercială uneori totală, nevoile de finanțare și angajamentele ideologice masive au făcut din presă o oglindă cu o mie de fețe. Dintre toate puterile ei odinioară admirate, oglinda de presă păstrează doar capacitatea de a lua forma realității. Și a pierdut, în mare parte, disciplina care îi impunea să respecte și nu să altereze realitatea pe care o oglindește.

Vezi comentarii (1)

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG