Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XV)


Prizonieri Centrali în fața barăcilor noi, Albița, martie 1918

Lagărul de muncă Băcești

Lângă târgul Băcești (pe care elvețienii l-au ortografiat Băsești într-unul din rapoartele lor), acum un secol în județul Roman, astăzi în județul Vaslui, se afla un lagăr de muncă. Într-o vâlcea în pădure existau vreo 15 barăci săpate în sol (bordeie), acoperite cu paie și susținute pe tăvălugi de lemn. Ferestre nu erau, de aceea barăcile erau întunecoase; în schimb, erau călduroase. Exista o sobă bună, prevăzută cu găuri pentru încălzit apă, precum și o mică bucătărie. Drept paturi serveau niște scânduri fără împletituri, fără pături. WC-urile constau într-o rigolă, cu un mic adăpost din scânduri; o latrină deservea un rând de barăci. Prizonierii erau repartizați pe barăci conform naționalității lor. Iluminat nu exista în lagăr, după cum nu erau nici posibilități de distracție.

Bucătăria lagărului era adăpostită și consta în trei gropi săpate în pământ pentru oale. Elvețienii constatau la 5 martie 1918 că prizonierii aveau o mină bună. Totuși, potrivit spuselor prizonierilor, mâncarea era insuficientă, poate având în vedere și efortul pe care îl făceau. Ei primeau 700 de grame de pâine, fasole, varză acră și mazăre. Alimentația prizonierilor se îmbunătățise de la sfârșitul lunii februarie 1918. Apa era luată dintr-o fântână situată la 300 de metri de lagăre, era pământie, tulbure și puțin potabilă.

Îmbrăcămintea reprezenta o mare problemă pentru prizonieri. În vreme ce rufăria era insuficientă, îndeosebi cămășile – mai mulți prizonieri nu aveau deloc această piesă –, hainele erau deșirate.

Prizonierilor li se opreau bani pentru uneltele pe care le primiseră și care dispăreau. De asemenea, li se făceau popriri pentru tutunul care le era distribuit.

Captivii primeau în lagăr bune îngrijiri medicale, iar spitalul din Băcești era bine organizat. În sat existau un cuptor pentru deparazitare și băi; dezinfecția avea loc o dată la 15 zile. La începutul lunii martie 1918 nu existau paraziți.

Prizonieri Centrali în lagărul Băcești, martie 1918
Prizonieri Centrali în lagărul Băcești, martie 1918

La 5 martie 1918 erau la Băcești 375 de prizonieri, 44 dintre ei fiind germani. Din totalul captivilor, 202 erau în pădure, iar 18 la spitalul din Băcești. Numărul prizonierilor înregistrați la exploatarea forestieră de la Băcești a crescut în perioada următoare. La începutul lunii aprilie 1918 se aflau acolo 431 de prizonieri, dintre care 280 veniți din lagărul Bârlad, iar 151 de la Șipote.

Prizonierii munceau în pădure și erau plătiți pentru asta. Cei buni câștigau un leu pe zi, însă oamenii considerau că în raport cu efortul depus munca lor nu era just remunerată.

Comandant al lagărului era locotenentul Prumo, în martie 1918, care făcea o bună impresie. Înaintea lui fusese comandant locotenentul Magolda, care era foarte rău, îi bătea pe prizonieri.

De cealaltă parte a vâlcelei în care se găsea lagărul pentru prizonierii Centrali se afla o tabără pentru soldații români. Aceștia locuiau în barăci identice au ale prizonierilor, beau aceeași apă și făceau aceeași muncă.

Prizonieri Centrali în pădurea Băcești, martie 1918
Prizonieri Centrali în pădurea Băcești, martie 1918


În apropiere se găsea și un lagăr pentru prizonierii austro-ungari, etnici români din Transilvania, lagăr dependent de cel de la Șipote. Acești prizonieri erau privilegiați, pentru munca depusă erau plătiți cu trei lei pe zi. Până la începutul lunii martie 1918, ei primiseră partea lor de alimente trimise de elvețieni din Iași, precum și un transport făcut de Crăciun, plus cei doi lei pentru fiecare om, distribuiți prizonierilor Centrali în lagărul de la Șipote.

Lagărul de muncă Zorleni

Aflată la opt kilometri nord de Bârlad, localitatea Zorleni, județul Tutova (astăzi în județul Vaslui), era cunoscută prin existența acolo a unei moșii regale, Slobozia-Zorleni - , cumpărată de fostul rege Carol I în 1886. Era vorba de o mare proprietate agricolă, privată, unde se înființase și un orfelinat agricol, în 1898. Între decembrie 1916-martie 1917, când Marele Cartier General al Armatei Române și-a avut sediul la Bârlad, Cartierul Regal a fost instalat la Zorleni, în clădirea orfelinatului „Ferdinand”.

Unii dintre prizonierii de la Bârlad au fost trimiși la Zorleni, pentru a fi folosiți în agricultură, pe moșia regală. Administratorul moșiei era Henry Bolomey, un elvețian care fusese împământenit sub Carol I, iar în 1906 întocmise o monografie a proprietății. Când Guillermin și Stockar au ajuns în lagăr, la 8 martie 1918, unii dintre captivi erau cazați într-o cameră bună, alții într-o șură care nu era prea bine construită, dar unde existau paie din abundență. Elvețienilor li s-a părut că prizonierii aveau o stare bună, cu toate că aceștia se plângeau că mâncarea era insuficientă. Într-adevăr, nu exista mic dejun, prima masă se lua la ora 11:00, iar cea de seară la ora 18:00. În schimb, apa era bună.

Prizonierii trimiși la Zorleni erau folosiți la muncile câmpului, fiind plătiți cu 50 de bani pe zi. Duminica era zi de odihnă.

La 8 martie 1918, se aflau la Zorleni 70 de prizonieri de război, dintre care 65 de maghiari și 15 germani. Numărul prizonierilor avea să crească. La începutul lunii aprilie 1918, din lagărul Bârlad se aflau detașați la Zorleni 92 de oameni.

Lagărul de muncă Albița

La Albița, în apropierea râului Prut, s-a aflat un lagăr de muncă. Existau patru bordeie, în care puteau fi cazați 700 de oameni. Construcțiile erau întunecoase și prost aerisite. Nu existau paturi, nici așternuturi, oamenii dormeau direct pe pământ.

Prizonieri Centrali în fața bordeielor din vechiul lagăr, Albița, martie 1918
Prizonieri Centrali în fața bordeielor din vechiul lagăr, Albița, martie 1918


Prizonierii de la Albița au avut o situație foarte grea. Au fost folosiți la construirea de drumuri, dar erau prost îmbrăcați, mulți dintre ei cu picioarele goale, prost hrăniți și neplătiți, iar în plus bătuți. Ca urmare a frigului, degerăturilor, foamei și scorbutului au murit 320 de oameni într-un interval de 15 luni.

La sfârșitul anului 1917 au fost construite patru barăci noi din scânduri, cu ferestre normale, sobe, rogojini și rafturi pentru păstrarea bunurilor personale. La începutul lunii martie 1918, trei barăci noi erau încă în construcție. Tot în curs de construire era un cuptor de deparazitare. WC-urile erau în starea foarte bună și acoperite. Exista o bucătărie bună, adăpostită. Apa se lua direct din Prut. Lagărul nu dispunea de o infirmerie, bolnavii fiind trimiși la Roșiești.

Lagărul Albița avea în evidență 362 de prizonieri la 11 martie 1918, dintre care 126 erau la Fălciu, 104 la Bumbăta, 91 în lagărul de la Bârlad și în spitalul de la Rășești, iar 41 la Scopoșeni. Rămăseseră la Albița doar șapte oameni, toți maghari, care arătau bine în acel moment; din 13 februarie rămăseseră fără muncă. La Comandamentul General al Etapelor, de la Albița, se găseau 414 prizonieri la începutul lunii aprilie 1918, detașați din lagărul Bârlad.

Comandantul lagărului de muncă Albița devenise locotenentul Pîrvulescu din 13 ianuarie 1918; era apreciat ca foarte bun. Înaintea sa fuseseră comandanți locotenentul Stoicescu și locotenentul Dumitrescu, despre care se spunea că erau foarte răi.

Lagărul de muncă Scopoșeni

În satul Scopoșeni, comuna Zberoaia, județul Fălciu (astăzi comuna Gorban, județul Iași) se afla un punct de muncă. Delegații elvețieni au găsit acolo, la 11 martie 1918, un detașament format din 40 de oameni, dintre care 30 de austrieci și patru germani. Prizonierii de la Scoposeni lucrau dincolo de Prut, în Basarabia, în satul Nemțeni, într-un depozit de manutanță, unde cu ajutorul unui utilaj triau sămânță de ovăz. Șapte prizonieri evadaseră în Basarabia.

Vreme de trei luni prizonierii lucraseră într-o fermă la Pogănești, în apropiere de Huși, însă nu fuseseră plătiți, spre deosebire de internații civili, care își primiseră banii. La începutul lunii martie 1918, prizonierii arătau bine, la fel hainele și încălțămintea lor. Plângerile lor priveau hrana. Mai mulți captivi sufereau de hemeralopie („orbirea de zi”), cauza probabilă fiind perioada îndelungată petrecută în bordeiele de la Albița.

Vezi comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG