Linkuri accesibilitate

Putin vrea să împiedice, prin constituție, posibilitatea căsătoriilor de același sex (VIDEO)


Vladimir Putin prezidând o ședință a Consiliului Securității de la Moscova, 28 februarie 2020
Vladimir Putin prezidând o ședință a Consiliului Securității de la Moscova, 28 februarie 2020

Președintele rus Vladimir Putin a trimis Dumei de stat o serie de noi amendamente constituționale, înainte de a doua lectură, între altele unul care stabilește că o căsătorie nu poate avea loc decât între un bărbat și o femeie. Ceea ce va bloca, prin constituție, căsătoriile între persoanele de același sex, ceea ce Putin promisese oricum cu o lună în urmă.

Un alt amendament vorbește despre „credința în Dumnezeu” iar potrivit președintelui Dumei, Viaceslav Volodin mai este un amendament care interzice înstrăinarea oricărei părți din Federația rusă. Totodată, etnicii ruși ar urma să fie declarați „grupul care stă la baza formării statului” iar rusa „limba de stat”,

Primele amendamente constituționale au fost aprobate deja luna trecută, în unanimitate, de parlamentari, în prima lectură. A doua ar urma să aibă loc pe 11 martie și nu se prevede niciun „accident” în Duma dominată de parlamentari fideli Kremlinului. După a treia lectură, amendamentele vor merge în camera superioară după care vor ajunge la președintele Putin pentru promulgare.

Un „vot popular” încă neclar ar urma să fie organizat la 22 aprilie pentru adoptarea acestor schimbări.

În vârstă de 67 de ani, Putin este la putere ca preşedinte sau prim-ministru de două decenii, iar actualul său mandat de şef al statului ar urma să se încheie în 2024. Așa că se speculează că prin pachetul de amendamente constituționale își pregătește perioada după 2024. Putin este liderul rus cu cea mai mare longevitate, după dictatorul sovietic Iosif Stalin.

XS
SM
MD
LG