Linkuri accesibilitate

Problema partidelor anti-Dodon este că nu sunt unite (Alexandru Damian/Revista 22)


Chiosc de ziare, București, 16 iulie 2020

Revista presei de la București.

În apropierea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie, președintele Igor Dodon începe să realizeze că „gestionarea precară a crizei sanitare este o vulnerabilitate a campaniei sale. Pozițiile sale publice din ultima vreme au devenit mai prudente”, scrie Alexandru Damian în revista 22. Dodon a început să se afișeze public mai rar cu premierul Ion Chicu, responsabil de gestionarea problemelor pandemiei, și preferă să se sprijine pe acțiunile primarului Chișinăului, Ion Ceban. Chicu la rândul lui apare mult mai rar, după ce presa a dezaprobat furtunos nunta fiului său, organizată în pofida restricțiilor sanitare. Alexandru Damian arată că Dodon pleacă cu prima șansă, dar nu e exclus ca Maia Sandu să-l învingă în turul al doilea – care va fi cu siguranță, spun sociologii. Problema partidelor anti-Dodon este că nu sunt unite. Împotriva actualului președinte sunt cinci candidați, din tabăra pro-eruopeană sau pro-românească. Totul va depinde de cât de consistent va fi votul de blam pe care populația i l-ar putea aplica liderului socialist, pe fondul crizei sanitare și economice din țară.

Site-ul jurnaliștii.ro și G4Media se referă la implicarea în campania electorală din Moldova a Departamentului pentru relaţii inter-regionale şi culturale cu ţările străine din cadrul Administraţiei lui Putin. Strucutra e condusă de generalul de informații externe Vladimir Cernov. Centrul „Dossier” (proiect investigativ şi analize fondat de Mihai Hodorkovskii) susține că Cernov coordonează o întreagă reţea de agenţi ruşi de influenţă în statele vecine. G4Media adaugă RISE Moldova ca sursă a acestor informații, vorbind despre o „secție moldovenească” condusă de colonelului Igor Maslov, „care pregătește pentru conducerea Federației Ruse note informative despre politicienii de la Chișinău, reprezentanți ai societății civile și ONG-uri”. Jurnaliștii de investigație au publicat déjà asemenea note. „Despre Maia Sandu, scrie G4Media, se menționează că (…) este cunoscută cu orientarea ei pro-occidentală, legăturile strânse cu Vlad Filat, dar și politica de românizare a instituțiilor de învățământ: «Are legături strânse cu SUA și participă la activitățile organizațiilor neguvernamentale, finanțate de americani»”. „Secția moldovenească” ar fi interesată „de recrutarea în activitățile sale a moldovenilor care au absolvit instituțiile superioare de învățământ din Rusia și s-au întors acasă”.

Pe blogurile Adevărul, Iulia Popovici semnează un text intitulat „Totuşi, România chiar n-are 10 milioane de euro pentru cultura ei?” Criticul de teatru arată că subvenţia anuală a celui mai mare teatru naţional din România este de 45 de milioane de lei. Ce se întâmplă însă cu sectorul privat al domeniului artistic ? Pentru că „nu există producători de film de stat, nici distribuitori şi, de fapt, şi cinematografele sunt majoritar private. (…) Galeriile de artă sunt private. Editurile şi librăriile sunt private. Educaţie şi intervenţie prin cultură fac, efectiv, aproape doar independenţii. În multe alte cazuri (inclusiv teatrul), sectorul independent tinde să fie singurul care ajunge în zone fără instituţii de stat proprii. Adică la ţară şi-n oraşe mici”. Statul ar trebui să știe, scrie Iulia Popovici, că cultura produce plusvaloare : se exportă „filmele şi muzica aia pe care o luăm de pe net”, (și care) produc avantaje economice – pentru alţii, desigur. Aduce turişti – dacă singura atracţie e Casa Poporului, nu stă nimeni mai mult de cinci ore în Bucureşti. Ar sta, dacă ţara lui Brâncuşi ar avea şi lucrări de Brâncuşi, promovate şi îngrijite. (…) Cultura deschide pieţe, pentru că ţara devine mai cunoscută internaţional (pentru altceva decât scandaluri în justiţie, Ceauşescu şi locurile «fruntaşe» în statisticile UE). E un instrument diplomatic eficient” (am citat pe larg)

XS
SM
MD
LG