Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XXVII)


Masa de amiază la câmp

Regiunea de Internare NordDângeni

Regiunea de Internare Nord își avea sediul la Dângeni, în județul Botoșani. Timp de aproape un an și jumătate, cât a funcționat, această structură a suferit diverse schimbări. În mai 1917, Regiunea Nord avea șase centre, acestea cuprinzând împreună 23 de subcentre. Centrul de internare Coțușca avea subcentre la Rădăuți, Miorcani, Coțușca, Nichiteni, Ichimeni și Bivolu; centrul Săveni avea subcentre la Podriga, Știubieni, Săveni, Vlăsinești și Hănești; centrul Ripiceni, cu subcentre la Mihălășeni, Ripiceni și Dângeni; centrul Ringhilești, cu subcentre la Trușești, Ștefănești, Românești, Ringhilești și Călărași; centrul Bivolari, cu subcentre la Bivolari și Trifești; centrul Cismănești, cu subcentre la Cismănești și Hulub.

Paza centrelor din Regiunea de Nord era asigurată de Batalionul de Miliție „Alexandru cel Bun”. Acesta avea 856 de oameni la 31 decembrie 1917, repartizați în centrele din regiune. Milițienii care erau originari din teritoriul ocupat (Dobrogea, Muntenia și Oltenia) s-au revoltat la un moment dat, atacându-l pe comandantul lor, maiorul Motoceanu. Nu știm care au fost motivele acestei revolte.

Numărul total de internați civili din Regiunea Nord a cunoscut fluctuații, în funcție de mutările dintr-o regiune în alta, de eliberări și decese. Potrivit unei situații din 1917 (probabil din prima parte a anului), în regiune se aflau 17.633 de internați. La 10 decembrie 1917 numărul internaților înregistrați în centrele regiunii ajunsese la 21.642 de internați. Potrivit datelor prezentate de partea română în timpul tratativelor de pace de la București, la 2 februarie 1918 se găseau în Regiunea Nord 12.864 de internați, dintre care 7.266 erau bulgari, 4.899 turci, 563 austro-ungari, iar 136 germani. Dintre cei de mai sus, 4.421 erau distribuiți la CFR, 4.102 la diferite activități, iar 4.121 se aflau în centrele respective.

Județul Dorohoi: căile de comunicație la 1897
Județul Dorohoi: căile de comunicație la 1897


Elvețienii René Guillermin și Walther v. Stockar au ajuns acolo în februarie-martie 1918, iar observațiile lor reprezintă o oglindă a momentului. Comandant era colonelul activ de jandarmi M. Gheorghiu, descris ca „un om foarte activ, binevoitor, energic și bun administrator”. Situația din regiune la începutul primăverii anului 1918 era considerată satisfăcătoare. Turcii și bulgarii locuiau în bordeie, cu care ei erau obișnuiți, observau elvețienii. În schimb, germanii și austriecii locuiau în sate, în case particulare. Internații aveau aproape peste tot o mină bună și erau bine îmbrăcați. Centrele erau aprovizionate constant cu haine, inclusiv cojoace, prețurile fiind cele militare, adică mult scăzute față de cele de pe piața liberă: un cojoc costa 80 de lei, un complet-veston 41 de lei, opincile se cumpăra cu 1,50 lei.

În Regiunea Nord situația alimentară era relativ bună, oricum mai bună în comparație cu Regiunea Sud. Explicația era simplă, și anume depărtarea centrelor de internați de orice oraș important. Turcii și bulgarii din centrele de internare erau obișnuiți cu mâncarea din România și ar fi fost mulțumiți de ceea ce primeau de la autorități. Austriecii și germanii se puteau aproviziona mult mai ușor după plecarea trupelor rusești. Ca urmare a unei neînțelegeri, alimentele trimise de reprezentanții Elveției le fuseseră distribuite doar germanilor și austriecilor în toată regiunea.

Despre cele mai multe dintre centrele și subcentrele din Regiunea de Nord avem informații secvențiale. Este vorba mai ales de situații statistice, dar acestea sunt cu atât mai importante cu cât ne oferă detalii despre numărul total al internaților, cetățenia și etnia acestora, utilizarea lor la muncă etc.

În partea de nord-est a județului Dorohoi au funcționat centre de internați în localitățile Rădăuți-Prut, Miorcani, Coțușca, Nichiteni și Ichimeni.

Centrul Rădăuți-Prut. Pe malul Prutului, în localitatea Rădăuți-Prut, care avea și rolul de târg local, a existat un centru de internați civili. Acesta a fost cel mai nordic centru de internare din România în anii Primului Război Mondial. Potrivit unei situații din 1917, acolo se găseau 1.228 de internați. Erau 851 de „străini”, cetățeni români, dintre care 547 de bulgari, 281 de turci, 22 de albanezi și un evreu. Exista și un apatrid. Cetățenii străini erau în număr de 376, repartizați astfel: 200 din Bulgaria (192 de etnici bulgari, șapte turci și un evreu), 164 din Imperiul Otoman (82 de turci, 78 de albanezi și patru evrei), 12 din Austro-Ungaria (nouă maghiari și trei etnici români). La 2 februarie 1918, în centrul de internare Rădăuți-Prut se aflau 832 de internați, dintre care 425 bulgari și 407 turci.

Tânără la războiul de țesut într-un sat din România
Tânără la războiul de țesut într-un sat din România


La 10 decembrie 1917, la Rădăuți-Prut erau 1.123 de internați. Când au ajuns acolo Guillermin și Stockar, la 16 martie 1918, erau înregistrați 672 de internați, dintre care 180 se aflau în centru, 341 la muncă și trei la spital, iar 148 erau evadați. Din punct de vedere al cetățeniei, 367 erau români, 83 turci, 71 bulgari, iar unul austriac; deși nu este clar, probabil că evadații nu fuseseră avuți în vedere în această detaliere. Mulți dintre internați fuseseră repatriați în urmă cu două luni. Potrivit informațiilor obținute de elvețieni, în centrul de la Rădăuți nu fusese nicio epidemie. Oamenii care munceau erau cazați în bordeie sau în sat. Centrul dispunea de o infirmerie și o etuvă pentru deparazitare. După plecarea rușilor, viața devenise mai ușoară pentru internați, care puteau cumpăra un ou cu 20-30 de bani, un litru de lapte cu 1,30 franci, iar un pui de găină cu 10-15 lei. Turcii făcuseră contrabandă cu rușii, de la care cumpăraseră mai ales haine, la prețuri mici. P. Nicorescu era comandantul centrului, iar elvețienii constatau că era iubit de către internați, fiind chiar considerat un model de către aceștia.

Centrul Miorcani. La Miorcani, localitate aflată la sud de Rădăuți-Prut, erau 1.175 de internați cândva în 1917. „Străinii” cetățeni români erau 1.001, dintre care 566 de bulgari, 427 de turci, patru greci, un sârb, un albanez, un arab și un polonez. Cetățenii străini erau 174, repartizați astfel pe țări și etnii: unul din Grecia (etnic grec), patru din Austro-Ungaria (trei sârbi și un rus), 72 din Imperiul Otoman (37 de turci, 20 de bulgari, 11 greci și patru albanezi), 97 din Bulgaria (94 de bulgari, doi turci și un sârb). La 10 decembrie 1917, se găseau la Miorcani 1.129 de internați. Numărul acestora avea să scadă în perioada următoare, la 2 februarie 1918 înregistrându-se acolo 495 de persoane, dintre care 307 turci și 188 bulgari.

Centrul Coțușca. În comuna Coțușca a funcționat un centru de internare, unde se aflau 1.668 de persoane la 10 decembrie 1917. Potrivit altor date din aceeași perioadă, în acest centru se aflau 1.782 de internați. Dintre aceștia, 1.693 erau „străini”, cetățeni români, din punct de vedere etnic fiind vorba de 1.690 de bulgari, doi turci și un sârb. Erau și 89 de cetățeni străini, dintre care 73 din Imperiul Otoman, etnici albanezi, și 16 bulgari din Regatul Bulgariei. Câteva luni mai târziu, la 2 februarie 1918, mai erau înregistrați la Coțușca doar 179 de internați, dintre care 130 de bulgari, 47 de turci și doi austro-ungari.

Reprezentanții Elveției au vizitat centrul Coțușca la 16 martie 1918. Era deja perioada repatrierilor masive. Până în acel moment fuseseră repatriați 1.297 de oameni. Efectivul înregistrat acolo era de 263 de internați, dintre care 176 erau în centru, 87 detașați la Băcești, județul Roman, iar doi la spitalul din Dorohoi. În privința cetățeniei, 148 erau români, 39 turci, șase sârbi și un bulgar. Oamenii erau cazați în bordeie și în sat. Existau o infirmerie și o etuvă pentru deparazitare. Aprovizionare internaților era relativ ușoară; un litru de lapte se vindea cu 1,50 franci, iar un ou cu 20 de centime. De șase luni, comandantul centrului era căpitanul Mușatescu, care era considerat foarte bun.

Centrul Nichiteni. La Nichiteni, astăzi sat în comuna Coțușca, se afla un centru de internați, unde erau 1.261 de persoane la 10 decembrie 1917. Potrivit unor surse, cândva în anul 1917, în acest centru erau înregistrați 1.356 de „străini”, cetățeni români, 1.354 fiind bulgari, iar doi turci. La 2 februarie 1918 mai erau acolo 239 de internați (235 de bulgari, doi austro-ungari și doi turci).

Centrul Ichimeni. La sud de Nichiteni, în centrul Ichimeni, aflat în satul cu același nume, județul Dorohoi – astăzi în comuna Avrămeni, județul Botoșani –, erau 1.147 de internați cândva în anul 1917. Dintre aceștia, 661 erau „străini”, cetățeni români, împărțiți astfel din punct de vedere etnic: 543 de bulgari, 115 turci, un albanez, un grec, un român. Se adăugau și 20 de apatrizi. Erau și 466 de cetățeni străini, dintre care 212 din Imperiul Otoman (165 de turci, 40 de albanezi și șapte bulgari), și 254 din Regatul Bulgariei (247 de etnici bulgari și șapte turci).

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG