Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XVII)


Lagărul Măstăcani, martie 1918; în partea dreaptă se văd Prutul și Basarabia. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).

Lagărul Măstăcani

La doi kilometri distanță de satul Măstăcani, în partea central-estică a județului Covurlui, s-a aflat un lagăr pentru prizonierii Centrali în anii 1916-1918, așezat deasupra unui iaz format pe cursul râului Bujor, plin de stuf și trestie. Valea Prutului și colinele din Basarabia se vedeau bine din lagăr

Un prim lagăr a funcționat pe o colină din decembrie 1916 până în octombrie 1917. Din tabăra de la Ișalnița au sosit în lagărul de la Măstăcani, la 11 și 12 septembrie 1916, nu mai puțin de 2.995 de prizonieri trupă. Aceștia au fost instalați în barăci, iar paza era asigurată de milițieni din Regimentul 51 infanterie.

Lagărul Măstăcani, martie 1918; vedere în interior
Lagărul Măstăcani, martie 1918; vedere în interior


Ulterior s-a construit un nou lagăr, pe o altă colină situată în apropiere. Acest lagăr cuprindea 21 de barăci, fiecare dintre acestea pentru 70 de oameni. Barăcile erau bine construite, din scânduri duble, cu ferestre și sobe bune. Prizonierii dormeau pe capre de lemn, acoperite cu împletituri; pături nu existau. Curțile erau largi; WC-urile se aflau la distanță de barăci, erau în stare proastă, neacoperite. Prizonierii aveau haine suficiente în martie 1918, primite prin intermediul Crucii Roșii suedeze; era vorba de 260 de uniforme austro-ungare și 40 germane, plus rufărie.

Apa era bună, adusă cu butoaiele dintr-o sursă aflată în partea de jos a colinei. Bucătăriile erau adăpostite. Hrana era suficientă, cel puțin după aprecierea aspectului oamenilor. Erau totuși nemulțumiri între prizonieri în această privință. Captivii foloseau dimineața alimentele puse la dispoziție de guvernul român, iar seara pe cele primite din Germania. Ei puteau cumpăra ouă cu 50-70 de bani bucata și slănină cu 20 lei kilogramul.

Pentru oamenii care se întorceau din lagărele/detașamentele de muncă exista o baracă folosită drept carantină. Funcționau în lagăr un cuptor de deparazitare cu aer uscat, o spălătorie bună, camere pentru tuns, o sală mare pentru consultații, o farmacie înzestrată cu cele necesare. Crucea Roșie suedeză trimisese cărți prizonierilor de la Măstăcani. Exista în lagăr o capelă cu un preot catolic dedicat.

Starea oamenilor era bună în martie 1918, nu existau paraziți. Cu toate acestea, se înregistrau și cazuri de bolnavi care sufereau de boli grave, enterită tuberculoasă, scabie, reumatism. De altfel, anterior fuseseră repatriați 46 de prizonier invalizi, dintre care 43 de către Comisia română, iar trei de către medicii danezi.

Comandant al acestui lagăr a fost, de la 15 august 1917 până la sfârșitul lunii ianuarie 1918, locotenent-colonelul Nicolae Stoicescu, care li se părea „sever, dar drept” elvețienilor care au fost în zonă. Se știa că fusese un bun administrator. La jumătatea lunii ianuarie 1918, Stoicescu a fost transferat pe aceeași poziție la Șipote. Ulterior, comanda i-a revenit maiorului Constantin Stavarache, văzut de aceiași elvețieni ca „foarte bun și foarte uman”. Elvețienii aveau să evalueze la superlativ ceea ce constataseră la Măstăcani în martie 1918: „lagăr foarte bun, ofițeri excelenți, amplasare frumoasă”. Evident, aprecierea privea doar situația de atunci, nu și ceea ce se întâmplase în anul precedent.

Dintr-un raport elvețian aflăm că în lagărul de la Măstăcani erau, la 11 februarie 1918, 1159 de prizonieri, dintre care 951 austro-ungari, 147 turci, 32 bulgari și 29 germani. O lună mai târziu – aflăm din același raport – la Măstăcani erau înregistrați 1.092 de prizonieri, dintre care 893 de austro-ungari, 147 de turci, 30 de bulgari și 24 de germani. În lagărul propriu-zis erau 115 prizonieri, 28 se aflau în infirmerie, iar 20 în spital. În același timp, erau amintiți și 1364 de prizonieri de război care fuseseră „detașați ca muncitori pe lângă ruși și i-ar fi urmat în Basarabia”. Era o probabilitate, subliniată de altfel de autorii raportului.

La începutul lunii aprilie 1918, conform unei situații românești, în lagărul de la Măstăcani erau 576 de prizonieri. Alții erau detașați la muncile agricole (548) sau în depozitul de subzistență L. Catargiu (42). O situație ulterioară arăta că 572 de prizonieri erau în lagărul Măstăcani, alți 588 fiind detașați la comisiile mixte de rechiziții de la Suceveni și Drăgușeni, la depozitul de subzistență Covurlui, la Vlădești, în spitalul rus din Târgu Bujor și în 11 detașamente mici.

Din datele românești centralizate în 1918 reiese că la Măstacani au ajuns în anii Primului Război Mondial 3623 prizonieri. Mai mult de 80% dintre aceștia erau austro-ungari, în cifre: 3269, dintre care 878 au murit, 1.014 au fost repatriați, 36 eliberați, 123 au evadat, iar 1218 erau dați dispăruți. Germanii au fost în număr de 298, dintre care 45 au murit, 24 au fost repatriați, 101 eliberați, unul evadase, iar 127 dispăruseră. Bulgarii au ajuns în număr mic la Măstăcani, doar 56, dintre care șase au murit, 25 au fost repatriați, cinci eliberați, unul evadase, iar 19 dispăruseră. În situația numerică din care am preluat datele de mai sus, informațiile despre prizonierii turci nu apar, deși, după cum am văzut mai sus, ei erau în număr de 147 în februarie-martie 1918. În total, la Măstăcani au murit 929 de prizonieri, adică aproape o treime din efective. Cei 1.364 de dispăruți apar și în raportul elvețian citat, datele fiind obținute de la oficialitățile române. Este posibil ca situația să fi fost chiar aceasta, dar nu este exclus ca măcar unii dintre prizonieri să fi avut o altă soartă. Cercetările ulterioare ar putea lămuri și acest detaliu.

De lagărul de la Măstăcani au depins mai multe lagăre/puncte de muncă: Rogojeni, Suceveni, Itești, Vlădești, Slobozia-Oancea, Lascăr Catargiu, Drăgușeni, Gara Maria, Fârțănești și Gornești. Despre câteva dintre acestea sunt disponibile unele informații.

Lagărele de muncă Lascăr Catargiu, Vlădești, Rogojeni, Drgăușeni și Slobozia-Oancea

În localitatea Lascăr Catargiu, județul Covurlui, se afla un lagăr/detașament de lucru. Prizonierii lociuiau în barăci de scânduri duble, care aveau o ventilație bună, ferestre și sobe bune, iar pentru dormit capre de lemn, acoperite cu împletituri de stuf. Hainele erau suficiente. Exista o instalație bună pentru spălarea rufelor, iar luminatul se făceau cu lămpi cu petrol. Mâncarea era monotonă, ceea ce îi nemulțumea pe prizonieri. Aceștia lucrau pe domeniile agricole ale statului și primeau câte 70 bani/zi. Unii dintre ei lucraseră anterior în lagărul Galați și nu fuseseră plătiți. La 8 martie 1918, se aflau în acest lagăr 108 prizonieri de război, dintre care 87 maghiari, 10 turci, șapte germani și patru bulgari, care arătau bine; în spital erau opt oameni. Din informații românești, la începutul lunii aprilie 1918 mai erau 42 de prizonieri în lagăr.

Județul Covurlui: căile de comunicație la 1897
Județul Covurlui: căile de comunicație la 1897


Pe malul Prutului, județul Covurlui, la circa 10 kilometri nord de Măstăcani, se afla un lagăr de muncă, mai degrabă un punct de lucru. Prizonierii erau cazați în sat și munceau într-o fermă. În martie 1918, elvețienii au găsit acolo 30 de prizonieri, dintre care 17 turci, 11 maghiari și doi germani. Aceștia erau bine tratați și hrăniți, aveau haine suficiente; nu existau paraziți. Pentru muncă, prizonierii erau plătiți cu 50 de bani pe zi. Pentru comparație, un ou costa 50 de bani, iar un kilogram de slănină 12 lei. Duminica era zi de odihnă. Numărul total al prizonierilor a rămas neschimbat la începutul lunii aprilie 1918, după cum arată documentele românești.

În satul Rogojeni, județul Covurlui, tot pe malul Prutului, la circa 30 de kilometri nord de Măstăcani, un detașament de muncă era amplasat într-o fermă. La 10 martie 1918 se aflau acolo 30 de prizonieri bulgari și un turc. Elvețienii au constatat atunci că oamenii arătau bine, iar pentru munca lor primeau 50 de bani pe zi. În fermele din împrejurimi munceau alți 150 de prizonieri. La începutul lunii aprilie erau înregistrați la Rogojeni 96 de prizonieri.

În localitatea Drăgușeni, județul Covurlui, la circa 40 de kilometri nord-vest de Măstăcani se afla un punct de lucru. Prizonierii erau cazați în locuințe bune, dormeau pe capre de lemn, acoperite cu frunze uscate. Apă era suficientă. Unul din motivele de nemulțumire în rândurile prizonierilor era prețul exagerat al tutunului. Captivii munceau în pădure, inclusiv subofițerii, fiecare dintre ei trebuind să pregătească un metru cub de lemn. Ei reușeau să facă asta în răstimp de șase ore, după care erau liberi; munca le era plătită cu un leu/zi. Oamenii erau bine tratați și aveau o mină foarte bună. La 8 martie 1918, se aflau acolo 73 de prizonieri de război, dintre care 66 de maghiari și șapte turci. O lună mai târziu erau înregistrați la Drăgușeni 91 de prizonieri de război.

La Slobozia-Oancea, la 16 kilometri nord de Măstăcani, pe malul Prutului, la Slobozia-Oancea, județul Covurlui, a funcționat un detașament de muncă. Când au ajuns acolo delegații elvețieni, la 10 martie 1918, au găsit 15 prizonieri, dintre care 13 turci și doi maghiari. Aceștia primeau două mese pe zi, lucrau într-o fermă și erau plătiți cu 50 de bani/zi.

Vezi comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG