Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (III)


Prizonieri austro-ungari luați de români la Oituz, 1917,Arhivele Naționale Istorice Centrale

Lagărele românești pentru prizonierii de război

Pentru internarea prizonierilor în eventualitatea intrării României în război, încă din 1915 s-a luat în considerare utilizarea taberelor de instrucție ale corpurilor de armată. Avantajul acestora era că se aflau deja pe proprietăți ale Ministerului de Război, că erau aproape de căile de comunicații, că aveau apă. În plus, construcțiile care urmau a se ridica aveau să fie utile în viitor și Armatei Române. Lagărele prizonierilor de război, dar și centrele de internare a civililor aveau să fie situate în zone relativ depărtate de linia prezumată a frontului cu Centralii.

Printre cele mai cunoscute lagăre pentru prizonierii de război aveau să fie cele din sud, de la Ișalnița, Mihai Bravu, Slobozia, Hagieni și Brăila, dar mai ales cele din Moldova, de la Dobrovăț, Șipote, Bârlad, Tecuci, Galați, Măstăcani, Răcăciuni etc. Situația din aceste lagăre va fi tratată în mai multe secțiuni ale acestui text.

Prizonierii aflați în lagărele românești în toamna anului 1916

La 4-5 septembrie 1916, în lagărele românești de la Ișalnița, Șipote, Bârlad și Tecuci se aflau 42 de ofițeri și 6.292 trupă prizonieri, precum și patru ofițeri și 1.892 trupă refugiați și dezertori. Cele patru lagăre aminte, plus cele de la Vaslui și Galați aveau să dețină la 17-18 septembrie 1916 un număr de 48 de ofițeri și 8.799 trupă prizonieri, cărora li se adăugau cinci ofițeri și 1.157 trupă refugiați și dezertori.

În anumite situații, prizonierii erau trecuți pe naționalități, o ilustrare a tendinței birocrației românești de a simplifica realitatea și de a o reduce la cadre etnice. Astfel, dintr-un total de 3.015 prizonieri de război Centrali, avuți în vedere într-o situație de la 15 octombrie 1916, din Armata Austro-Ungară erau 2.988: 1.590 maghiari, 621 austrieci, 317 boemi, 110 slovaci, 107 sârbi, 85 ruteni, 65 croați, 31 polonezi, 26 italieni, 26 evrei, șapte români, un turc, doi fără naționalitate. Din Armata Bulgară erau 25 de prizonieri, dintre care 17 turci și opt bulgari, în vreme ce din Armata Germană erau trecuți doar doi prizonieri.

Pierderile teritoriale majore și retragerea armatei și administrației centrale românești, precum și a unei părți importante a structurilor subordonate în Moldova, la sfârșitul anului 1916, i-au afectat și pe prizonierii de război Centrali, la fel și pe internații civili. Mutarea celor care se aflau în lagărele și centrele din sud în Moldova s-a făcut în grabă, aproape haotic în anumite cazuri.

Anterior se dăduseră dispoziții pentru construirea unor adăposturi – bordeie – care să permită internarea a 10.000 de prizonieri la Brăila, Galați, Bârlad, Ghidigeni, Ivești, Tecuci, Mărășești, Focșani, Piatra Neamț, Roman, Bacău, Vaslui, Iași, Măstăcani, Șipote, Dorohoi și Botoșani. În unele locuri construcția acestor adăposturi se finalizase, era avansată sau măcar începuse, în vreme ce în altele nici nu demarase, din cauza lipsei personalui.

Prizonierii luați de trupele române în 1917

Bătăliile din vara anului anului 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz, au dus la pierderi mari – morți, răniți și prizonieri – pentru trupele combatante. Trupele române au făcut atunci mulți prizonieri germani și austro-ungari, chiar dacă și mulți români au ajuns în captivitatea Centralilor.

Prizonie german rănit, purtat de sanitari români,. Arhivele Naționale Centrale
Prizonie german rănit, purtat de sanitari români,. Arhivele Naționale Centrale

În prima mare bătălie din sudul Moldovei, la Mărășești, Corpul II Armată român a capturat aproape 1.000 de prizonieri Centrali numai în ziua de 11 iulie 1917. Astfel, Regimentul 2 vânători „Regina Elisabeta” capturase cinci ofițeri și 320 trupă, Regimentul Argeș nr. 4 luase trei ofițeri și 360 trupă, Regimentul Muscel nr. 30 făcuse cinci ofițeri și 260 trupă. Pe același front, la 12 iulie 1917, românii au capturat 700 de prizonieri, dintre care șase ofițeri. La 17 iulie 1917, au fost capturați 2.579 de prizonieri, inclusiv subofițeri și ofițeri inferiori, iar la 26 iulie 1917 au fost făcuți 1.245 de prizonieri. Unele unități înregistraseră recorduri în acest sens. Regimentul Gorj nr. 18 capturase opt ofițeri și 676 trupă din rândurile Centralilor în luptele de pe dealurile Mărăști și Răchitașul Mic, precum și pe vârfurile muntoase Tiua Neagră și Tiua Golașă, între 11 și 14 iulie 1917.

La Mărășești, la 27 iulie 1917, Regimentul 34 infanterie a capturat 62 de prizonieri, cu un ofițer, în cursul unui contraatac. La 6 august 1917, în luptele de la Mărășești au fost capturați patru ofițeri, șase cadeți și 382 trupă germani. Divizia 13 infanterie făcuse, la 6 august 1917, 109 prizonieri, preponderent germani, dar și câțiva austrieci. În zilele de 1-6 august 1917, Divizia 10 infanterie a capturat numeroși prizonieri. Astfel în ziua de 6 august 1917, Regimentul 38 infanterie luase prizonieri 35 de oameni și un cadet, iar Regimentul 39 infanterie capturase patru ofițeri, șase cadeți și 350 trupă.

Nu mai puțin grele, cu pierderi înseamnate de o parte și de alta, au fost luptele de la Oituz. În după amiaza de 30 iulie 1917 și în prima parte a zilei următoare, românii au capturat în zona Cireșoaia peste 500 de prizonieri, în majoritate din regimente austro-ungare, dar și câțiva bavarezi. Truple române au capturat 100 de prizonieri în văile Oituz și Slănic, la 31 iulie 1917. În aceeași zi, vânătorii de munte au luat 400 de prizonieri în prima lor bătălie. La 2 august 1917, pe frontul de la Oituz au fost făcuți alți prizonieri Centrali din trupele austro-ungare (honvezi maghiari, bosniaci, trupe compozite din Landsturm).

Prizonierii din lagărele românești la începutul anului 1918

Bogdan Negoi, România şi lagărele de prizonieri., 2011
Bogdan Negoi, România şi lagărele de prizonieri., 2011

Potrivit datelor provenite din surse elvețiane, parțiale, la 11 februarie 1918 existau în lagărele românești 9.778 prizonieri de război austro-ungari, repartizați la Dobrovăț (139 ofițeri și 42 trupă), Copou (401), Șipote (4.043), Bârlad (2.481), Răcăciuni (1.721) și Măstăcani (951). Tot atunci, prizonierii germani erau în număr de 2.450, în lagărele Dobrovăț (54 ofițeri și 20 trupă), Copou (trei), Șipote (396), Bârlad (507), Răcăciuni (1.443) și Măstăcani (29). Prizonieri turci erau 315, aflați la Dobrovăț (opt ofițeri), Șipote (90), Bârlad (68) și Măstăcani (147). Bulgari erau doar 129, toți din rândurile trupei, în lagărele Șipote (90), Bârlad (șapte) și Măstăcani (32). Dintre prizonierii Centrali, 8.082 erau folosiți în diferite munci: 2.533 în agricultură, 1.840 la șosele, 1.000 la căi ferate, 1.202 la exploatarea pădurilor, 466 în mine de cărbuni, 377 la descărcat cereale, 136 la transportarea cerealelor, 478 în servicii diverse (aviație, ateliere militare etc.).

În timpul tratativelor de pace de la Buftea-București, din primăvara anului 1918 , autoritățile române au prezentat diverse situații cu privire la prizonierii de război și internații civili existenți în lagărele românești și în centrele de internare. Din Armata Austro-Ungară erau 9.307 prizonieri: 170 la Dobrovăț, 3.970 la Șipote, 2.260 la Bârlad, 893 la Măstăcani, 1.540 la Răcăciuni, 474 în Copou. Din Armata Germană erau 1.950 de prizonieri: 71 la Dobrovăț, 361 la Șipote, 497 la Bârlad, 24 la Măstăcani, 997 la Răcăciuni. Existau 293 de prizonieri turci, dintre care nouă la Dobrovăț, 70 la Șipote, 67 la Bârlad și 147 la Măstăcani. Prizonierii bulgari fuseseră în număr mic în România, după cum am văzut mai sus. Interesat de soarta celor aproape 30.000 de prizonieri români luați de trupele bulgare, prim-ministrul Alexandru Marghiloman avea să constate, în martie 1918, că în lagărele românești existau (aproximativ) 100 de prizonieri bulgari.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG