Linkuri accesibilitate

​​​​​​​Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XXXIX)


Amintiri din timpul războiului, Domnești-Târg, 1918, sursa: Muzeul Național de Istorie a României

Cu un secol în urmă, satele Averești și Plopi făceau parte din comuna Averești, iar Tăbălăiești și Armășeni formau comune separate, în județul Fălciu, toate populate de „răzeși vechi”.

Aceste localități fac astăzi parte din comuna Bunești-Averești, județul Vaslui; zona este bine-cunoscută prin viile și vinurile sale

Centrul Averești (și subcentrele Plopi, Tăbălăiești și Armășeni)

Satul Averești se afla la distanță de circa 17 kilometri de Huși, capitala județului Fălciu. Legătura dintre ele se făcea pe un drum de pământ, care timp de mai multe luni pe an era impracticabil, din cauza noroiului.

Conform unei situații românești, la 10 martie 1917, în evidența centrului de internare Averești se aflau 445 de oameni. Dintre aceștia, erau trimiși la muncă 42 de muncitori și șase meseriași, în vreme ce 397 de internați se aflau în centru. Între cei din urmă se găseau și 13 de invalizi. Se întrețineau singuri 135 de internați, iar de către stat erau întreținute 45 de de persoane (șase din clasa I și 39 din clasa a II-a).

Amintiri din timpul războiului, Frunzeasca, 1917. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
Amintiri din timpul războiului, Frunzeasca, 1917. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României

În centrul Averești și în subcentrele Plopi, Tăbălăiești și Armășeni erau 1.550 de internați în mai 1917, în majoritate austro-ungari și germani, bulgarii și turcii fiind în număr foarte mic. Centrul Averești era apreciat de L. Bacilieri, care l-a vizitat atunci, ca unul dintre cele mai bine conduse.

Locuințele în care stăteau internații erau salubre și curate. Starea de sănătate era bună, fapt vizibil în modul în care arătau oamenii. Inclusiv monotonia mâncării nu se făcea atât de dur resimțită ca în alte centre. Comandantul de la Averești gândise încă de la început – și asta îl singulariza – organizarea unor magazii de alimente de rezervă, bine aprovizionate, ceea ce asigura hrana pentru lunile imediat următoare.

Reclamațiile nu lipseau nici în acest centru, dar cel puțin în privința condițiilor de cazare și de hrănire ele nu păreau să aibă fundament. Plângerile bazate pe informații false erau sancționate de către autorități. Spre exemplu, un membru al comitetului de la Tăbălăești, învățător de profesie, se plânsese că în loc de 500 de grame, pâinea distribuită avea 280 de grame. Cercetarea efectuată de reprezentantul guvernului român, asistat de un medic elvețian, arătase că reclamația era mincinoasă. Drept pedeapsă pentru plângerea falsă, reclamantului i s-a redus pentru opt zile cantitatea de pâine de la 500 de grame/zi la 300 de grame/zi.

În a doua jumătate a lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917, la Averești erau 908 internați, dintre care 157 își asigurau singuri hrana, 23 erau din clasa I, 168 din clasa a II-a și 560 din clasa a III-a. După cetățenie, erau 582 de austro-ungari, 266 de turci, 33 de germani și 27 de bulgari. Cazarea internaților era peste media celorlalte centre.

Până în octombrie-noiembrie 1917, la Averești se înregistraseră 83 de decese între internați, 19 dintre ele de la 1 aprilie 1917. Situația sanitară era apreciată de către elvețieni drept foarte bună. Averești era singurul centru de internați din Moldova unde se finalizase construcția barăcii de rezervă pentru bolile contagioase. În același timp, se semnala faptul că nu exista un medic în centru, îngrijirea bolnavilor de aici revenind doctorului de la Boțești. Această situație provoca plângeri fondate, însă era evident că medicul de la Boțești nu se putea deplasa la Averești ori de câte ori era necesar.

În acel moment, centrul de la Averești era singurul care avea asigurate integral proviziile pentru iarnă. În timpul verii anului 1917, în loc de carne, internații de la Averești au primit pește, de două ori pe săptămână. Meniul internaților la 10 octombrie 1917 arăta astfel: dimineața – ceai, la prânz – borș de roșii, seara – supă de ceapă și mămăligă. Cantitățile zilnice arătau astfel: 800 de grame de mămăligă, 200 de grame de roșii, 50 de grame de ceapă, 20 de grame de zahăr, jumătate de gram de ceai.

Amintiri din timpul războiului, Roman, 1918. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
Amintiri din timpul războiului, Roman, 1918. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României

Unii membri ai comitetului se plângeau de severitatea comandantului român al centrului. Elvețienii însă remarcau organizarea bună de la Averești. Comandantul însuși se deplasase în locurile undei munceau internații pentru a vedea tratamentul de care aveau parte aceștia. În privința atitudinii jandarmilor care asigurau paza, inclusiv comitetul avea cuvinte de apreciere față de aceștia.

Aflat la Averești în ziua de 20 ianuarie 1918, generalul Scarlat Panaitescu era surprins de ceea ce el numea „egoismul localnicilor”. Referirea expresă era la marele proprietar al locului. Prezența acolo a centrului de internați îi permitea proprietarului recrutarea de forță de muncă, plus alte avantaje. Cu toate acestea, el le făcea „greutăți” autorităților, înainta diverse reclamații.

La 2 februarie 1918, în centrul de internare Averești figurau 491 de internați, dintre care 290 erau în centru, iar 201 erau detașați la lucru (180 în agricultură, 21 în „diverse”). Aproape trei săptămâni mai târziu, la 20 februarie 1918, la Averești erau 496 de internați, dintre care 102 din clasa IA, 15 din clasa IB, 76 din clasa a II-a, 81 din clasa a III-a, iar 217 erau la muncă; pentru cinci dintre ei nu avem detalii.

Centrul Averești era considerat „excelent”. Infirmeria era curată, în acel moment nu exista acolo niciun internat bolnav, ci doar mai mulți soldați români. În continuare la Averești nu exista un medic, cel de la Boțești venind periodic, în schimb era un farmacist, internat și el. Mai existau un cuptor de deparazitare, o baie, o spălătorie, o bucătărie „frumoasă”. De asemenea, funcționa și o fabrică de sfoară, coșuri, rogojini și țiglărie. O grădină de zarzavaturi, bine întreținută, oferea provizii importante. Un iaz din vecinătate furniza lunar între 200 și 300 de kilograme de pește; se făcuseră provizii de pește uscat. Guvernul român trimisese internaților cantități importante de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Internații care erau la muncă primeau 50 de bani pe zi în timpul iernii, iar în celelalte anotimpuri 1,30 lei/zi. Oamenii nu se plângeau de situația din lagăr, dar erau reclamații privitoare la munca la calea ferată Băcești-Roman. Unul dintre cei de acolo a fugit și s-a întors în centrul Averești, însă a fost condamnat la un an de închisoare. În schimb, pentru 10 internați au fost acordate permisii, fiecare a câte 10 zile.

Comandantul centrului era locotenentul de rezervă N. Nicolau, fost inspector agricol, apreciat ca bun organizator. Mai mulți preoți germani îi adresaseră o scrisoare comandantului, prin care îi mulțumeau pentru bunăvoința arătată față de ei.

Ultima săptămână din februarie 1918 găsea la Averești 447 de internați, dintre care 171 se aflau la muncă, iar 276 în centru. Singure se întrețineau 67 de persoane, în vreme ce statul întreținea 41. La sfârșitul războiului erau în evidențele centrului Averești 169 de internați, toți trecuți la transferați.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG