Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XL)


Amintiri din timpul războiului, Frunzeasca, 1917. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României.

În anii Primului Război Mondial, satul Pâhnești era reședința comunei cu același nume, iar satele Stroiești și Giurgești formau comuna Stroiești, din județul Fălciu.

Astăzi satul Pâhnești este parte a comunei Arsura, iar satele Stroiești și Giurgești sunt încadrate în comuna Tătărani, județul Vaslui.

Centrul Pâhnești

Pâhnești era un sat sărac și practic izolat din cauza căilor de comunicații, în stare foarte rea nu doar în perioadele cu precipitații, ci și când solul era uscat. Nu era vorba de o situație singulară în zonă, dar observatorii din epocă au ținut să o menționeze.

Numărul internaților aflați la Pâhnești, la 10 martie 1917, era de 341, dintre care 337 în centru, iar patru (muncitori) la muncă. Se întrețineau singuri 101 internați, iar statul întreținea 81 (unul din clasa I și 80 din clasa a II-a). Două luni mai târziu, la 6 mai 1917, în același centru erau 465 de internați austro-ungari și germani, în majoritate muncitori.

Grup de ofițeri în Moldova, iarna 1916/1917. Sursa: Muzeul Național de Istorie a României
Grup de ofițeri în Moldova, iarna 1916/1917. Sursa: Muzeul Național de Istorie a României

Și acolo erau auzite aceleași plângeri ca în alte centre. Erau întâmpinate dificultăți foarte mari în încercarea de a cumpăra alimente de la țărani. Internații rămăseseră fără ceai dimineața timp de două săptămâni, întrucât proviziile centrului erau epuizate, iar de la regiune nu se puteau obține. Carne nu se mai primise de la Paști. Apăruse tifosul în sat, deși internații încă nu erau afectați. În școala localității era instalată o infirmerie, unde se găseau în acel moment patru bolnavi.

La sfârșitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917 se găseau la Pâhnești 831 de internați, dintre care 215 își asigurau singuri mâncarea, 11 erau din clasa I, 226 din clasa a II-a, iar 379 din clasa a III-a. Nu avem date în privința cetățeniei internaților. Mâncarea era mai bună de la mijlocul verii anului 1917, fapt datorat controlării distribuției alimentelor de către un membru al comitetului de internați. Infirmeria arăta bine, existând inclusiv o baie improvizată. Bolnavii erau culcați pe saltele de paie, iar cei aflați în stare gravă aveau paturi. Erau cinci bolnavi atunci, unul de nefrită cronică, altul de angină și trei de icter, aflați în convalescență. Din primăvara până în toamna anului 1917 se înregistraseră șase decese. Erau foarte multe plângeri cu privire la tratamentul aplicat internaților care erau trimiși la muncă.

În centrul de internare Pâhnești figurau 372 de internați la 2 februarie 1918, 325 dintre ei aflându-se în centru, iar 47 detașați la lucru (21 în agricultură, 26 în „diverse”). Peste mai puțin de trei săptămâni, la 20 februarie 1018, numărul internaților ajungea la 373, dintre care 115 din clasa IA, unul din clasa IB, 95 din clasa a II-a și 162 din clasa a III-a. În privința cetățeniei, era vorba de 266 de austro-ungari, 39 de turci, 32 de români, 21 de bulgari, 14 germani și un sârb.

Soldat român în Primul Război Mondial. Sursa: Muzeul Național de Istorie a României
Soldat român în Primul Război Mondial. Sursa: Muzeul Național de Istorie a României

Centrul de aici era considerat foarte bun de către elvețieni, la fel și comandantul său, căpitanul Vernescu. Exista o infirmerie foarte curată, nu erau bolnavi, băile erau suficiente, funcționa și un cuptor de deparazitare. Comitetul internaților se declara satisfăcut de situație, singura solicitare fiind aceea de a primi mai puțină mazăre și mai multă fasole, o trimitere probabilă la calitatea proastă a celei dintâi. Se puteau cumpăra alimente, prețurile fiind asemănătoare celor din alte centre; spre exemplu, un ou costa 40-50 de bani bucata.

Ultima săptămână din februarie 1918 găsea în scriptele de la la Pâhnești 368 de internați, 347 rămași în centru, iar 21 aflați la muncă; statul întreținea 86 de oameni, unul din clasa I și 85 din clasa a II-a. Cei 262 de internați aflați în evidențele centrului la finalul războiului fuseseră deja transferați, conform unei situații românești.

Centrul Stroiești (și subcentrul Giurgești)

O situație de la 5 mai 1917 ne arată că la Stroești și Giurgești erau 660 de internați austro-ungari și germani. În cel din urmă loc erau mai multe femei cu copii mici. Mai ales la Giurgești era multă mizerie. Femeile internate erau înghesuite în camerele mici din casele țăranilor, le lipseau cele necesare, inclusiv rufele pentru a-i înfășa pe nou-născuți. Suferința se putea citi pe fețele trase ale femeilor. Ele fuseseră mai grav afectate de captivitate decât bărbații, atât material, cât și psihic, la aceasta concurând privațiunile de tot felul, faptul că erau departe de casele lor, grija față de copii lăsați în urmă etc. Hrana pe care o primeau internații consta în mămăligă, care înlocuia pâinea, fasole, orez, carne de oaie, ceapă, zahăr și ceai.

Infirmeria avea opt bolnavi atunci, care erau culcați pe scânduri, deasupra cărora se punea o saltea de paie; nu existau pături. Nu erau semnalate boli infecțioase în centru. Exista un cuptor de deparazitare, care încă nu funcționa, varul pentru dezinfecția caselor lipsea, drept urmare măsurile preventive de igienă nu fuseseră luate. Centrul nu avea medic propriu, cel de la Boțești venind de două-trei ori pe săptămână; ritmul era, totuși, prea mic atunci când existau bolnavi grav. Un farmacist și un frizer erau delegați sanitari. Se găseau în centru și trei preoți catolici, care înmormântaseră 23 de persoane și botezaseră șapte copii.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG