Linkuri accesibilitate

Prizonierii Aliați ajunși în România, 1917-1918 (I)


Prizonieri musulmani la Halbmondlager, Germania (Foto: Public domain)

Germanii au transferat în Muntenia și Oltenia, în anii 1917-1918, prizonieri proveniți din mai multe armate aliate.Unii dintre ei fuseseră capturați în timpul luptelor din sudul României, cum a fost cazul cu rușii, alții aveau să fie aduși special în acest spațiu, cum s-a întâmplat cu italienii, dar mai ales cu nord și central africanii din trupele coloniale franceze, precum și cu indienii din trupele coloniale britanice.

Astfel, potrivit unei situații, în primul trimestru al anului 1917 erau în sudul României nu mai puțin 10.712 de prizonieri ruși. La începutul anului 1917, în București puteau fi văzuți prizonieri italieni, care erau puși să curețe zăpada de pe străzile orașului. Erau foarte prost hrăniți, dar aveau străluciri de bucurie în ochi când unii trecători români își exprimau solidaritatea cu ei.

Jihadul „arma secretă” a germanilor

Toate statele europene care aveau colonii în Africa sau în Asia au recrutat autohtoni fie în forțele de poliție, fie în armatele coloniale. Odată cu începerea Primului Război Mondial, pentru a acoperi golurile tot mai mari provocate de pierderile de pe frontul de Vest, soldați din Algeria, Maroc, Tunisia, Senegal, din centrul Africii sau din Indochina au luptat pentru Franța la Verdun sau în alte locuri, în vreme ce militari din India au făcut același lucru pentru Marea Britanie în Belgia sau pe Somme. Mulți dintre ei au fost uciși sau răniți, alții au fost luați prizonieri și au ajuns în lagărele germane.

Militari indieni din armata britanică pe Frontul de Vest (Foto: Public domain)
Militari indieni din armata britanică pe Frontul de Vest (Foto: Public domain)


Pentru a-și destabiliza adversarii, marile puteri au încercat să creeze și să răspândească diferiți „viruși” ideologici. Islamul era văzut ca o „armă secretă” germană, care putea fi îndreptată împotriva Marii Britanii și Franței, dar și contra Rusiei. Printre altele, germanii au încercat să-i recruteze pe unii dintre prizonierii musulmani originari din nordul Africii ori din India. S-au făcut demersuri pentru a-i mobiliza pe prizonieri în vederea jihadului împotriva britanicilor și francezilor, care controlau în diferite forme teritorii întinse și populații numeroase din lumea islamică. În vederea atingerii acestui scop, germanii au colaborat îndeaproape cu otomanii, aliații lor în estul Mediteranei și în Orientul Mijlociu. Orientalistul german Max von Oppenheim, care avea o lungă experiență și contacte în aceste zone, a jucat un rol foarte foarte important în această întreprindere îndrăzneață, susținută și de kaiserul Wilhelm al II-lea.

La Halbmondlager („Lagărul Semiluna”), în Wünsdorf, astăzi parte a orașului Zossen, la sud de Berlin, au fost adunați în anii 1914-1917 circa 5.000 de prizonieri, în majoritate musulmani. O secțiune separată era rezervată indienilor non-musulmani. Cu toții au fost bine tratați și își puteau practica religia. Pentru musulmani a fost ridicată chiar o moschee, o structură de lemn care imita Domul Stâncii, având alături un minaret care arăta influența otomană. Aproape 3.000 de prizonieri au fost recrutați în unitățile care urmau să lupte în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu. În cele din urmă, din motive diverse, inclusiv ca urmare a entuaziasmului scăzut din partea „recruților”, acțiunea a eșuat. Francezii și britanicii au menținut un control ferm în propriile imperii coloniale asupra teritoriilor populate de musulmani.

Lagărele din Bărăgan și Teleorman

Unii dintre prizonierii Aliați care fuseseră în lagărul de lângă Berlin aveau să ajungă în sudul României, după ocuparea acestui teritoriu de către Centrali. Potrivit unor date, germanii au adus în Muntenia, în martie 1917, între 2.000 și 3.000 de algerieni, senegalezi, dar și foști luptători din Africa centrală, anamiți (locuitori din Vietnamul de astăzi) și indieni. Toți acești prizonieri urmau să fie reuniți în așa-numite „lagăre agricole”, pentru a efectua munci ușoare în agricultură.

Soldați senegalezi dintr-o unitate colonială franceză decorată în Marele Război (Foto: Public domain)
Soldați senegalezi dintr-o unitate colonială franceză decorată în Marele Război (Foto: Public domain)


Prizonierii aliați din colonii au fost repartizați în mai multe lagăre. La Slobozia și la Morile-Mărculești, județul Ialomița, pe moșiile fraților Dumitru și Nicolae Seceleanu, funcționau două lagăre de prizonieri. Cel de la Slobozia era pentru prizonieri din coloniile franceze. Lagărul de la Morile-Mărculești cuprindea atât prizonieri indieni (460 la număr), proveniți din armata Imperiului Britanic, cât și prizonieri coloniali francezi. Alte lagăre au funcționat la Mănăstirea, pe un domeniu al prințului Carol, tot în județul Ialomița (în vechile sale limite teritoriale), și la Turnu Măgurele, județul Teleorman. Deși musulmanii erau majoritari, existau și prizonieri de alte religii. Spre exemplu, la Mănăstirea se găseau mulți senegalezi catolici, amintiți în jurnalul său de episcopul romano-catolic al Bucureștiului, Raymund Netzhammer.

Militari tunisieni decorați (dintr-o unitate colonială franceză) (Foto: Public domain)
Militari tunisieni decorați (dintr-o unitate colonială franceză) (Foto: Public domain)

Oamenii politici români din teritoriul ocupat au aflat de existența acestor prizonieri de război Aliați imediat după aducerea lor în Muntenia. Se știa inclusiv că erau într-o stare foarte proastă. Alexandru Marghiloman aflase informații în acest sens de la Dumitru Seceleanu, care îi era coleg de partid, și avea să noteze în jurnalul său, la 11 aprilie 1917: „în Ialomiţa s-au adus, pentru lucrul câmpului, prizonieri francezi de culoare[,] chiar şi annamiţi. Sunt aşa de slabi, din lipsă de hrană, încât munca lor e inexistentă”.

Antropologul Leon Frobenius în Bărăgan

Leo Frobenius, antropolog și explorator german (Foto: Public domain)
Leo Frobenius, antropolog și explorator german (Foto: Public domain)

Un rol esențial în aducerea în România a prizonierilor africani și asiatici l-a jucat Leo Viktor Frobenius. Aceasta a fost unul dintre antropologii germani de renume din prima jumătate a secolului XX, care a avut contribuții remarcabile și în arheologie. Născut în 1873, Frobenius a început să facă explorări sistematice în Africa la începutul secolului XX. La începutul Primului Război Mondial a fost implicat într-o acțiune mai amplă de susținere a intereselor germane în nord-estul Africii, în Eritreea și Etiopia, însă fără succes.

Din primăvara anului 1917, Frobenius a făcut vizite numeroase în lagărele din România, unde se aflau prizonieri din zonele coloniale. Au fost continuate studiile asupra culturilor africane și orientale care se desfășuraseră anterior la Halbmondlager, în Wünsdorf. Din echipa lui Frobenius au făcut parte nume importante ale științei din Germania, între care orientalistul Heinrich Lüders, indo-germanistul Wilhelm Schulze și etnologul Leonhard Adam. Lagărul de la Morile-Mărculești era comandat de locotenentul R. Hollman, care în această perioadă a făcut interviuri cu caracter etnografic, utilizate în texte publicate în perioada interbelică.

Interesat și de arheologie, Frobenius a făcut sondaje arheologice în siturile eneolitice (cultura Gumelnița) de la Cunești și Chiselet, județul Ialomița, în limitele administrative de atunci. Săpăturile s-au efectuat între aprilie-septembrie 1917, iar descoperirile preistorice au fost duse în Germania.

Populația locală românească din Bărăgan a stârnit la rândul ei interesul lui Frobenius. Au fost realizate numeroase fotografii de către echipa lui Frobenius. Unele priveau localitățile din zonă, arhitectura rurală, portul, obiectele din gospodărie și ocupațiile tradiționale ale localnicilor. S-au adăugat numeroase schițe cu aceeași tematică, realizate de pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna, care avea origini germane. Acesta a luptat în Armata Română și a căzut în captivitate germană, în 1916, iar în 1917 a revenit în țară cu sprijinul lui Frobenius. Alte fotografii i-au imortalizat pe prizonierii de război Aliați în timpul ocupațiilor cotidiene, la muncă, în perioadele de repaus.

Vezi comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG