Dreptul cetățeanului la informare - între teorie și practică

Atunci când mergem la doctorul de dinţi, sau când ne supără partea opusă, eufemistic vorbind, puţin ne pasă dacă respectivul medic are sau nu condiţiile cele mai prielnice ca să ne vindece. Nu-i aşa? Prin urmare, de ce ar trebui să-i pese omului, care porneşte televizorul, sau cumpără ziarul, că jurnaliştii, sau „câinii turbaţi ai societăţii”, cum i-a dezmierdat un magistrat împătimit de metafore, nu dispun de condiţiile cele mai bune ca să-şi facă meseria. Simetria însă este iluzorie, pentru că de modul în care îşi fac datoria instituţiile de presă depinde sănătatea şi perspectivele întregului organism social şi al fiecăruia dintre organele sale vitale.

Vai de capul acelei societăţi şi de partea opusă aşijderea, care subestimează mass media. Iată de ce consider total îndreptăţită întrebarea la care vom căuta astăzi răspunsul împreună cu invitaţii mei – Nadine Gogu, managerul Centrului de jurnalism independent, Liliana Viţu, directorul Departamentului Ştiri la televiziunea publică Moldova 1, şi Vasile Spinei, directorul centrului AccesInfo, unul din autorii Legii privind accesul la informaţii şi un promotor înverşunat al acestui act normativ.

Europa Liberă: Mai întâi am să-l rog pe Vasile Spinei, care tocmai pregăteşte evenimente legate de dreptul de a şti, în se măsură a devenit informaţia mai accesibilă, mai relevantă, furnizorul de informaţie a devenit mai conştient de misiunea pe care o are? Sau a rămas totul pe vechi?

Punct şi de la capăt. Dreptul la informație

Vasile Spinei: „Ai dreptate Vasile, în perioada 26 septembrie-2 octombrie vor avea loc zilele dreptului de a şti, ediţia a opta deja. Evident că dreptul de a şti trebuie să-l aplicăm zilnic, dar în acea perioadă vom avea o suită de mari evenimente la nivel de ţară.

Ai pus degetul pe rană, Vasile, pentru că din păcate, după 11 ani de existenţă a Legii cu privire la accesul la informaţie, o lege foarte bună, implementarea ei decurge foarte anevoios, destul de ineficient. Dacă la nivel de ministere în rezultatul monitorizărilor noastre se observă o evoluţie pozitivă, cel puţin dacă nu în profunzime, cel puţin reacţia e pozitivă la orice cerere de acces la informaţie, dacă mergem la alte instituţii, în special la consiliile raionale, primării ş.a.m.d., lucrurile stau catstrofal.”

Europa Liberă: De ce, domnule Spinei? Asta înseamnă că oamenii nu înţeleg că au nevoie de informaţie? Poate nu-i un drept vital pentru oameni?

Vasile Spinei: „Este un drept, dar uite, vorbim foarte
mult despre valori europene, integrare ş.a.m.d., dar în realitate funcţionarul, de regulă, consideră o proprietate a sa informaţia oficială. Adică pentru ceea ce plătesc eu, el consideră că e a sa şi trebuie s-o capeţi cu mare dificultate. E vorba şi despre ziariştii care aşa şi nu ajung la prima sursă. Pe de altă parte, cetăţeanul nu mai are încredere în nimic şi nu se mai adresează nici la primărie, nici la consiliul, nici la minister, nici la Parlament. Nu vede sensul acestui drept la informaţie, ca să fim iarăşi sincer.”

Europa Liberă: Domnule Spinei, dar fiecare dintre cetăţeni, sau cel puţin jumătate, o dată în viaţă s-a ciocnit cu situaţia când informaţia, pe care o deţin, dumneavoastră spuneţi, aceşti mici boieri, este necesară. De exemplu, în faţa blocului, nitam-nisam apare un centru comercial şi oamenii prind a umbla pe la primărie să afle dacă într-adevăr au autorizaţie. Adică, oamenii ar trebui deja să aibă reflexul ăsta şi necesitatea de a şti ce se întâmplă în jur.

Vasile Spinei: „Trei ani în urmă a fost adoptată Legea privind transparenţa în procesul decizional, care presupune informarea, consultarea şi participarea publicului la toate etapele. Deci, orice decizie care se ia, orice proiect de decizie practic trebuie pus în dezbateri. Ceea ce nu se face.”

Europa Liberă: Adică puterea trebuie să iniţieze?

Vasile Spinei: „Puterea, pentru că o parte din vină o purtăm şi noi, cei din societatea civilă, că n-am făcut prea mult. Poate cu instruirea, poate cu sensibilizarea opiniei publice, poate cu promovarea drepturilor concrete, dar totul este în mîinile puterii. Dacă se ajunge doar la mitinguri adhoc, la ţipete în faţa blocului, la injurii ş.a.m.d., deja aceasta vorbeşte despre incapacitatea conducerii de a avea un dialog proactiv cu cetăţeanul.”

Europa Liberă: Liliana, domnul Spinei a aruncat mingea în terenul domniilor voastre, al jurnaliştilor.

Liliana Viţu: „Bine, eu tocmai pentru că aţi invocat cazul unei construcţii neautorizate, pot să vă dau un exemplu de săptămâna trecută, când am avut un apel la ştirile de la Moldova 1, în care oamenii ziceau: veniţi, vă rog, la Durleşti, pentru că e o construcţie neautorizată. Bineînţeles am mers, oamenii erau foarte fericiţi că presa a venit. Şi iată că avem situaţii din ce în ce mai multe, în care oamenii văd în presă un ultim colac de salvare. Atunci când ei consideră că au epuizat toate căile ca să-şi facă dreptate, apelează la presă.

Și boom-ul de instituţii mediatice, care pun accent pe o foarte mare interactivitate – scrie-ne, sună-ne, trimite-ne mesaje, fii reporterul nostru, deci jurnalismul ăsta făcut de om, pentru că e un boom în ultimii doi ani, poate de aceea oamenii reacţionează şi chiar cheamă ziariştii. Dar noi avem deseori situaţii şi din păcate situaţii triste în care trebuie să le explicăm oamenilor că nu putem să fim noi instanţa. Oameni care vin cu dosare la noi la redacţie.

Pentru că vorbeam dacă a devenit presa mai democratică sau nu, bine, e şi o interpretare ce înseamnă o presă democratică, mai democratică, nu ştiu în ce măsură chiar putem cuantifica – mai democratică decât mai puţin democratică, dar e cert factologic, dacă e să ne utiăm la piaţa mediatică, e clar că din 2009 până în prezent s-au schimbat anumite lucruri. Au apărut posturi de televiziune de nişă, mai multe, unii ar putea să creadă că şi pluralismul e mai mare. Urmează să discutăm dacă numeric, sau dacă o apariţie de mai multe posturi a adus şi pluralism de opinie.

Cel puţin pot să spun că din 2009 până acum la Teleradio Moldova s-au făcut anumite schimbări. Dacă e să ne uităm la ştirile de la Moldova 1 e clar că lucrurile s-au schimbat. Uitaţi-vă pe toate rapoartele OSCE-ului, ale Uniunii Europene, declaraţiile Departamentului de Sstat, rapoartele de monitorizare ale organizaţiilor de media din Republica Moldova, toate constată că ştirile se fac mult mai echilibrat, că în campania electorală toţi subiecţii electorali au avut tratament egal, nediscriminatoriu şi au putut cu toţii să-şi spună punctul de vedere. Lucruri care nu se întâmplau până în 2009.”

Europa Liberă: Deci, iată dumneata ai şi dat definiţia de mai democratică sau mai nu.

Liliana Viţu: „Dar ce vreau să spun eu este că nu ştiu în ce măsură este meritul guvernării. Pentru că nu guvernarea face reforma la Teleradio Moldova. Sau ar trebui s-o facă pe anumite segmente, acolo când intăm în chestiuni de legislaţie, de a crea un cadru favorabil pentru dezvoltarea presei autohtone, în raport cu instituţiile de exemplu retransmise.

Reforma la Teleradio Moldova nu este o reformă care să presupună costuri mari. Pentru că toată lumea îşi dorea o presă independentă, o presă pluralistă sau o instituţie care să nu mai fie portavocea unui partid. Şi pentru că asta a fost şi platforma electorală a tuturor partidelor din arcul guvernamental, era şi firesc ca ei să meargă pe o astfel de cale. Când aud prin rapoartele guvernării că ia uitaţi-vă, că dacă înainte la Moldova 1 nu puteam veni în studio, acum am venit şi asta e prezentat ca o mare realizare a Alianţei. Şi mie îmi pare că era absolut firesc să se întâmple lucrul ăsta şi nici nu trebuie să spui că asta este un mare punct de reformă şi un rezultat.”

Europa Liberă: Da, dar autorităţilor de astăzi, probabil, le-ar fi plăcut să nu vină opoziţia. Sau greşesc, Nadine?

Nadine Gogu: „Probabil că da. Deci ei vorbesc, atunci când zic pe timpuri nu aveau acces la televiziune, atunci erau în opoziţie. Atunci avea acces la televiziune fosta guvernare. Acum, spre deosebire de timpurile de pomină, au acces şi opoziţia şi partidele de la putere. Dacă aş vrea puţin să revin la prima întrebare.”

Europa Liberă: Desigur.

Nadine Gogu: „Referitor la informaţiile care ar trebui să fie plasate cel puţin pe internet, ca atunci când oamenii au o întrebare – s-o caute. Vreau să vă zic că eu recent am avut două situaţii când am căutat informaţii de la instituţii de stat, pentru că acolo sunt afişate e-mail-urile persoanelor responsabile.
Am trimis scrisori prin e-mail. Într-un caz nu am avut nici o reacţie, în al doilea caz am primit la două săptămâni scrisoare oficială, prin care de fapt mi se comunica informaţia care era accesibilă şi nu aveam nevoie de ea. Pe care eu deja o accesasem pe internet; însă eu aveam nevoie de alte detalii şi nu le-am obţinut.

Într-un fel se mimează transparenţă, accesul la informaţie. Şi aici domnul Spinei are dreptate – nu se doreşte, probabil, şi la nivel mai ierarhic superior, pentru că noi ca societate civilă să putem să facem anumite eforturi – putem să cerem, putem să monitorizăm, să facem rapoarte. Totuşi, dacă la nivel de minister nu se ia o decizie, prin care ministrul ar da indicaţii foarte clare, ca un termen limită, ca la data cutare, ora cutare să fie rezolvată problema asta sau asta legată de transparenţă, de accesibilitatea informaţiei, probabil, că s-ar face.”


Liliana Viţu: „Nevoia de a fi transparent nu trebuie să fie impusă de un ordin, asta trebuie să fie spiritul oricărui funcţionar, care pretinde că vrea în Europa, pretinde că este civilizat. Şi a oricărui funcţionar care vrea să respecte legislaţia. Există o lege care spune foarte clar. De ce mai trebuie să fie nevoie încă de încă un ordin, încă de o dispoziţie de ordin intern, când este legea privind accesul la informaţie.”

Europa Liberă: Liliana, dar cererea şi oferta. Totuşi insist să vă întreb dacă lanterna magică a presei este orientată spre informaţii şi comentarii de utilitate publică? Sau virusul consumismului şi al glamour-ului a ajuns şi în presa din Moldova?

Nadine Gogu: „Glamour comercial şi politic. Dacă vizionezi un post de televiziune sau citeşti un ziar, ai impresia uneori că în ţara asta toţi sunt politicieni, sau toţi sunt VIP-uri. Omul simplu nu prea îl întâlneşti pe ecran, din păcate, nu prea îl vezi în paginile ziarelor, de revistele de glamour nici nu mai zic. Comercial la fel – pagini întregi care nu au însemne că ar fi publicitate şi e greu de înţeles de ce se procedează aşa. Explicaţiile că trebuie cumva să supravieţuim nu întotdeauna ţin.”

Europa Liberă: Liliana, de ce se întâmplă aşa?

Liliana Viţu: „Păi haideţi să vedem „marele eveniment”, între ghilimele pentru mine, nunta lui Ilan Shor şi Jasmin. Atâta tam-tam, să ajungi într-o fază în care să transmiţi în direct nunta.”

Europa Liberă: Nici măcar nunta, ci scările.

Liliana Viţu: „Da, scările. Bine dacă te-o fi plătit omul de afaceri, dar eu iarăşi mă întreb: ce relevanţă are pentru public? Da, poţi s-o treci la capitolul divertisment. Însă iarăşi, predilecţia presei pentru subiecte uşurele, divertis, glamour nu-mi este pe plac.”

Europa Liberă: De ce se întâmplă asta, Liliana? Ce se întâmplă cu breasla?

Liliana Viţu: „Păi, o să spună managerii simplu:
că îţi aduce vânzări, că îţi aduce rating, deşi iarăşi, imaginaţi-vă BBC-ul sau Europa Liberă, nu chiar dacă şi aceste posturi sunt în goană după o audienţă, după un auditoriu, după un rating nu cred că ar fi mers pe această cale. Unii dau crime de dimineaţa până seara, alţii dau glamour. Dar pseudovalorile, nu vă supăraţi, dar în ţara asta tot nimele e VIP.”

Vasile Spinei: „Revin la întrebarea ta – a devenit
presa mai democratică sau n-a devenit? Nu poate deveni presa mai democratică într-o ţară care n-a devenit democratică. Presa am impresia, nu vorbesc în ansambliu, este presă şi este ne-presă, ca să zic aşa, dar presa a lunecat pe o pantă foarte uşurică.

Nu poate fi o presă democratică atunci când nevoile, grijile, speranţele, doleanţele, durerile oamenilor simpli sunt călcate în picioare. Şi presa se ocupă cu nunţi, floricele, mai face nişte talk show-uri şi atât. N-am văzut în presă cu ce seamănă omul ăsta, ce are el, unde livrează marfa, aşa episodic. Da, n-ai chip să te apropii de piaţă pentru că tot e în mîinile mafioţilor, n-ai chip.

Europa Liberă: Domnule Spinei, dar asta sunt documentare care necesită lucru mult, bani mulţi. Liliana poate să vă spună cât ar costa asta.

Vasile Spinei: „Exact. Vasile, într-adevăr un jurnalism bun nu se face fără bani. Şi eu am impresia
că din ʼ90 încoace s-a făcut tot posibilul ca presa să rămână săracă. Nu se investeşte într-un jurnalism pluralist şi divers.

Guvernarea nu are nevoie de o presă care să sape în adânc. Parcă avem legi bune – şi acces la informare, şi libertatea de exprimare, o lege chiar foarte bună, a apărut legea privind de-etatizarea presei, care eu cred că ea a fost o gafă mare şi ea trebuie modificată de urgenţă.

Constituţia spune că orice instituţie, autoritate publică trebuie să informeze în permanenţă publicul despre activitatea sa, vorbim despre descentralizare şi noi luăm un instrument cu ce să informeze? Adică bani pentru crearea şi menţinerea paginilor web oficiale cheltui cât vrei, prin deplasări nu ştiu unde dăm bani. Pentru abonări la reviste în cadrul autorităţilor care te cruceşti ce decizii primesc, cred că trebuie să revenim la chestia asta. Să presupunem că de la Anul Nou nu vom mai avea presa raională, cea care a fost a administraţiei publice locale, să zicem. Intenţia a fost de când erau la putere comuniştii.

Şi acum marele pericol ştii care e? De la Anul Nou vom avea foarte multă presă de partid. O să avem alegeri, o să apară milioane de trajuri iarăşi de partid. Lumea va fi intoxicată de presa de partid. Monitoarele consiliilor locale nu ne salvează. Monitoarele vor publica doar nişte decizii. Nouă ne trebuie nişte comentarii ce s-a făcut. Şi atunci când spunem că de-etatizăm, trebuie de exclus materialele ideologice şi propagandistice. Asta se cere, dar viaţa economică, viaţa socială, viaţa culturală. Umblu foarte mult prin ţară, lumea e dezinformată. Şi numai cu o televiziune-două nu faci democraţie.”

Europa Liberă: Deci, o posibilă concluzie pe care o
scot eu din discursul lui Vasile Spinei este că puterea, chiar dacă este democratică, îşi doreşte nu un cîine de pază, dar un animal de companie, sau un cîine domesticit.

Vasile Spinei: „Exact, Vasile. Şi atunci când se adoptă o lege într-o ţară normală se adoptă şi nişte norme metodologice. Atunci a apărut Legea cu privire la accesul la informaţie, în Dispoziţii finale s-a spus: timp de trei luni se va... se va... Nu s-a mai făcut mare treabă. La libertatea de exprimare la fel. Trebuie să urmeze un set întreg de acte normative care să faciliteze implementarea unei legi. S-a adoptat Legea cu privire la de-etatizare, n-a urmat un set de documente, oameni buni, faceţi aşa, se poate face aşa. Foarte multă presă, care acum dăm cu piciorul în ea, nu cea mai bună să zicem, va nimeri în mîinile unor afacerişti.”

Europa Liberă: Nadine, dar cei care dau bani, de exemplu, pentru funcţionarea unor site-uri, ei nu au grijă să pună drept condiţie eficientizarea, măsurarea eficienţei unor asemenea investiţii?


Nadine Gogu: „Depinde de interesele pe care le au.”

Europa Liberă: Nu, dar europenii alte interese nu au decât să democratizeze această ţară. Şi ştim că foarte multe finanţe se dau pentru electonizare, pentru e-guvernare. Deci, ce fel de e-guvernare, dacă dumneata n-ai putut să obţii informaţii elimentare?

Nadine Gogu: „E adevărat, dar la o ultimă întâlnire, pe care am avut-o la Guvern, a propos, legată de e-guvernare, ni s-a spus că în interiorul Guvernului se gândeşte cu totul altfel. Ceea ce avem noi anumite aşteptări, deci asta e una, noi suntem din afară, în interior se lucrează altfel şi trebuie să înţelegem. Deci, chiar ni s-a spus spus cu text deschis pentru că nu este posibil ca peste noapte, sau peste un an chiar, doi să se facă schimbările pe care le aşteptăm.”

Europa Liberă: Adică să fim îngăduitori?

Nadine Gogu: „Să fim îngăduitori, toleranţi. Aş vrea să revin la Legea privind de-etatizara. Pentru că domnul Spinei spunea că nu s-au făcut anumite lucruri. Vreau să zic chiar nu s-a făcut absolut nimic până în luna iulie curent, deşi a fost adoptată legea anul trecut. Şi ni s-a spus la o întâlnire a grupului de lucru public-privat că asta e pentru că un ministru reprezintă un partid, prim-ministru reprezintă alt partid.”

Europa Liberă: Când vorbiţi de de-etatizare, vorbiţi de de-etatizarea ziarelor din raioane?

Nadine Gogu: „Exact. Şi aici aş vrea să dau o replică domnului Spinei, pentru că nu sunt de acord cu dumnealui, atunci când spune că există un risc ca după de-etatizare, care nu se va produce degrabă, bănuiesc eu, să se transforme toate ziarele.”

Vasile Spinei: „Nu toate, n-am zis toate.”

Nadine Gogu: „Bine, o parte din ele, dar chiar dacă se vor transforma, ce se întâmplă acum? Ele sunt ziare raionale, ele reflectă politica administraţiei locale.”

Vasile Spinei: „Care e democratică.”

Nadine Gogu: „Într-un fel reflectă şi autorităţile pot fi şi comuniste, şi democrate, liberale, liberal-democrate. Nu contează, contează că ele reflectă punctul de vedere al autorităţilor.”

Europa Liberă: Dar îngrijorările lui Spinei eu le înţeleg, pentru că de exemplu de-etatizându-se un ziar, el nu se va transforma în mod automat în „Observatorul” de la Soroca.

Vasile Spinei: „Sau „Cuvântul” de la Rezina.”

Europa Liberă: Sau „Spros şi Predlojenie”, sau Cuvântul de la Rezina.

Nadine Gogu: „Este adevărat, dar în condiţiile în care sunt acum - de stat, ei există din bani publici şi într-un fel dau publicului doar informaţia, care reprezintă o anumită părere. În cazul în care va fi privatizată, să zicem, un anumit partid va lua ziarul, va fi ziarul lui, publicul va şti din start că ăsta este al partidului X sau Y. Va vrea - va citi, nu va vrea – nu va citi, e altă treabă.”

Liliana Viţu: „Acum presa locală în mare măsură este presă de partid. Eu nu vreau din banii mei, din taxele mele să susţin un ziar, care susţine politica partidului aflat la guvernare în raionul respectiv. Marea majoritate a ziarelor sunt ziare de partid, doar că nu e scris şi nu are logo-ul partidului.”

Europa Liberă: Cred că veţi fi cu toţii de acord că trebuie să facem tot posibilul ca să avem cât mai puţine surse de propagandă – de partid, în favoarea puterii. Şi dimpotrivă să avem cât mai multe ziare care să-i ia la întrebări.

Vasile Spinei: „Corect.”

Liliana Viţu: „Să informeze.”

Nadine Gogu: „Şi societatea civilă, iarăşi, organizaţiile de media. Noi avem câteva proiecte în perspectivă, prin care să venim să ajutăm presa, care vrea să fie independentă, să rămână independentă. Din start, un anumit ajutor, şi financiar inclusiv, şi ceea ce ţine de profesionalizare. Dar acolo vor fi criterii foarte clare – sunt independenţi, atât.”

Europa Liberă: Aţi pomenit cumva că se exagerează cu talk show-uri. Dar partea bună a lucrurilor este că politicienii sunt mai atenţi la ce spun, la cum apar.

Liliana Viţu: „Sau din contră, mai obsedaţi de ceea ce spun, să fie siguri că nimeresc deseară în ştiri şi se întrec cine o să spună o năzbâtie mai mare.”

Europa Liberă: Mai deocheat?

Liliana Viţu: „Mai deocheat.”


Nadine Gogu: „Aici e problema, probabil, pentru că e vorba de ce spun şi cum spun. Altceva e ce fac. Nu merg jurnaliştii să vadă, nu doar să-i întrebe, dar să facă şi investigaţii, să facă analize, să facă paralele.”

Europa Liberă: Nadine, uite, concret, aduce beneficii, de exemplu, ciorovăiala, ca să nu-i spun hârjoneala din Alianţă, care este fără sfârşit? Aduce beneficii jurnalistice publicului, jurnaliştilor, politicienilor?

Nadine Gogu: „Pentru jurnalişti. Au de lucru, au ce face, în toată ziua. Deci, declaraţii, sursa întâia, sursa a doua, sursa a treia.”

Liliana Viţu: „N-ai probleme să cauţi alte subiecte de probleme sociale.”

Nadine Gogu: „Rămân în umbră alte subiecte care poate sunt mult mai importante pentru omul de la ţară. Totuşi în cazul ciorovăielei publicul vede o zi, două, trei, patru şi la un moment dat ei obosesc şi nu mai cred în nimeni, asta e problema cea mare. Pentru că şi aici la Chişinău, dar şi în afară, la ţară dacă am merge am vedea că foarte multă lume este foarte decepţionată. Respectiv nu ştim ce se întâmplă dacă eventual avem noi alegeri.”

Liliana Viţu: „Chiar am avut câteva apeluri, noi am dat în luna august duminică materiale despre oameni, care promovează imaginea ţării în afară. Materiale din astea cu oameni, care au reuşit să facă ceva inedit, de exemplu în Cotiujeni, Briceni,
în satul Cotiujeni oameni care fac mături pentru export.

După care o fabrică care face jucăriile pentru oul ăsta de ciocolată, nu-i dau numele, ca să nu-i facem publicitate, dar toată lumea îl cunoaşte. Şi aveam foarte multe apeluri şi oameni care ne mulţumeau că am arătat şi alte lucruri. Spunea: ne-am săturat de politicieni, unul la mână. Mai ales după luna iulie fierbinte, au spus că ne-am săturat, chiar slava Domnului că au plecat în vacanţă ca să vedem şi noi altceva. Şi au apreciat şi subiectele făcute altfel. Saţietatea asta de crimă, horor, politic, chestii din astea superficiale până la urmă, la un moment dat se prinde omul şi e o saţietate.”

Vasile Spinei: „Cei din capitală trăiesc în lumea lor, iar oamenii simpli, oamenii de pe prima linie, oamenii de la ţară aşa şi nu pricep ce se întâmplă acolo sus. Vorbim da, la pagini web, oficiale, s-a făcut mult la nivel de ministere, nu găseşte informaţia care-i trebuieşte omului, nu găseşte informaţia sensibilă – ce-s cu banii publici, rezultatele controalelor, ce s-a făcut şi ce se va face. Şi hai să mai întrebăm şi ziariştii cu câtă dificultate ajung la prima sursă. Să vedem aceste bariere, aceste filtre în multe cazuri, pe care le numim noi servicii comunicatorii.

Atunci când ai întreba ce se întâmplă cu informaţia sensibilă publicului, absolut care trebuie să fie accesibilă, pentru ca să-i fie mai uşor să lucreze aceluiaş minister sau Guvern. Cu cât populaţia este mai informată, cu atât este mai uşor să lucrezi. O barieră foartă dură este frica funcţionarului. Ne-am ciocnit în cadrul monitorizărilor pe care le facem, avem şi acum o activitate mare de monitorizare. Frica funcţionarului de a-ţi furniza anumite informaţii. El până nu se consulta la două-trei trepte, el nu-ţi va furniza informaţia. Şi o primeşti adeseori foarte bine cizelată, ambalată.”

Europa Liberă: Bine, dar legea îi spune: domnule, trebuie.

Vasile Spinei: „Legea îi spune, Vasile, atunci când este instabilitate politică şi el nu ştie cât timp va mai rezista în ministerul X, el mai bine riscă să fie probozit că n-a dat anumită informaţie, decât să fie eliberat din serviciu pentru că a divulgat informaţie care afectează imaginea publică. De obicei se confundă transparenţa instituţională cu imaginea instituţională. Evită transparenţa instituţională, punând accentul pe imaginea instituţională.”

Liliana Viţu: „Domnule Spinei, nu confundă. În mod intenţionat le suprapun.”

Vasile Spinei: „Exact.”

Nadine Gogu: „Părerea mea e că jurnaliştii ar trebui să se ferească de ceea ce le oferă rumegat comunicatorii, pentru că în cazul ăsta riscă să se transforme în purtătorii de cuvânt ai ministerului, ai guvernării, în general. Şi n-ar trebui să facă asta.”

Europa Liberă: Nadine, şi dacă îţi dă un cadou, dacă îţi dă un pix?

Liliana Viţu: „Un pix, o flască, un computer..., îmi pare rău. Pixuri vă dădeau Dumneavoastră, domnule Botnaru, la BASA-press, în ʼ94.”

Nadine Gogu: „Pixuri şi umbrele de la Union Fenosa.”

Vasile Spinei: „Am impresia că ajungem la un subiect foarte interesant – competenţa şi etica ziaristului.”


Liliana Viţu: „Pentru mine toate strategiile astea de comunicare sunt de fapt strategiile de cumpărare şi de corupere a ziariştilor. Tururi de presă, hai să mergem să-i ducem o zi întreagă pe nu ştiu unde să-i hrănim, să le dăm pachete. Înţeleg munca de ofiţer de presă, sau serviciu de presă, sau comunicator, încerci să facilitezi, să fii o legătură între o parte şi alta, dar când îţi propui tu comunicator, să-l corupi pe ziarist, să-l faci să devină o anexă a instituţiei tale, asta îmi pare grav şi lucrul ăsta se vede.”

Europa Liberă: Ca să apăr comunicatorii, totuşi ei sunt bine intenţionaţi, în cea mai mare parte, pentru că ei încearcă să concentreze atenţia presei pe anumite subiecte de actualitate.

Liliana Viţu: „Păi cine a spus că la un scop nobil poţi ajunge pe căi diferite. Vroiam să revin la concurenţă, pentru că am vorbit că din 2009 tot au apărut mai multe posturi. Ei bine în mod normal o concurenţă ar trebui să ducă la o luptă pentru calitate. Ce se întâmplă la noi?

Concurenţa mai mult a generat o luptă pentru senzaţional – să fii primul, care dai ştirea. Chiar dacă n-ai verificat-o, da? Să fii primul care scrie: senzaţional, şocant, incredibil, irepetabil, alertă nu ştiu de care. Senzaţia aia de o goană după nu se ştie ce. Informaţii date neverificate pentru mine asta este lucrul cel mai grav. Neverificate măcar din două, nimeni nu mai spune din trei surse.”

Europa Liberă: Am înţeles, Liliana. Nadine, care e remediul? Ce facem? Dacă nu e prea târziu să ne apucăm de cap?

Vasile Spinei: „Nici o dată nu e târziu.”

Nadine Gogu: „În ultimii ani tot discutăm subiectul ăsta – ce facem, ce facem. Venim cu anumite soluţii, ne pare nouă, probabil, că sunt soluţii, dar din păcate observăm că jurnaliştii nu le acceptă. Una e să faci un raport de monitorizare, să-l prezinţi. Asta nu înseamnă că toţi cei vizaţi se vor autosesiza şi peste noapte îşi schimbă comportamentull.”

Europa Liberă: Nu, dar de exemplu este consiliul de presă, care trebuie să le spună jurnaliştilor: ruşinică. Funcţionează mecanismele astea? Sau nu?

Nadine Gogu: „Facem lucrul ăsta, dar nu toţi jurnaliştii reacţionează. Sunt o parte care au semnat Codul de Etică, alţii nu au semnat. Şi atunci ei se consideră liberi să facă cum cred ei de cuviinţă. În cadrul audiovizualului e altă problemă că avem CCA-ul şi aici ar trebui să existe anumite soluţii din partea CCA-ului.”

Vasile Spinei: „Chiar şi sancţiuni.”

Nadine Gogu: „Dar vedeţi că din păcate CCA-ul, chiar dacă s-a schimbat în mare parte componenţa, simulează în continuare, mimează.”

Europa Liberă: Totuşi, ce e de făcut, întrebarea lui Cernâşevski sau a cui?

Liliana Viţu: „Managementul este cel care dă o notă într-o instituţie, pe de o parte. Pe de altă parte sunt şi oamenii. Pentru că dacă oamenii ar spune: nu, noi vrem să fim profesionişti, noi vrem să ne facem meseria bine şi noi ne-am săturat de atâtea crime şi horori şi vrem şi noi să abordăm situaţii, sau subiecte care interesează oamenii – despre condiţiile din grădiniţe, despre şcoli, ar fi o soluţie.

Mă tem să spun că lucrurile încep mult mai devreme - din şcoală şi din grădiniţă. Şi până la urmă dacă îţi vine un jurnalist, care e şi cinic şi care înţelege că a venit într-o redacţie, doar ca să-şi pună serviciile la dispoziţia unui partid sau aşteaptă o campanie electorală. Nu prea ştiu ce poţi să faci. Cu sancţiuni nu schimbi mentalitatea omului. Asta este cel mai trist.”

Europa Liberă: Dar o redacţie în care caietul de sarcini este scris aşa cum este scris la BBC, care are responsabilităţi sociale scrise pe poarta de la intrare...

Liliana Viţu: „De aia spun: managementul, dar şi oamenii. La BBC vin oameni care nu aşteaptă o campanie, ca să servească conservatorii sau laburiştii, vin oameni care ştiu exact ce au de făcut şi ştiu unde vin, dar e şi managementul care ştie cum să impună respectarea valorilor pe care le-au declarat.”

Europa Liberă: Domnule Spinei?

Vasile Spinei: „Eu am să spun o banalitate: eu cred că trebuie să revenim la sintagma „solidarizarea breslei”.
Noi nu luăm atitudine, cu excepţia celor cinci sau şase ONG-uri în mass media, care reacţionează în apărarea bunui jurnalist. De obicei cazurile astea se trec aşa cu vederea. Să ne gândim la anumite activităţi de consolidare. Să mai discutăm nişte chestii ale breslei, fără a flutura Codul Deontologic.

Adică să reacţionăm la lucrurile bune, fiindcă atunci când cineva face lucruri bune, alţii caută breşe. Şi invers – atâtea gogomănii se fac adeseori în presă şi noi nu luăm atitudine. Ne trebuie o atitudine din interior şi în felul acesta să ne trasăm nişte puncte de reper foarte clare: ce facem şi cu finanţările, ne dezicem, mai punem umărul ne ajutăm reciproc în afară de o asociaţie sau o coaliţie.”

Europa Liberă: Dar forma asta – Uniunea Jurnaliştilor poate redeveni funcţională?

Vasile Spinei: „Eu nu mai cred. Din momentul când s-au scindat toate redacţiile: ăştia-s ruşi, ăştia-s moldoveni, mai apoi ăştia-s români, ăştia nu-s români, ăştia-s independenţi, ăştia-s de stat, nu ştiu dacă se mai poate făcut ceva.”

Liliana Viţu: „Ăştia-s deputaţi, ăştia nu-s deputaţi.”

Vasile Spinei: „Ăştia-s deputaţi, ăştia nu-s deputaţi, ăştia umblă cu helicopterul, ăştia nu umblă cu helicopterul, ăştia-s VIP. Nu ştiu, ar trebui să medităm la acest capitol, probabil, mai pe îndelete, să ne solidarizăm. Dar nu ştiu dacă Uniunea Jurnaliştilor mai poate fi revigorată şi eu nu-i văd sensul ei.”


Nadine Gogu: „Până la urmă depinde şi mediul în care activează. Pentru că da, Liliana spunea – management şi oameni, dar să nu uităm că suntem în Republica Moldova. Deci, aici oamenii, managerii buni aleargă după publicitate. Publicitate nu este atât de multă, pentru că economia nu este dezvoltată. Şi în cazul ăsta vezi pe ecran şi crime, şi sânge, şi tot ce vrei, pentru că în felul ăsta creşte ratingul, creşte audienţa, cred ei.

Pe de altă parte, alţii merg din start după aşa-numiţii patroni din umbră, ca să-şi asigure plata salariilor şi plata pentru tiraje, eventual. Eu cred că acum putem să facem, sunt bune şi discuţii, şi rapoarte, dar în condiţiile în care situaţia e aşa cum este cred că multe media, pentru că nu zicem că toate media sunt aşa, dar multe vor continua să aibă aceeaşi abordare. Deci vor prefera să scrie materiale comerciale, publicitare, plătite de politicieni, pentru că în felul acesta ei îşi văd acoperite cheltuielile.

Când ne vom transforma într-o societate democrată, când economia va creşte şi vom putea spune că da, într-adevăr, avem un buget din publicitate foarte mare şi atunci va conta şi calitatea. Acum mai puţin.”

Europa Liberă: Nadine, nu puteţi să-mi spuneţi şi când se va întâmpla lucrul ăsta?

Nadine Gogu: „E greu de spus. Probabil nu degrabă. Sper să ajungem.”

Liliana Viţu: „Eu am un răspuns din „Pădurea spânzuraţilor”: „Pe mlaştină nu poţi clădi.”

Europa Liberă: Cam pesimist.

Vasile Spinei: „Totuşi trebuie să fim mai optimişti, doar avem cazuri de bune practici. O mulţime. Posibil ele trebuie diseminate, în primul rând. Şi ne va salva optimismul, totuşi.”