Linkuri accesibilitate

Recunoașterea Internațională a Basarabiei (VII): Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 (1)


Delegația română la Conferința de la Paris, condusă de Ionel I.C. Brătianu (1919). Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași

La 10 august 1920, la Paris, era semnat Tratatul colectiv asupra frontierelor (Tratatul frontierelor Europei Centrale) între Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia, pe de o parte, Polonia, România, Regatul Sârbo-Croato-Sloven, pe de alta, care stipula recunoașterea granițelor comune între statele ce obținuseră teritorii în urma dezmembrării monarhiei dualiste. Imediat după stabilirea frontierelor din această zonă a continentului european, la 28 octombrie guvernul român obținea din partea Consiliului Ambasadorilor tratatul care recunoștea Unirea Basarabiei cu România.

Tratatul, care recunoștea suveranitatea României asupra Basarabiei, era semnat de Imperiul Britanic, Franța, Italia, Japonia şi România, intrând în istorie sub denumirea de protocolul sau convenția basarabeană. Din partea României convenția a fost semnată de Take Ionescu, ministrul afacerilor externe, și Dumitru Ghica, ministrul plenipotențiar al României în Franța. Din partea Puterilor Aliate au semnat: Derby, Fischer (Marea Britanie); Leydues, Cambon (Franța); Bonin (Italia); Ishii (Japonia).

Take Ionescu, unul din semnatarii Tratatului de la Paris din 28 octombrie 1920. Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași
Take Ionescu, unul din semnatarii Tratatului de la Paris din 28 octombrie 1920. Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași

În preambulul tratatului se menționa că „Imperiul Britanic, Franța, Italia, Japonia, principalele puteri aliate și România,

- Considerând că, în interesul păcii generale în Europa trebuie să se asigure chiar de acum o suveranitate asupra Basarabiei, răspunzând aspirațiilor populației și garantând minorităților de rasă, de religie sau de limbă, protecțiunea care trebuie;

- Considerând că populația Basarabiei și-a manifestat dorința de a vedea Basarabia reunită cu România;

- Considerând că din punct de vedere geografic, istoric și economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

- Considerând că România, din propria voință dorește să dea garanții sigure de libertate și dreptate, fără distincție de rasă, religie sau limbă, conform Tratatului semnat la Paris, la 9 decembrie 1919, locuitorilor Vechiului Regat al României, ca și acelor al teritoriilor noi alipite,

au hotărât să încheie prezentul tratat, alcătuit din nouă articole”.

Articolul I: „Înaltele puteri contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la vărsarea lui până la punctul unde este tăiat de vechea limită dintre Bucovina și Basarabia și actuala veche limită”.

Articolul II: „O comisiune compusă din trei membri, din care unul va fi numit de către principalele puteri aliate, unul de către România și unul de către Consiliul Societății Națiunilor (pentru Rusia), va fi constituită în cele 15 zile care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, pentru a fixa la fața locului noua linie de frontieră”.

Delegația română de la Conferința de la Paris, condusă de Alexandru Vaida-Voievod (1920). Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași
Delegația română de la Conferința de la Paris, condusă de Alexandru Vaida-Voievod (1920). Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași

Articolul III: „România se angajează să respecte și să facă să se respecte în mod riguros pe teritoriul Basarabiei, vizat în Articolul I, stipulațiunile tratatului semnat la Paris, la 9 decembrie 1919, de către principalele puteri aliate și asociate și de către România și mai ales să asigure locuitorilor fără distincție de rasă, de limbă, de religie, aceleași garanții de dreptate și libertate ca și celorlalți locuitori ale tuturor teritoriilor făcând parte din Regatul României”.

Articolele IV-VI se refereau la modalitatea de obținere a cetățeniei pentru supușii fostului Imperiu Rus: „Naționalitatea română va fi obținută cu drepturi depline, cu excluderea altora, rezidenții vechiului imperiu rusesc stabiliți pe teritoriul Basarabiei, arătat la Articolul I, vor avea facultatea să opteze pentru orice naționalitate vor vrea. Opțiunea soțului va antrena pe aceea a soției și optarea părinților pe cea a copiilor mai mici de 18 ani...România recunoaște ca locuitori români, cu drepturi depline și fără nicio formalitate, locuitorii vechiului imperiu rus, care sunt născuți pe teritoriul Basarabiei, vizat în Articolul I, din părinți având domiciliul lor în Basarabia, chiar dacă la momentul punerii în vigoare a prezentului tratat, aceștia nu se găsesc domiciliați în Basarabia”.

Articolul VII: „Înaltele puteri contractante recunosc că gura Dunării, zisă gura de la Chilia, trebuie să treacă sub jurisdicția Comisiei Europene Dunărene. În așteptarea concluziunii unei convențiuni generale pentru regimul internațional al căilor de apă, România se obligă a aplica porțiunilor sistemului fluvial al Nistrului, care pot fi cuprinse pe teritoriul său și care formează frontierele sale, regimul prevăzut la primul paragraf al art. 332 și în art. 333-338 din Tratatul de pace cu Germania de la 28 iunie 1919”.

Articolul VIII: „România își asumă responsabilitatea părții proporționale Basarabiei din datoria publică rusă și orice altfel de angajamente ale statului rus, așa cum va fi determinat de o convenție particulară între principalele puteri aliate și asociate, pe de o parte, și România, pe de altă parte. Această convențiune va fi pregătită de o Comisiune desemnată de susnumitele puteri. În caz când comisiunea nu va ajunge la un acord în timp de 2 ani, chestiunile de litigiu vor fi supuse arbitrajului Consiliului Societății Națiunilor”.

Articolul IX: „Înaltele părți contractante vor invita să adereze la prezentul tratat, imediat ce va exista un guvern rus recunoscut de ele. Puterile își rezervă dreptul de a supune arbitrajului Consiliului Națiunilor toate chestiunile care vor putea fi ridicate de către guvernul rus privitor la detaliile acestui tratat, fiind bine înțeles că frontierele definite în prezentul tratat, cum și suveranitatea României asupra teritoriilor specificate în tratat, nu vor fi supuse în discuție în nici un caz . În același fel se va proceda cu toate dificultățile care ar putea să se nască ulterior din aplicarea sa”.

Delegația basarabeană de la Conferința de la Paris, condusă de Ion Pelivan (1919-1920). Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași
Delegația basarabeană de la Conferința de la Paris, condusă de Ion Pelivan (1919-1920). Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași

Astfel, se declara explicit că prevederile tratatului puteau fi revizuite de către Liga Națiunilor, însă recunoașterea suveranității României asupra Basarabiei era ireversibilă. La fel, părțile semnatare nu au găsit necesar sau oportun, la cel moment, intrarea în tratative directe cu Rusia Sovietică, nerecunoscută pe plan internațional.

În încheierea tratatului, puterile semnatare se obligau să ratifice tratatul și se specifica modalitatea de intrare în vigoare a acestuia: „Prezentul tratat va fi ratificat de puterile semnatare. El nu va intra în vigoare decât după depunerea acestor ratificațiuni și cu începere de la intrarea și cu începerea de la intrarea în vigoare a tratatului semnat de principalele puteri aliate și asociate și România la 9 decembrie 1919. Depunerea ratificațiunilor se va face la Paris. Puterile a căror guvern se află în afara Europei vor avea facultatea să se mărginească a face cunoscut Guvernului Republicii Franceze, prin reprezentantul diplomatic la Paris, că au dat ratificarea și în acest caz vor trebui să trimită actul ratificat cât mai curând posibil”.

Conceput în spiritul Pactului Ligii Națiunilor, Protocolul de la Paris recunoștea actul plebiscitar din 27 martie 1918, el încadrându-se în ansamblul de tratate internaționale care consacra de jure desăvârșirea statului unitar român, o situație de facto, rezultată din voința liber exprimată a unui stat suveran și independent. Odată cu recunoașterea suveranității României asupra Basarabiei, părțile contractante ale tratatului se obligau să acorde asistență României în cazul tentativelor ruse de a recupera Basarabia.

Semnarea Tratatului din 28 octombrie 1920 a fost un succes al diplomației românești, care obținea astfel recunoașterea din partea marilor puteri a dreptului istoric asupra teritoriului cuprins între Prut și Nistru, un fapt ce punea capăt ambiguităților existente în această problemă.

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG