Linkuri accesibilitate

Reacția Washingtonului după atacul ambasadei americane de la Bagdad


Forțe paramilitare dând foc unui zid al sediului ambasadei americane din Bagdad. 31 decembrie 2019
Forțe paramilitare dând foc unui zid al sediului ambasadei americane din Bagdad. 31 decembrie 2019

„Statele Unite continuă sa sprijine poporul irakian și un Irak liber, suveran și prosper” (ministrul american al apararii, Mark Esper).

Ambasada americană la Bagdad a fost atacată de manifestanti pro-iranieni. Care este reactia la Washington? - e intrebarea pusa corespondentului Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Mii de manifestanti au atacat portile ambasadei americane la Bagdad, nereusind insa sa patrunda in complexul de cladiri. Ministrul american al apararii, Mark Esper, a spus ca se iau masuri de protectie adecvate pentru cetatenii americani, personalul militar si civil si diplomati, aflati in tara. Oficialitatea americana a adaugat ca sint trimise in Irak efective suplimentare pentru a sprijini personalul ambasadei. Espy a aratat ca, asa cum se intimpla in toate tarile in care Statele Unite au reprezentante diplomatice, se conteaza pe sprijinul fortelor locale pentru protectia personalului si – in acest context – a facut apel la guvernul irakian sa-si indeplineasca obligatiile internationale.

El a spus: „Statele Unite continua sa sprijine poporul irakian si un Irak liber, suveran si prosper”. Intr-o declaratie a Departamentului de Stat se arata ca personalul ambasadei este in siguranta, adaugind ca ambasadorul Matthew Tueller este in vacanta in afara tarii si va reveni la ambasada. In preajma cladirii, manifestanti au aruncat cu pietre catre poarta complexului de cladiri si au scandat „Nu, nu, America!”, „Nu, nu, Trump”.

Un ziarist a relatat ca ar fi vazut flacari la una dintre cladirile ambasadei si militari americani pe acoperis. Persoane din ambasada au folosit megafoane indemnind multimea sa nu patrunda in cladire. Forte speciale irakiene au fost aduse in jurul portii principale pentru a impiedica manifestantii sa intre. In timpul protestelor s-a recurs la gaze lacrimogene pentru a dispersa multimea.


Acest incident survine dupa atacul aerian american de duminica, care a ucis 25 de luptatori ai unei militii irakiene, sprijinita de Iran. Atacul aerian american a reprezentat represalii la unul anterior, al militiilor respective, impotriva unei baze americane, soldat cu un mort.

Presedintele Trump a scris pe Twitter: „Iranul a ucis un contractor american si a ranit numeroase persoane. Am raspuns in forta si o vom face intotdeauna. Acum Iranul a pus la cale un atac impotriva ambasadei americane de la Bagdad. Vor fi facuti raspunzatori”. Ulterior el a adaugat, tot pe Twitter „milioanelor de irakieni care doresc libertate si care nu vor sa fie dominati si controlati de Iran, acum este momentul vostru!”

XS
SM
MD
LG